Uneori, ce incepe ca o sesiune normala de pescuit se poate transforma, fara niciun avertisment, in partida ce-ti poate aduce trofeul vietii. Daca aceasta se intampla si in timpul unui concurs, nu cea mai nimerita conjunctura pentru o captura capitala, satisfactia este cu atat mai mare. Povestea unei astfel de partide memorabile, in randurile ce urmeaza.
Inceputul lunii mai, cel pe care mai toti tinerii prefera sa-l petreaca la munte sau la mare, cu gratare, sprituri si muzica, m-a prins pe malul baltii. E drept, nu una oarecare ci chiar pe Sarulesti, unul dintre cele mai renumite lacuri de crap din Europa. Conjuctura era una putin atipica, avand in vedere faptul ca ma aflam acolo ca si participant la un concurs. De obicei, nici eu si nici Marius Stancu, colegul meu de echipa de la Sarulesti, nu prea mergem la competitii crapiste, preferand sesiunile de placere, dar de data aceasta ne-au convins taxa accesibila si mai ales posibilitatea de a pescui pe o pista faimoasa. Fara sa ne facem prea multe planuri si tactici, ne-am fixat ca si obiectiv sa incercam sa ne doboram recordurile personale. In ciuda regresului in care se afla Sarulestiul in ultima veme, cel putin la nivelul capturilor capitale, lacul inca adaposteste exemplare uriase de crap, iar noi speram ca macar unul dintre ele sa poposeasca si pe salteaua noastra de primire.
Crap comun de 14 kg prins pe patul de seminte
Prima zi, primii crapi
Ne pregatim nada si echipamentele, ne prezentam la tragerea la sorti si avem parte de un prim semn favorabil: Marius extrage un loc considerat a fi printre cele mai bune de pe lac. Cu moralul brusc ridicat, ne indreptam spre capatul lacului, pe vadul pe care urma sa stam nu mai putin de 5 zile.
Ajungem la fata locului si incepem sa studiem zona de pescuit. Fiind cap de sector, aveam o suprafata destul de mare pe care puteam sa ne destrabalam. Decidem ca zona cea mai promitatoare este in stanga-fata, oarecum catre barajul de la Gurbanesti. Pe aria respectiva, pestele sarea efectiv peste tot (parea un adevarat delfinariu), tradandu-si astfel prezenta. Peste tot vedeai numai sarituri, de parca pestii voiau sa ne faca in ciuda. Ne-am zis ca trebuie sa facem ceva aici, si inca destul de repede, fiindca era evident ca variabila cea mai importanta in ecuatia unui concurs devenise o cunoscuta: eram pe un loc cu peste.
Imediat dupa semnalul care anunta inceperea concursului, am preferat sa nu ne grabim cu monturile in apa si ne-am apucat de sondat toata zona. Dupa aproximativ o jumatate de ora, am constatat ca avem in fata un urias platou cu apa mica, care se termina drept in fata noastra undeva la 80 de metri, iar in stanga la peste 100 de metri. In partea dreapta, in schimb, fundul apei cobora abrupt pana pe la 6-7 metri adancime, intr-o zona plina de butuci de vie scufundati, o adevarata jungla de agataturi. Tinand cont si de faptul ca era inca primavara, am decis sa exploram mai mult platoul, care era foarte generos ca si suprafata si care avea adancimea maxima de 1 metru, fara sa neglijam zona de agatatura. Hotaram ca, intr-o prima faza, sa pescuim la interceptie. Facem niste saculeti cu nada destul de generosi, dupa care amplasam monturile in diverse zone, astfel: doua lansete spre dreapta, in zona in care platoul incepea sa coboare spre agataturi, o lanseta la 50 de metri spre stanga, aproape paralela cu malul, si o lanseta drept in fata, pe platou. Intre timp, montam corturile, umbrela, scaune, paturi etc… Parca fara sa ne surprinda, avand in vedere sariturile la care asistam, dupa doar 30 de minute avem primul run din zona platoului si primul peste al concursului – un superb crap comun de aproximativ 10 kg se prezinta la saltea… Ce inceput, ne-am zis, dar, cum lucrurile bune nu tin niciodata prea mult, urmatoarea perioada nu avea sa fie una prea simpatica. Rand pe rand, nu mai putin de trei pesti foarte voinici sunt ratati sau se parcheaza in agataturile din dreapta.
Comun de 16 kg pacalit cu boilies de fructe pe o apa de 40 cm
Ori erau niste crapi betivi, ori stiau ca acolo au mari sanse sa scape de carlig, fiindca imediat ce intepam luau ca azimut via scufundata. Ca sa ne treaca amarul, ne-am zis: „probabil ca Bachus i-a invatat ceva de-a lungul anilor…” Totusi, inca nu ne venea sa credem ca scapasem trei pesti mari consecutiv. Hotaram sa schimbam atat firele, cat si monturile. Trecem pe fire mai groase, monturi cu plumb pierdut si frana stransa la mulinete, iar situatia incepe sa se schimbe. Pana spre seara, ne decidem sa facem doua paturi de nada, unul pe baza de seminte in apropierea zonei de agataturi si unul pe baza de boiliesuri de fihsmeal pe tot platoul din partea stanga. Zis si facut! Ne apucam de nadit si in prima noapte avem destula activitate. Reusim sa prindem 4 pesti, doi crapi si doi teni, dar niciunul dintre ei nu depasea insa greutatea de 9 kg, trei dintre pesti venind de pe patul de seminte facut de Marius in apropierea agataturilor.
Apar si barosanii
Marius cu cel mai mare cteno al partidei, prins tot pe patul de seminte
A doua zi, dupa ce trece cantarul de dimineata, continuam sa intretinem cele doua paturi de nada, iar in jurul pranzului incep sa apara trasaturile. La inceput platicile, pe urma tenii si crapii, intr-o ordine ierarhica bine stabilita. Intrucat patul de boiliesuri inca nu producea asa cum ne doream, decidem sa facem o schimbare. Observand sarituri in zona malului nostru din partea stanga, pozitionam o lanseta cu boilies cu aroma de fructe in zona respectiva, unde adancimea apei nu depasea 40 de centimetri. Surpriza nu avea sa intarzie, si primul barosan ajunge pe saltea – un crap comun extrem de frumos, care cantarea 16 kg. Intre timp, patul de seminte producea in mod constant, mai multi crapi aliniindu-se frumos in sacii de pastrare, in asteptarea cantarului de seara. Din pacate, unul dintre cei mai mari pesti prinsi in acea dupa amiaza, un comun de 14 kg, avea sa evadeze din sac si sa aleaga libertatea neconditionata. Motivul: cusatura de o calitate indoielnica executata de un producator roman, destul de cunoscut, de altfel. Trecem si peste asta, gandindu-ne ca scopul nostru, la urma urmei, nu era sa castigam concursul, ci sa incercam doborarea propriilor recorduri. Asta in ciuda faptului ca, in acel moment al concursului, eram pe prima pozitie a clasamentului general.
In noaptea urmatoare, vantul isi schimba directia si resimtim asta din plin – noaptea trece in liniste deplina, astfel ca macar avem ocazia sa ne odihnim. Imediat ce se lumineaza, repetam scenariul de nadire si, dupa o serie de platici supraponderale, de 2-3 kg fiecare, linistea incepe sa se astearna, prevestind parca intrarea in arena a capturilor visate. Pana seara, incepem sa speram si la recorduri, fiindca reusim sa aducem pe saltea un ten trecut binisor de 10 kg, dar si un exemplar magnific de crap comun de 18,4 kg, ambii de pe patul de seminte. Noaptea reusim sa ne odihnim ceva mai mult decat de obicei, un singur ten reusind sa ne scoata din moleseala confortabila a sacilor de dormit.
Miracolul de peste 30 de kilograme
Alta zi, acelasi ritual: nadire serioasa dimineata, alta de intretinere dupa pranz, dar fara rezultate notabile. Continuam sa prindem peste, dar nimic iesit din comun… Pesti „foarte” punctabili, care se contabilizeaza in clasament, ajung pe salteaua de primire, dar iar niciunul care sa depaseasca 10 kilograme. In tot acest timp, continuam sa intretinem cu incapatanare patul de boiliesuri, desi recolta din acea zona era departe de a fi una multumitoare. Surpriza cea mare avea sa vina in penultima zi de concurs. Dupa cantarul de dimineata si nelipsita sedinta de nadire a celor doua zone, observand ca cei mai multi pesti fusesera capturati cu seminte drept momeala, m-am hotarat sa fac o schimbare si la lanseta pe care o tinusem tot timpul pe patul de boiliesuri. Inlocuiesc momeala de la carlig, pun o singura boaba mare si flotanta de porumb artificial imbibata cu aroma de whisky si atasez un sac solubil sanatos, plin cu pastura si boabe uscate de porumb. Lansez montura cat pot de departe pe patul de boiliesuri si ne punem pe asteptat. Nu trece o ora si, parca exact atunci cand era caldura cea mai sufocanta din zi, o trasatura nu foarte violenta ma face sa sar de pe scaun si sa intep. In secundele urmatoare am crezut ca s-a agatat, dar miscarea inceata a firului m-a readus cu picioarele pe pamant – avea un peste la capatul firului, si in mod evident nu era unul mic.
Scoicarul de peste 30 kg, rezultatul unei excelente munci de echipa
Drilul a durat mai bine de jumatate de ora, timp in care am evitat de doua ori agatatura, deturnand pestele spre apa libera, Marius reuseste sa introduca in plasa minciogului un peste urias, cu un colorit destul de ciudat pentru ce vazusem pana atunci in „cariera” de pescar de crap. La inceput am crezut amandoi ca avem de-a face cu un „tramvai”, adica un amur gigantic, dar culoarea cozii si forma corpului erau parca putin diferite, desi comportamentul in dril fusese aproape identic cu al unui amur. Era un scoicar, o subspecie foarte rara, dar din care se mai prind exemplare mari, din cand in cand, pe Sarulesti. Nu ne venea sa credem, era un peste urias, eram convinsi ca are multe kilograme peste pragul psihologic de 20 kg. Nici macar salteaua de primire, una dintre cele mai mari de pe piata, nu reusea sa-l cuprinda. Anuntam organizatorii, se trece la munca de imortalizare, nu inainte insa de cantarul oficial, care consfinteste ceea ce speram – un peste de peste 30 de kilograme, mai exact 30,5 kg.
Din pacate, pestele nu era punctabil in clasamentul concursului, dar obiectivul pe care ni-l fixasem la inceput fusese atins. Cu munca de echipa (Marius este un coechipier de mare nadejde, fara el n-as fi reusit acest rezultat), cu un loc bun si mai ales cu mult noroc, obiectivul fusese indeplinit. Eram in al noualea cer, eram printre putinii pescari romani care se pot mandri cu un peste de peste 30 de kilograme in portofoliu, fie el si scoicar. Eram bucuros si fiindca reusisem, in sfarsit, sa ajung foarte aproape de recordul personal al lui Catalin, prietenul si partenerul meu de pescuit, cel care a prins acum cativa ani, pe superba, pe atunci, balta de la Cernica, un amur de aproape 31 kg. E drept niciunul dintre noi nu are inca in palmares un crap de doua cifre dintre care prima sa fie 2, dar inca nu e timpul pierdut. Revenind la finalul concursului nostru, in ultima seara si in dimineata urmatoare n-am mai prins absolut nimic, probabil din cauza faptului ca drilul cu scoicarul a „balacit” intregul vad. Sau poate ca zeul pescarilor de crap a considerat ca un asemena trofeu este de ajuns si n-a vrut sa ne impovareze si cu o victorie in clasamentul general. Echipa noastra a terminat concursul pe locul al doilea, la mica distanta in spatele echipei care a pescuit pe Buduroi, zona considerata mult mai buna pentru capturi capitale.
Ca si concluzie in termeni gastronomici, dupa ce pestii s-au indopat cu friptura de calitate timp de 4 zile, fiind serviti exemplar, au convins regina balului sa guste si din desertul cu aroma de whisky de la final. Decizie care n-a reusit altceva decat sa faca fericiti doi pescari. Poate si pe altii, altadata!