Pescuitul pe apa rece, mai ales daca se intampla pe o apa salbatica, este unul pe cat de dificil, pe atat de interesant, daca ai rabdarea, echipamentul si strategia intre limite corecte. Pentru a ilustra modul in care abordez eu situatia de mai sus, o sa refac filmul unei partide de weekend facuta la jumatate de noiembrie pe unul dintre cele mai speciale lacuri salbatice care tin crap, balta Tibrinu. Una dintre baltile mele de suflet, de altfel.
Recunosc, am ajuns sa pescuiesc pe aceasta balta, incercand sa evit aglomeratia de pe baltile din jurul Bucurestiului. Cu precadere toamna tarziu, cand vremea nu le mai permite celor mai multi dintre pescarii bucuresteni sa faca deplasari lungi si partide de mai multe zile, acestia prefera sa fuga pe baltile renumite din jurul Capitalei, pentru a trage niscai ciortani pe mal. Cum nu sunt chiar mare amator de inghesuiala, mai ales daca e vorba de pescuit, prefer sa gasesc solutii alternative.
De cativa ani, una dintre aceste solutii este Tibrinu, o acumulare de aproximativ 100 de hectare ce a devenit foarte cunoscuta pentru multele exemplare mari de crap salbatic pe care le adaposteste. Atat de cunoscuta, incat exista zvonuri ca, in ciuda stradaniilor celor care administreaza si pazesc balta, multe dintre acele exemplare au luat drumul congelatoarelor sau chiar au ajuns sa populeze unele carpodroame din imprejurimile Bucurestiului. Lacul mai este renumit si pentru carasii uriasi care fac deliciul pescarilor ce nu au scule destul de puternice incat sa ajunga pe mijlocul baltii, acolo unde se hranesc crapii de obicei.
Singuri pe balta
Se apropia iarna, dar fiindca nu se anuntasera inca temperaturi extrem de scazute, decid, impreuna cu prietenul Stefan, sa facem o partida pe Tibrinu, ca sa incheiem cum se cuvine un sezon deloc slab. Luam legatura cu patronul baltii care, amabil, ne face rezervarea, dupa care plecam, vineri dupa pranz, din Bucuresti si ajungem cand era aproape intuneric. Reusim sa montam echipamentele, sa nadim cate o mana de solubile si sa vedem lansetele puse pe pozitii, dupa care, linistiti ca am rezolvat prima parte a treburilor, instalam cortul si punem apa la fiert pentru un ceai binemeritat. Era foarte frig si, de curiozitate, bag mainile in apa – nu cred ca depasea 3-4 grade. Era buna mai degraba pentru racit tuica scotiana din geanta decat pentru prins peste, dar eram hotarati sa nu ne dam batuti atat de usor. Asta in ciuda faptului ca Tibrinu e o balta destul de mofturoasa chiar si in plin sezon – nu toata lumea prinde si, mai ales, nu toata lumea prinde crap mare. In general, sezonul bun de aici se incadreaza in limitele normale pentru prins crap, adica mai-octombrie, dar nu se stie niciodata ce-ti poate rezerva o partida in afara acestor repere calendaristice. Nostalgia partidelor frumoase din timpul anului nu ne dau pace, asa ca luam asta ca pe o obligatie de a incerca sa prindem macar un crap. Pe balta nu era nici tipenie de pescar, cu exceptia noastra, asa ca am ales un loc care ne permitea accesul catre un canal aflat cam la 100 de metri de mal, unde adancimea ajungea la 2,5 – 3 metri. In fata aveam mult pietris, macar nu era cazul sa ne innamolim prea tare in cazul in care am fi avut trasaturi in timpul noptii. Cerul era innorat, presiunea scazuta, vantul nu batea aproape deloc. Desi prognozele nu fusesera atat de pesimiste, temperaturile si-au cam facut de cap cu noi, fiindca a fost mai frig decat crezusem; cam -4 grade noaptea si maxim 6 grade ziua. De altfel, vremea s-a mentinut intre aceste limite pe intreaga durata a partidei. Totusi, chiar daca apa era foarte rece, faptul ca vantul nu-si facea simtita prezenta a constituit un avantaj important pentru noi. Atunci cand bate vantul iarna, temperatura ambientala poate scadea cu 7, 8 sau chiar 10 grade fata de situatia in care nu ar bate vantul. Absenta vantului n-a facut decat sa ne faca partida mai confortabila, asa ca trebuia sa ne ocupam de pesti.
Nade si strategii
Daca in timpul verii nada principala pe Tibrinu este reprezentata de seminte, in special porumb, acum hotaram sa pescuim variat, folosind diferite nade – boiliesuri solubile de fructe, pelete pline de GLM si pelete pe baza de fructe si, nu in ultimul rand, porumb inmuiat si indulcit.
The Secret, micul meu secret pentru pescuit pe apa rece
Intr-o prima faza, nadim doar cu boiliesuri solubile si foarte dulci, cam 1 kilogram, sperand sa cream o zona in care sa se agite putin ciortanii, miscare care, cel putin la nivel teoretic, urma sa puna in miscare si barosanii. Punem carlige mici si agere (nr. 6 si nr. 8, in functie de model), pe care le legam cu fir suplu, respectand lista de proceduri pentru pescuit in extra-sezon, iar dupa doua ore, inainte sa ne bagam in paturi, repozitionam monturile. Pentru saculetii solubili folosim mixurile descrise mai sus, pescuiam la maxim 100 de metri, asa ca nu era problema sa punem chiar si saculeti de dimensiuni considerabile. Adormim tarziu, dupa ce trecem prin ritualul se seara, ce include de fiecare data whisky cu pepsi, ceai fierbinte si teatru radiofonic. Si cate ceva de mancare, printre picaturi. La ora 3 si 3 minute, doua semnale scurte la una dintre lansetele mele, asa ca sar fara multe pregatiri din asternut, aterizez in papuci si in 4 secunde sunt la rodpod. Unul dintre swingere era ridicat si ramasese asa. Aștept cateva momente, dupa care decid ca e cazul sa vad ce se intampla si intep. Simt ceva la capatul firului, dar parca nu seamana a peste, ci mai degraba a agatatura.
Primul venit la apel - 16,2 kg de solzi impecabili
Probabil pragul dincolo de marginea caruia pescuiam. Trag ceva mai tare de lanseta si pragul meu incepe sa plece spre stanga, spre golful ratelor bulgaresti, asa cum l-am numit noi (sute de rate foarte colorate cuibaresc acolo, in padurea de stuf… unul dintre localnici ne-a luminat, cum ca ar fi rate bulgaresti!). Iese si Stefan, ma ajuta cu minciogul si parcam pe saltea un crap comun impecabil, imbracat cu toti solzii, venit la un boilies de 16 mm cu o boaba de porumb artificial in cap. Abia dupa ce-l pun in sac si valul de adrenalina incepe sa scada, realizez cat e de frig. Hotaram sa tragem pe loc niste cadre si sa-l eliberam, era un exemplar minunat, nu voiam sa riscam sa pateasca ceva. Punem si-un cantar de proba, si sarim in sus – 16,2 kg! Il vazusem bine imbracat, dar nu ne asteptam la asemenea greutate… Ne umflam putin in pene, fiindca venisem sperand sa punem pe mal macar un ciortan de fiecare si aveam deja peste 16 kg dintr-un singur peste. Frumos inceput de partida, nimic de zis. Arunc din nou lanseta pe pozitie, mai stam putin la taclale si adormim in caldura placuta a sacilor de dormit.
Vulpi,rate, crapi
Ziua de sambata trece fara niciun “incident”, ceea ce ne-a permis sa lenevim ore intregi, cu radioul si cu cateva reviste englezesti (de pescuit la crap, fireste) alaturi. Incepusem sa credem ca acel crap fusese un accident si ca tabela va ramane nemodificata pana la finalul timpului regulamentar. Ne ramanea iesirea la aer curat si linistea desavarsita a locului, la care tanjeam de multe ori in timpul saptamanii. Mai facem un schimb cu prospaturi, mai nadim niste solubile si apoi facem si noi un gratar. Suna telefonul lui Stefan si, la capatul convorbirii, aflu ca probleme personale il obliga sa plece urgent acasa. Imi pare rau pentru el, dar fiindca nu-l pot ajuta cu nimic decid sa raman, chiar daca eram singurul biped de pe malul baltii. Venisem de multe ori singur aici, eram obisnuit sa monologhez, iar imprejurimile imi erau cunoscute. Si apoi, mai rau decat episodul in care viitura de pe deal mi-a spulberat cortul si lansetele, petrecut cu 2 ani inainte pe malul opus, nu avea cum sa fie. Vremea era in continuare rece, dar placuta, fara vant si precipitatii. Dupa ce pleaca Stefan, imi fac de lucru si mai execut niste saci solubili cu mixul minune, bine asezonat cu lichidul The Secret, preferatul meu pentru pescuit pe apa rece, indiferent de balta. Pe la ora 4 scot lansetele, schimb incarcatura si relansez pe aceleasi pozitii. Stateam afara, pe scaun, in timp ce se intuneca, si simt, la un moment dat, un fel de tensiune in aer. Intorc involuntar capul si vad o vulpe care statea linistita si ma privea de la vreo 40 de metri in sus, pe deal.
Golful ratelor bulgaresti, teritoriul de vânatoare al vulpilor
O fi fost mirosul de gratar care a atras-o, imi zic, si vreau sa ma ridic sa iau aparatul foto ca sa surprind momentul. Nu ma ridic bine si realizez ca vulpoiul cu pricina nu e singur. Numar 5 exemplare, asezate in evantai pe deal, apoi o observ si pe ultima, ceva mai jos, aproape de stuf. Dispunere de ambuscada, speram doar ca nu pentru mine au venit. Intru in cort si dibuiesc aparatul foto, dar cand ies nici urma de vulpi. Lumina era oricum foarte slaba, nu cred c-as fi avut vreo sansa, dar voiam macar sa incerc. Mai tarziu, dupa miezul noptii, aud zgomote in peretele de stuf si pasari agitate, probabil ca lor le erau dedicate miscarile de trupe de mai devreme.
Continuarea urmeaza