Pentru cei mai multi pescari, fie ei de crap, de rapitor, muscari sau polivalenti, iesitul pe malul apei este, in ultima instanta, un mijloc de a scapa de stress, aglomeratie, poluare si zgomot. Daca se intampla ca iesirea sa se materializeze si cu o captura, oricat de mica, orgoliul ancestral de vanator al barbatului este satisfacut. O astfel de partida, in care primul peste prins a avut 13 grame si ultimul 13 kilograme, am experimentat in primavara. O partida in care frumusetea si salbaticia locului au contrabalansat cu varf si indesat semi-esecul pescaresc.
Mi-e din ce in ce mai clar ca, cel putin pentru mine si apropiatii mei in ale pescuitului, mersul la balta e o ocazie repetitiva prin care, cu tot respectul pentru mamele, iubitele sau sotiile de pescari, barbatii inarmati cu lansete ultramoderne sau cu o simpla undita din trestie experimenteaza, pentru câteva ore, un soi de libertate greu de gasit in alta parte si aproape imposibil de exprimat in cuvinte.
Daca nu faci parte dintre cei care transforma mersul la pescuit intr‑un haos gratarosmanelistic si nici nu ai ghinionul sa dai de acestia pe locul in care mergi, atunci exista toate premisele sa te bucuri de tot ceea ce vezi-mirosi-auzi intr-o partida de pescuit, dincolo de capturile evidente sau doar potentiale.
Apus de soare cu swinger portocaliu
Sa te relaxezi lenevind si sa-ti incarci bateriile pentru inca cel putin o saptamâna de lupta cu viata de orasean. Având nu mai putin de patru zile libere, vorbesc cu Marian si-l intreb dacasi poate lua si el concediu de miercuri, ca sa facem o partida lunga. Nu trece mult si vine si raspunsul afirmativ, asa ca ne frecam palmele de bucurie. Dupa foarte multe partide clasice, cu plecare vineri seara si intoarcere duminica, urma sa petrecem nu mai putin de patru nopti pe balta.
Pe care balta, inca nu stiam, dar ne-am pus pe facut socoteli. Facem o lista lunga, taiem câteva nume din diverse motive si ramânem cu lista scurta de trei. Punem mâna pe telefon, mai cade una dintre ele si ramânem cu doua. Ultimul criteriu de care tinem, de obicei, seama este cel meteorologic, dar de aceasta data acesta a influentat decisiv alegerea finala – Tibrinu, balta mica.
Asta fiindca era mai aproape decât cealalta varianta, fiindca avusesem acolo o partida excelenta in aceasta primavara si pentru ca drumul pietruit ajungea exact pâna la vadul pe care pescuiam de obicei. Se anuntase cod galben de ploi, grindina, viituri si chiar inundatii in zonele apropiate, asa ca voiam sa fim siguri ca putem iesi in orice moment de pe balta, indiferent de vreme. Vorbim cu administratorul, facem rezervare si ne pregatim de drum.
Tinutul uitat de ploi
Nadirea de seara, una dintre putinele activitati fizice
Ajungem la Cernavoda pe o vreme excelenta, dar imediat dupa ce trecem podul si parasim autostrada intram intr‑o pâcla neagra si dotata cu o ploaie torentiala de mare frumusete. Eram deja foarte aproape de balta si ne intrebam daca vom putea ajunge sa ridicam tabara sau urma sa mergem inainte si innoptam la Constanta, la niste prieteni. La Mircea Voda facem, totusi, stânga si decidem sa mergem pâna la balta, macar sa constatam cât de mari sunt pagubele produse de furtuna. Marian trecuse printr-o experienta deloc placuta la Tibrinu, in urma cu câtiva ani, atunci când un cort neinspirat asezat a fost luat pe sus de o viitura de apa si noroi venita de pe dealul vecin, asa ca voiam sa fim cât se poate de precauti.
E drept, asta se petrecuse pe balta mare, care e inconjurata de un drum de pamânt galben, iar acum nu aveam de gând sa mergem acolo. Ajungem pe coama dealului si constatam uimiti ca acolo era totul perfect uscat, desi deasupra nu era tocmai senin. Coborâm incet spre balta si ajungem pe locul rezervat exact când se innopta de-a binelea, dar multumiti ca aici nu plouase deloc, desi de jur imprejur se vedeau perdele de ploaie in departare. Urmeaza ritualul personalizat in care fiecare-si desface bagajul – eu instalând de fiecare data mai intâi cortul si abia apoi sculele de pescuit, iar Marian exact invers. El trebuie sa aiba toate lansetele in apa ca sa se poata apuca de altceva. O ora mai târziu, cerul explodeaza de stele deasupra noastra.
De unde, cu putin timp in urma, speram sa scapam de furtuna si sa apucam macar sa punem corturile, acum era deja o placere sa stai afara. Eram amândoi foarte obositi, dar facem o nadire scurta cu porumb inmuiat si câte un kilogram de solubile, dupa care ne bagam la somn. Pe undeva, parca ne doream sa nu avem prea multe prezentari in acea prima noapte, ca sa ne putem odihni putin. Ruga neoficiala ne-a fost, probabil, auzita, astfel ca dimineata ne prinde cu toate betele in apa si cu momelile neatinse.
Partida abia incepea, asa ca ne trezim si ne apucam de treaba la modul serios. Bulgari cu seminte, groundbait si lapte de porumb spre dreapta, pe zona lui Marian, solubile Sweetcorn si Premium Meat pe stânga, in dreptul lansetelor mele. Dupa ultima noastra partida aici, in care prinsesem in egala masura cu porumb si boiliesuri, voiam sa vedem daca putem face vreo diferenta in favoarea vreunei nade anume. Eram tot pe coltul nord-estic al baltii, acolo unde e apa foarte mica si spre care bate vântul cu precadere, in aceasta perioada. De obicei, intervalul in care avem cele mai multe prezentari este cel de prânz, cam intre orele 11:00 si 14:00, cu doua alte puseuri de mai mica intensitate pe la 6 seara si pe la 10:00 – 11:00 noaptea.
Singurul lucru care ne ingrijora putin era faptul ca nu mai vedeam sariturile care ne incântasera in urma cu câteva saptamâni, speram ca pestele sa nu se fi mutat deja spre apa mai adânca. Mizam si pe vântul care ne batea mai toata ziua din fata ca ne va aduce ceva peste pe paturile de nada. Dimineata trece in liniste, asa ca avem timp sa de bucuram de ceai si de un mic dejn copios. Eu aveam in apa trei monturi cu boilies si una cu porumb de plastic, in timp ce Marian era fidel retetei care i-a adus atâtea succese pe Tibrinu – porumb in toate starile de agregare, de la moale la tare si de la natural la artificial.
Ghibortul gigant
Prima captura a partidei - un ghibort de vreo 13 grame
Trece si prânzul in mare liniste la mine, fiindca Marian avea deja doi pesti prinsi. Nu uriasi, doi ciortani de 2-3 kg bucata, dar macar la el in stand mirosea a peste. Intre timp, pregatesc lanseta care imi adusese atâtea satisfactii la ultima partida de aici, cea de caras, de fapt una de crap, de 3,6 metri si cu TC de 2,75 livre, adaptata pentru carasii mari de aici, dar mai ales pentru ctenii si novacii care intra in mod regulat pe zona nadita pentru caras.
Arunc câtiva bulgari in zona testata si apoi ma apuc de mesterit o montura cu doua cârlige si un arc momitor intre ele. Pâna-si face nada efectul, fac un schimb la lansetele de crap, si la ultima dintre ele constat si prima mea captura a sesiunii: un ghibort infometat, de dimensiunea unui deget, atârna neputincios in cârligul nr. 6, alaturi de un boilies de 15 mm. Sa tot aiba vreo 13 grame, imi zic, si trecem la imortalizat captura. Asa ceva, mai rar!
Ne distram pe seama amarâtului de pestisor, relansez monturile si mai fac o nadire scurta, de intretinere. Ce sa intretin, nu stiu, si nici nu ma intrebati, dar asa se zice in termeni stiintifici. Trag scaunul mai lânga apa și ma apuc de prins carasi la pufuleti de usturoi, prilej de retraire a unor moment delicioase din copilarie, când dadeam iama in carasii din balta Catusa sau in cei din zona inundata primavara de Dunare si Siret.
Uite-asa, incet-incet, trece si prima zi de pescuit, fara prea mult deranj la lansetele de crap, dar cu multa liniste in creierele noastre. Doar radioul, mai mârâit ca oricând, din cauza semnalului slab, spargea linistea din jur. Plus gâlceava nenumaratelor pasari salbatice care ne inconjurau – de la pelicani si cormorani pâna la rate salbatice, berze si lisite. Daca mai adaugam si fluieraturile popândailor din spatele taberei, avem tabloul sonor aproape complet al zonei. Sprea seara vine si prima ploaie, o rapaiala in forta, dar nu mai lunga de 20 de minute, care improspateaza aerul si oxigeneaza serios apa, tulburata la greu pâna atunci de vântul care nu s-a oprit o secunda.
Ziua in care apar crapii
Carligul camuflat in sacul solubil, anti-tangle perfect
Mai trece o noapte linistita, iar vineri, vazând ca tovarasii crapi intârzie, incepem sa facem strategii pentru a pacali tenii si novacii despre care stiam cu siguranta ca patruleaza prin zona, mai ales in perioadele de dupa nadirea cu bulgari, când norul aromat de microparticule si seminte se imprastie in tot golful. Marian mai adduce la saltea un ten si un ciortan, ambii la plastice, in timp ce eu mai am parte de un dril sanatos cu un ten de 5 kg, bineinteles la lanseta de caras.
Dupa chinuri si multe plecari spre larg, reusesc sa-l bag, arcuit, in minciogul minuscul de stationar, in timp ce Marian se distreaza facând fotografii, desi eu il rog insistent sa-mi aduca minciogul de crap. Pun pestele pe iarba si acesta are o rabufnire de orgoliu care-l face sa iasa prin plasa minciogului, facându-l inutilizabil. Drilul facuse insa toti banii, astfel ca nu ma pot supara pentru o simpla plasa de minciog distrusa. Spre dupa amiaza ajunge si primul banc de crapi pe patul de nada, si Marian intercepteaza 3 dintre ei, frumosi si foarte sanatosi, dar niciunul mai mare de 5 kg.
Era, oricum, un semn bun, unde sunt multi crapi mici mai apar si parintii lor. Am si eu parte de primele doua run-uri la bloiliesuri, unul la Sweetcorn si celalalt la Premium Meat, ambele ridicate de pe fund cu pop-up de 10 mm, dar nici ai mei nu sunt mai rasariti. Constatam ca nu prea are importanta ce punem la cârlig, important e ca pestele sa dea de nada si apoi de momeala de la cârlig.
Monturile bune duc la intepaturi perfecte chiar si in cazul novacilor
Nu pierdem vremea cu ei, ii repatriem rapid si asteptam „pestele de poza”. La noi, asta s-ar traduce cu un crap de doua cifre, sau macar la limita. Bine s-a intamplat de multe ori sa plecam acasa fara fotografia „de coperta”, dar asta face aparte din joc. Spre seara mai prindem cate doi ciortani fiecare, toti ca fratii, in jur de 3-4 kg, dupa care ne pregatim de inca o noapte petrecuta in aer liber.
Inainte de a ne retrage in cort, ii spun lui Marian ca vreau sa improvizez un soi de Zig Rig, o montura care sa se ridice mult de pe fund si care sa intercepteze pestii care se hranesc la suprafata. Pescuiam la o adancime de maxim 80 de centimetri, pe o zona tulburata de valuri si vant, asa ca voiam sa testez si asta. Pe balta incepusera sa apara din ce in ce mai multi pescari, unii dintre ei din categoria amintita la inceputul articolului, astfel ca, la un moment dat, suntem nevoiti sa rugam paznicii sa potoleasca excesul de distractie de la standul din dreapta noastra. Oamenii reactioneaza pozitiv si reusim sa dormim pana dimineata.
Novac cel Mare
Novac cel Mare - 13 kg de peste burtos si cu gura mare
Nu e vorba, daca cumva v-ati gândit la asta, despre Novak Djokovic, desi imi place tenisul foarte mult. Doar ca nu puteam sa numesc astfel un barosan de doua cifre care ne-a inseninat penultima zi a partidei. Era sâmbata, pe la prânz, si lanseta cea mai din stânga, cea mai apropiata de perdeaua de stuf, avea la capat improvizatia despre care ii povestisem lui Marian cu o seara inainte.
Fiindca nu aveam monofilament plutitor, gasisem un textil foarte usor pe care am legat un cârlig nr. 8 si pe firul de par am instalat un sirag de trei piese – un boilies de 10 mm de Sweetcorn plus doua plastic mari si cu flotabilitate foarte buna. Am testat montura in galeata si eram multumit, momeala plutea la vreo 25 de centimetri desupra fundului. Am atasat un sac solubil plin cu spartura si boabe uscate si am lansat-o la vreo 50 de metri distanta. Intre timp, Marian pacalise un novac de vreo 5 kg la plastice si, stiind ca tocmai nadise cu bulgari si ca vântul batea dinspre el spre mine, am zis ca n-am nimic de pierdut.
Nu trece mult si avem parte de cea mai sanatoasa trasatura, pestele luând metri intregi de fir in câteva secunde. Intep, firul incepe sa faca volte largi si constat ca pestele e la suprafata. Ii spun lui Marian ca e, probabil, unul dintre tenii mari din lac, si intram amândoi in apa pâna la genunchi. Eu cu lanseta, iar el cu minciogul. Când il aduc mai aproape, vad gura mare orientata spre sus si-i spun ca e un novac, si ca e unul mare. Drilul dureaza cam 10-minute, la capatul carora Novac cel Mare poposeste in plasa.
Iesim pe mal si ne distram, fiindca aproape pariasem ca uriasa saltea de primire pe care o carasem cu noi va ramâne neuitilizata. Iata insa ca, ajutat de noroc si de un moment de inspiratie, i-am dovedit, intr-un final, utilitatea. Pestele avea putin peste 13 kg si, facând legatura cu ghibortul din debutul partidei, m-a bufnit râsul si mi-am amintit bancul cu domnul care spune, la un moment dat: „M-am hotârat sa nu mai fiu superstitios, fiindca am observat ca asta-mi poarta ghinion!”. O partida care a stat, parca, sub zodia numarului 13, dar care n-a fost nici pe departe una ghinionista. La mai multe din astea si voua!