Sfârşit de noiembrie, final de sezon pe Tâncăbeşti. Am rămas pe baltă, la vânătoare de crapi mari, chiar dacă apa era foarte rece şi în scădere accentuată faţă de nivelul normal.

Zi de munca pe Tancabesti, greu la mal cu crapii mari

Voiam să-mi testez teoriile despre comportamentul şi modul de hrănire al crapilor, despre strategia unei partide de pescuit la crap mare şi mai ales despre nade care să mă ajute sa prind constant crapi mari.

Trebuie să spun că sunt un fan al teoriilor care susţin „atracţia prin nutriţie” şi cred că acestea funcţionează ireproşabil, în special în cazul boiliesului, care este pentru mine nada principală în pescuitul crapului mare. Dacă urmărim statisticile celor mai mari crapi din lume, vom vedea ca boiliesul este „vinovatul principal”.

Cu patru zile in urmă, fusesem la pescuit pe acelaşi loc şi, într-o partidă foarte scurtă (doar 20 de ore), reuşisem să prind nouă crapi dintre care trei peste 10 kg, cel mai mare fiind un splendid crap-oglindă de 17kg.

Nădisem destul de mult în acea partidă, raportat la perioada în care ne aflam şi la apatia relativă a crapului faţă de hrană când apa este foarte rece, dar mizam în continuare pe un boilies de calitate şi pe încrederea că în zonă s-au strâns crapi şi mai mari ca urmare a nădirii masive din partida precedentă.

Nada a constat numai în boiliesuri tari de 20mm, rulate pe un mix cu făinuri de peşte solubile şi predigerate, concentrat proteic din zer, Robin Red din belşug şi un complex de lichide nutritive alese pentru a completa şi spori puterea de atracţie a ingredientelor folosite în mix. Doza de lichide nutritive era mai mare ca de obicei: 150ml/kg de mix.

Aromele erau la un nivel mediu spre minim, solvenţii lor fiind cei care m-au interesat în mod deosebit, pentru că doream o dispersie rapida şi eficientă în apa rece. Pentru asta, am ales o combinaţie de arome bazate triacetină şi alcool etilic.

Când apa este rece, dispersia rapidă a aromelor şi în special a lichidelor nutritive şi a moleculelor din făinurile solubile devine un aspect esenţial în cazul folosirii boiliesurilor tari, în care liantul pentru mix este oul.

La boiliesurile solubile, această problemă e deja rezolvată prin modul de producţie (fără fierbere) şi prin liantul folosiţi pentru legarea mixului, aşa-numitul „laptele” sau extract de porumb. La contactul cu apa, pe măsură ce se dizolvă, boiliesul eliberează rapid atractanţii incluşi şi o parte dintre făinurile componente. Brusc, staţia scoate un sunet scurt, care mă trezeşte la realitate.

Cobor rapid malul abrupt şi mă apropii de rod-pod. Swingerul semnaliza o trăsatură, dar era nemişcat. După trei secunde, începe să se ridice lent, iar baitrunnerul începe să elibereze firul. Pun mâna pe lansetă şi înţep uşor.

Firul continuă să se tensioneze, iar lanseta se arcuieşte din ce în ce mai mult. Frâna începe şi ea să dea fir… Era clar, la capătul celalalt al firului aveam un crap. După toate aparenţele, mare! Cu toată adrenalina, reuşesc să rămân calm şi să fac un dril fără greşeli.

Minciogul era deja pregătit şi pus pe un suport la 4-5 metri în apă, unde nu erau mai mult de 35cm adâncime, lucru care putea să-mi provoace ceva probleme în momentul în care peştele ajungea la mal.

Vali Bonto, un pescar pentru care crapii mari sunt ceva comun sau oglinda

Timpul trecea, crapul venea greu şi emoţia creştea cu fiecare tură de manivelă. În sfârşit, ajunge aproape de minciog şi văd în lumina lanternei gură imensă de care erau agăţate cârligul şi două boiliesuri.

Inima o ia la galop când îmi dau seama că ar putea avea peste 20 de kg. Lanseta e arc, crapul începe să se zbată, dar fac rapid o fandare şi-l introduc în minciog. Gata, este al meu!

Îl duc greu prin apa mocirloasă până la salteaua de recepţie, îi scot repede cârligul, pun lanseta pe rod-pod, fac tara la sacul de cântarire şi-l cântăresc – 20,8 kg.

E uşor de înţeles – dar greu de descris – sentimentul de fericire pe care orice pescar de crap îl trăieşte în momentul capturării unui specimen de talie mare.

Un sentiment amplificat şi de faptul că toata teoria şi toată munca depusă îţi sunt răsplătite în practică de crapii pe care îi urmăreşti. Pentru mine, peştele mai avea o semnificaţie: o captură majoră pe apă rece, la un mix pe bază de făină de peşte.

Se spune că un fishmeal nu are şanse prea mari să prindă peşte pe apă rece şi că ar fi mult mai bun un mix pe bază din proteine lactice. Rezolvarea problemei, pentru mine, consta în folosirea la un nivel ridicat a făinurilor şi concentratelor proteice solubile, supra-dozarea cu lichide nutritive şi utilizarea unor arome pe bază de solvenţi cu dispersie rapidă. Şi ar mai fi ceva: în cazul boiliesurilor tari, le-am pregătit folosind metoda fierberii la abur, care mi se pare avantajoasă.

Şocul termic este mai mic, făinurile şi extractele proteice din mix vor fi foarte puţin afectate şi vor păstra o mare parte din calităţile lor nutritive, iar boiliesul va reţine lichidele nutritive şi aromele într-o cantitate mai mare decât în cazul fierberii clasice. Dar cum am ajuns aici?

Compoziţia mixului

Am început să-mi fac propriile boiliesuri cu ceva ani în urmă, dar asta nu m-a oprit să lucrez şi cu mixuri de firmă, pe care le-am combinat şi modificat structural, căutând astfel să obţin un mix cu o putere de atracţie deosebită.

Singura problemă era că nu ştiam cu exactitate ingredientele folosite de producător şi mai ales dozajul acestora (care este foarte important în structura şi eficienţa mixului), astfel că adăugarea altor fainuri, extracte naturale sau proteice devenea un risc la adresa funcţionalităţii lui.

Am citit multe studii de cercetare ştiinţifică în domeniul pisciculturii, în special legate de creşterea intensivă, nutriţia şi comportamentul crapului, scrise de cercetători din mai multe zone ale globului (daca nu aţi citit încă un studiu de acest fel, vă asigur că veţi găsi nişte lucruri foarte interesante acolo), toate acestea având ca rezultate faptul demonstrat ştiinţific că întotdeauna crapul va prefera şi va metaboliza extrem de eficient o hrană mai bogată în proteine şi extracte naturale în defavoarea uneia în care predomină carbohidraţii.

Noiembrie, noroi, umezeala, ceata, frig si trofee

Astfel, am decis să folosesc în mix numai ingrediente cu valoare nutritivă ridicată şi am renunţat la cele cu un conţinut ridicat de carbohidraţi şi scăzut de proteine, cum ar fi grişul (proteină 9,9%), făina de porumb (proteină 9,6%), făina de grâu (proteină 11%) sau făina de orez (proteină 8%).

Astfel, ingredientul cu cel mai scăzut nivel de proteine din mix are 16,5%, restul având un nivel cuprins între 32% si 80%. Asta nu înseamnă că nu se pot face mixuri bune care conţin şi griş, făină de porumb sau de grâu, deci nu trebuie puse la index, dar am încercat să mă descurc fără ele.

Pentru partea proteică a mixului, folosesc făinuri de peşte prelucrate la rece (LT) şi pre-digerate (tratate enzimatic), concentrate solubile din zer, lapte şi ouă şi un izolat proteic vegetal; am selectat făinurile care îndeplinesc şi un alt aspect important, care trebuie urmarit când vrei să compui un mix, şi anume gradul de solubilitate.

Un mix cu o componentă solubilă importantă va fi mai uşor de asimilat, ceea ce pentru crap este un ajutor major, mai ales că digestia hranei se desfăşoară exclusiv în tractul său intestinal. Beneficiile sunt de ambele părţi. Crapul poate să digere uşor şi rapid boiliesul nostru, ceea ce va conduce la reluarea hrănirii cât mai curând, ceea ce ne măreşte şansele de a-l captura.

Făinurile de crustacee şi extractele naturale constituie un factor major de atracţie (şi nutriţie) şi cred cu tărie că sunt un factor important în orice mix HNV, mai ales dacă sunt folosite întrun procent ridicat. Acestea împrumută mixului un gust şi o aromă specifică, de hrană naturală, şi completează la nivel nutritiv prin aportul de proteine, minerale şi vitamine.

Alte ingrediente indispesabile în mix, din punctul meu de vedere, sunt Robin Red de la Haith’s, betaină naturală şi birdfood-uri selecţionate pentru o granulaţie mărită, care contribuie la eliberarea rapidă a lichidelor şi atractanţilor în apă şi dau peştelui o sursă utilă de energie.

Crapul este omnivor, iar caracterul său oportunist îl face să exploateze la maximum orice sursă de hrană, pornind de la hrana sa naturală şi terminând cu furajele cerealiere şi seminţele sau boiliesurile pe care i le oferim într-o partidă de pescuit.

Instinctul său va funcţiona ireproşabil atunci când va găsi un boilies în care abundă extractele naturale şi aminoacizii esenţiali de care are nevoie ca să trăiască. Putem conta pe faptul că peştele recunoaşte potenţialul nutritiv al boiliesulului, inclusiv pe apele unde boiliesurile sunt un lucru nou pentru el.

Lichidele nutritive

O parte importantă din structura boiliesului, prin care i se trimite crapului un semnal de hrană în apă, o reprezintă lichidele nutritive. Dispersia lor este foarte eficientă în cazul mixurilor cu granulaţie mai mare, iar informaţia transmisa este analizata rapid de crap cu ajutorul mugurilor gustativi din cele două orificii plasate deasupra gurii.

Combinaţiile de lichide nutritive pe care le putem face sunt, practic, limitate doar de imaginaţia noastră. Drumul pe care am încercat să merg şi pe care îl pot recomanda şi altora a fost să adaptez combinația de lichide nutritive în funcție de mixul folosit.

E un mod de a completa şi sublinia făinurile sau aditivii-pudră folosiţi cu extracte lichide echivalente, pentru a-i da peştelui o nadă care să-i stimuleze receptorii de hrană, conferindu-i încredere şi chiar dependenţă.

Câteva exemple de combinaţii făinuri şi lichide nutritive care merg foarte bine:

- făinuri de peşte de calitate superioară (LT, predigerate, proteine solubile pudră) cu proteină de peşte lichidă L030 (Marine Amino Compound).
- extracte pudră de crustacee cu extracte lichide corespondente (belachan, crab, scoici, larve, creveţi).
- făinuri de ficat cu extract lichid de ficat.
- proteine lactice sub formă de pudră cu aminoacizi lichizi şi betaină lichidă.
- extractele pudră picante (chili, paprika, Robin Red) cu extract lichid de chili, Robin Red Lichid sau Red Venom.
- pudră de CSL cu CSL lichid.
- extracte de drojdie cu drojdie lichidă.

În anumite mixuri, aromele sintetice pot să nu fie neapărat necesare, dar acolo unde am folosit arome am păstrat linia naturală a ingredientelor solide şi lichide. De obicei folosesc o combinaţie de arome de crustacee, cu solvenţi pe bază de triacetină, ulei şi propilen glycol.

Acestea sunt principiile pe baza cărora îmi construiesc mixurile şi aş putea spune că, pe o baltă ca Tâncăbeşti, crapii mari nu s-au lăsat aşteptaţi. Am prins exemplare de peste 15kg aproape la fiecare partidă, indiferent de locul în care pescuiam. Ba chiar aş putea spune că marea majoritate i-am capturat pe locuri care nu constituiau zone de rezidenţă naturală (plauri, stuf, etc.), ceea ce m-a convins că meritul principal este al nadei, nu al norocului.

Ca o concluzie, aş recomanda oricui să încerce boiliesuri cât mai complete din punct de vedere nutritiv, atât la nivelul mixului, dar şi al lichidelor folosite. Teoria atracţiei prin nutriţie funcţionează.

Înainte de această sesiune, pescuisem pe astfel de vreme pe Cassien, cu câţiva ani în urmă, atunci când avusesem ocazia să văd totul în jurul meu devenind un peisaj minunat, acoperit de zăpadă.

Lacul Monkey, iarna

Pescuitul n-a fost chiar o plăcere atunci, fiindcă Mistralul bătea cu putere iar temperatura cobora în timpul nopţii până la -15 grade Celsius. Era atât de frig, încât gazul îngheţase în butelii şi-mi era foarte greu să menţin o temperatură acceptabilă în cort. Aş fi plecat acasă dar, ca urmare şi a scăderii nivelului apei, barca îngheţase pe mal iar drumurile din zonă fuseseră închise din cauza furtunilor de zăpadă.

Această aventură recentă n-a stat sub semnul frigului şi nici zăpada n-a ţinut prea mult. De fapt, nici n-ar fi trebuit să fiu în Franţa în acea perioadă. Plecasem la pescuit în Spania, dar după cîteva zile a trebuit să renunţ, din cauza unor neînţelegeri cu administratorii lacului (legate de pescuitul nocturn), aşa că am trecut bucuros graniţa în Franţa. Mai aveam câteva săptămâni la dispoziţie, aşa că am început să cântăresc posibila destinaţie.

Lacul Salagou era în drumul meu spre nord, aşa că m-am oprit să arunc o privire. Îmi place mult Salagou, am avut multe partide frumoase acolo, dar previziunile meteo nu erau prea atrăgătoare, iar Salagou e dificil chiar şi pe vreme frumoasă. Înapoi pe autostradă, şi direcţia spre lacul Monkey. Avusesem două sesiuni bune acolo, dar şi una execrabilă, în primăvară. Cu toate astea, luasem o decizie.

Aproape iarna, fără cort

La sosirea acolo, am constatat cu uimire că nu mai era niciun pescar. Era aproape noiembrie, dar, de obicei, în acea perioadă erau cel puţin 4-5 vaduri ocupate. Să nu înţelegeţi că mă plâng; îmi place să pescuiesc cât mai izolat cu putinţă, aşa că absenţa vecinilor era binevenită.

Problema era că eu plecasem pregătit pentru o sesiune lungă în Spania, unde era foarte cald, astfel că aveam la mine echipamentul uşor. O singură barcă, echipată doar cu motorul electric şi o singură baterie. Lăsasem acasă motorul termic, fără de care, în mod normal, nu te prea poţi descurca pe un asemenea lac.

De asemenea, nu aveam la mine decât o umbrelă, corturile fiind interzise în Spania, destinaţia mea iniţială. Speram doar că vremea va avea milă de mine! Am încărcat barca până la nivelul de siguranţă şi am pornit încet, ca să conserv cât se putea curentul din baterie, spre vadul pe care voiam să pescuiesc. Veştile rele nu se opriseră însă, fiindcă imediat ce am plecat a început să plouă. Odată ajuns pe vad, am instalat repede umbrela şi am pus echipamentul la adăpost.

Fiind deja târziu, am hotărât să arunc lansetele din mână. Două spre dreapta, în apropierea malului, la adâncimi de 2-3 m, iar celelalte două drept în faţă, sperând să ajung pe pragul unde apa cade de la 7 la 10 m. A doua zi urma să intru cu barca şi sonarul şi să marchez atent locurile “fierbinţi”.

Am nădit, aşadar, 5 kg de boiliesuri cu cobra, în zona din dreapta şi în faţă, cât de departe am putut ajunge. Principalul motiv pentru care am nădit atât de mult este faptul că lacul colcăie de raci foarte mari, care constituie felul principal din meniul crapilor.

Ofranda lacului, 20,5 kg, ultimul crap al unei sesiunii

Ştiam că, odată atraşi racii pe patul de boiliesuri, crapii ar fi trebuit să vină şi ei la masă. Nevrând să risc prea mult, am folosit la cârlig câte două boiliesuri de 25 mm, o provocare chiar şi pentru racii cei mai solizi.

În sfârşit, pescuit adevărat

După toate problemele din Spania, unde n-am fost lăsat să pescuiesc noaptea şi n-am avut voie să folosesc barca, faptul că puteam să pescuiesc cu adevărat, în sfârşit, era o mare bucurie. Am sărbătorit cu o cafea irlandeză şi am admirat apusul, extrem de mulţumit.

N-am avut niciun fel de acţiune în timpul nopţii, cu excepţia unui clean mare, la una dintre lansetele din mal. Vestea bună venea de la cele două lansete din larg, unde boiliesurile fuseseră evident ronţăite de raci. Era timpul pentru barcă şi sonar. Găsesc pragul şi imediat după el, la o adâncime de 12 m, ceva mult mai promiţător: ceva semăna a copac scufundat. Perfect, mi-am spus, locul era la o distanţă pe care o puteam atinge aruncând din mână, nu era nevoie să bălăcesc tot timpul venind cu barca.

Am pus un marker chiar în faţa copacului; astfel puteam lansa perfect în stânga şi în dreapta structurii, după care am trecut la nădit. Câteva kilograme bune de boiliesuri sfărâmate combinate cu alune tigrate, toate bine dipuite. Voiam să atrag repede mulţi raci pe patul de nadă, în speranţa că vor veni şi crapii la festin. În ziua şi noaptea următoare, linişte totală, ceea ce nu era, totuşi, ceva neobişnuit. 48 de ore e o perioadă normală pentru ca, pe o apă de genul ăsta, nada să-şi facă efectul şi crapii să dea de ea.

Văzusem ceva semne de crapi activi în timpul zilei, astfel că aşteptam cu nerăbdare şi primul sosit pe saltea. În ciuda previziunilor, primul crap a venit la una dintre lansetele din mal, pe la ora 1 noaptea. Era un peşte în jur de 15 kg, care a fost pus la sac în vederea sesiunii foto de a doua zi, când speram că se va opri şi ploaia. Am dormit adânc până dimineaţă, când m-a trezit zgomotul ploii pe acoperişul umbrelei. De fapt, nu prea suna a ploaie, şi asta era ciudat, având în vedere faptul că nu era nici măcar noiembrie.

Am scos nasul din sacul de dormit şi am dat cu ochii de alba realitate; afară ningea. Asta era culmea! Cu doar câteva zile în urmă prindeam crapi în Spania, facând plajă în şort, iar acum eram în mijlocul unei ninsori, iar vremea părea să se înrăutăţească.

Dril în mijlocul viscolului

Încet, încet, dealurile din jur au dispărut într-o mare lăptoasă, pe măsură ce norii coborau iar vântul se înteţea, transformându-se în viscol. Vremea asta ar fi fost dificilă, dar suportabilă, cu un cort serios, dar eu aveam doar umbrela, aşa că trăiam un adevărat exerciţiu de supravieţuire. Nu aveam altceva mai bun de făcut, aşa că am pus apa la fiert pentru încă o cafea irlandeză, în timp ce viscolul se înrăutăţea; abia mai vedeam lansetele.

Luasem doar prima înghiţitură, cea mai gustoasă, din cafea, când senzorul de la una dintre lanesetele din larg a început să ţipe nervos, iar lansetă să se bălăngăne pe suport. Nu-mi venea să cred că există un crap nebun care are chef de mâncare pe vremea asta, dar am ţâşnit afară în viscol.

Ninsoare si viscol, nu chiar scenariul ideal pentru o sesiune de pescuit

Drilul a fost unul incredibil, o adevărată luptă cu natura şi cu peştele de la capătul firului, şi acum îmi părea teribil de rău că nu era cineva cu mine care să surprindă tensiunea prin nişte fotografii. După un timp care păruse extrem de lung, crapul era în sac iar eu din nou la adăpostul umbrelei. Păcat doar de excelenta cafea, care se răcise complet.

Viscolul a mai ţinut cam o oră, după care ninsoarea s-a transformat în lapoviţă si totul în jur a început să semene a mocirlă. Am vrut să trag câteva fotografii cu acel crap pe fundalul zăpezii, dar era mult prea dificil şi n-am vrut să periclitez în vreun fel echipamentul foto scump, astfel că am mai aşteptat o vreme.

Într-un final, vremea s-a calmat puţin şi am reuşit să fac nişte fotografii. Nu cele mai strălucite, dar nici foarte rele. Una peste alta, era o partidă interesantă, iar crapii păreau să se distreze bine pe vremea aia.

Am repoziţionat toate lansetele, ocazie cu care am constatat că activitatea racilor de intensificase, aşa că am decis să schimb, la fiecare montură, unul dintre boiliesurile de 25 mm cu unul din plastic. Ştiu, unii pescari ar fi considerat alunele tigrate o variantă mai bună dar, credeţi-mă, am încercat şi eu asta, fără succes.

Dimpotrivă, alunele păreau să le placă mai mult, le devorau mai repede decât o făceau cu boiliesurile. Acum, cu toate că zăpada se topise, ploaia, nu avea de gând să se oprească prea curând. Condiţiile, pe ansamblu, erau mizerabile, dar crapii continuau să se prezinte la apel, şi, câtă vreme o făceau, nu aveam de gând să plec.

În zilele care au urmat, am mai prins câteva oglinzi excelente, de 14-16 kg, toate extrem de frumoase în culorile de iarnă, plus unul dintre acele exemplare diforme, cărora, în mod obişnuit, li se spune Quasimodo. Apariţii destul de triste, pe care aş prefera să nu le văd, aşa că i-am făcut repede câteva fotografii şi l-am eliberat.

Crapul de bun rămas

Trecuse o săptămână de la sosirea mea pe lac, şi nu văzusem încă soarele. Numai zăpadă şi ploaie, aceasta din urmă transformându-se, pe zi ce trecea, într-una torenţială. Vântul bătea şi el foarte tare, asta însemnând pentru mine, un pescar fără cort, condiţii greu de îndurat. Mai mult, nivelul apei creştea vertiginos, obligându-mă să-mi mut tabăra mai la deal de două ori în aceeaşi zi, ca să evit să mă trezesc inundat pe timpul nopţii.

Cu destui crapi cântăriţi şi cu vremea care nu dădea semne de îmbunătăţire, am hotărât să strâng tabăra în dimineaţa următoare. Din experienţă, simţeam că un crap mare e pe cale să apară, dar condiţiile erau extreme şi nu voiam să risc prosteşte. Oricum, mai aveam de stat o noapte şi se putea întâmpla orice în timpul rămas.

Soarele tocmai dispărea peste dealuri când am avut o trăsătură slabă la una dintre lansetele din larg. Swingerul s-a lăsat iniţial, ceea ce era destul de neobişnuit, pe acest lac crapii nu fugeau niciodată spre mal. Înţep şi simt o contră puternică la celălalt capăt; era un peşte mare, care se deplasa paralel cu pragul, încercând să găsească o agăţătură. Am strâns frâna la maxim şi am tras de el, reuşind să-l întorc din drumul periculos. A urmat o luptă surdă, de 15 minute, la capătul căreia, în minciog aveam un crap care era clar mai mare decât toţi ceilalţi prinşi până atunci. Era un crap oglindă, cu câţiva solzi uriaşi dispersaţi pe corp.

Saltea, cântar şi un minunat mod de a încheia o partidă de povestit nepoţilor – 20,5 kg. Mai că-mi venea să mai rămân, dar am considerat acest peşte un mesaj de mulţumire din partea lacului, aşa că era vremea să mă îndrept spre casă. Va fi timp şi altădată pentru frumoşii crapi din lacul Monkey. Cu sau fără zăpadă!

Pe lângă strategia de nădire, sunt mai multe aspecte care trebuie luate în considerare pentru a avea constant rezultate bune. Eu am să mă opresc însă asupra câtorva dintre experienţele mele legate de concursuri, cu referire directă la strategia de nădire abordată, în funcţie de locul şi momentul desfăşurării concursului.

După formarea patului de nadă, este foarte importantă întreținerea lui

Încep cu un concurs desfăşurat pe Tâncăbeşti, unde, spre bucuria noastră, am extras standul „stânga scăldătoare” (pe vremea când plaurul mare era acolo).

Strategia a fost următoarea: la plaur nădit doar cu boilies şi numai punctual, în faţă nădire extinsă, exclusiv cu boilies, iar în dreapta standului, aproape de mal, nădire masivă cu nadă combinată (groundbait, seminţe, pelete, bile), în speranţa că vom putea prinde şi ten în această zonă.

Am pornit bine, prinzând constant mai ales de la plaur şi de pe patul de boilies, fără nici o prezentare însă în mal, la ten.

Pe parcursul concursului, însă, am început să facem greşeli. Fatal a fost faptul că am nădit masiv în zona plaurului, de unde prindeam constant atât peşte mic, cât mai ales capturi mari, care contau în clasamentul de „calitate”. Cu tenul nu am avut succes, aşa că ne-a rămas doar o zonă (pe patul de nadă din faţa standului), de unde am reuşit să prindem bine până la sfârşitul competiţiei, însă doar peşti de talie mai mică.

Nădire masivă, nădire punctuală

Pe lângă toate astea, am avut parte şi de un incident foarte neplăcut: ne-a murit la sac un peşte, care ne-a adus o depunctare substanţială, terminând astfel concursul doar pe locul 4, în condiţiile în care ne-am luptat constant şi cu şanse reale pentru locul 1. Consider că acest eşec a fost cauzat în primul rând de faptul că am reuşit să „distrugem” o zonă foarte bună de la plaur (am consumat 35 kg de boilies, cantitate foarte mare din punctul meu de vedere), care ne putea aduce peştii mari cu care puteam câştiga, la cantitate fiind clasaţi pe locul 2 la general.

Acesta a fost un exemplu unde nădirea masivă a compromis o partidă de pescuit. În continuare aş vrea să vă relatez un concurs desfăşurat pe Doripesco, unde nădirea masivă a fost cheia succesului. Fiind unul din primele concursuri la care am participat, nu aveam nici o foarte mare experienţă.

La startul competiţiei am decis să nădim cu 20-25 de bulgări de nădă, plus boiliesuri date cu cobra. Am considerat că aşa e cel mai bine, să începem prudent. Vecinii noştrii de stand, care cunoşteau foarte bine balta, au început cu o nădire cu adevărat masivă – timp de vreo 4 ore nu au făcut altceva decât să nădească cu bulgări.

Noi am început să prindem repede şi constant, continuând cu o nădire moderată spre slabă, după fiecare peşte prins.

Vecinii noştrii prindeau şi ei, însă mai slab. Asta s-a întâmplat în primele ore de concurs, pentru că, după 24 de ore, lângă noi se prindea peşte după peşte, în timp ce noi ne-am oprit. Nu ne-am dat seama de greşeala făcută decât abia după 48 de ore, când am decis şi noi să nădim cu 20 kg de nadă „dintr-un foc”. După doar câteva ore am început şi noi să avem frecvenţă foarte bună a trăsăturilor, dar era prea târziu, concursul terminânduse cu noi pe locul 3.

O nadire punctuala poate avea surprize placute

După câţiva ani ne-am întors pe Doripesco, participând la „Campionatul Naţional de Pescuit la Crap”. Ştiind că balta are foarte mult peşte mic şi că se prind cantităţi foarte mari, plus că aveam exemplul concursului pierdut din cauză că am nădit prea puţin, ne-am hotărât să mergem cu o cantitate mare de nadă, dar de calitate slabă, pentru a face economie. Mare greşeală! Faptul că am nădit din start foarte mult, în condiţiile în care peştele nu se hrănea intens, plus că nada noastră nu era una „consacrată” şi verificată, ne-a făcut să pierdem startul.

Echipele care au pornit prudent şi care au pescuit mai mult pe intercepţie au prins peşte constant, însă nu la adevărata valoare a bălţii. Pe parcurs, ne-am mai redresat şi noi, însă nu suficient, pierzând calificarea la doar 6 kg (cu o cantitate totală de o tonă de peşte prinsă de lotul nostru).

Despre „International Carp Masters Săruleşti” am mai pomenit. Ceea ce vreau să evidienţez acum este o greşeală făcută după 3-4 zile de concurs, care a dus probabil la pierderea unei poziţii pe podium. La momentul respectiv eram pe poziţia secundă, la diferență mică de cei din urma noastră (locul 3). Ne-am gândit că putem să ne detaşăm şi să prindem mai mult dacă mărim ritmul de nădire pe zona unde aveam constant prezentări. Faptul că am nădit dintr-o dată cu 6-7 kg de boilies tare pe un pat de nadă deja format, în condiţiile în care se prindea destul de slab pe baltă, a avut cu totul alt rezultat decât cel scontat: timp de 24 de ore nu am mai avut nicio prezentare în locul respectiv.

Cum să ţii crapii pe loc

Până acum am relatat câteva greşeli de nădire ce se pot face într-o competiţie. Mai departe vreau să evidenţez şi strategii câştigătoare. Vreau să încep cu balta de la Maconka, Ungaria, unde am reuşit să câştigăm două concursuri în doi ani consecutivi. Primul contact cu balta a fost în 2009. Știam că este un loc cu o densitate foarte mare de peşte, însă strategiile care trebuiau adoptate erau total diferite, în funcţie de sectorul în care pescuiai.

Tragerea la sorţi ne-a plasat în sectorul de peşte mare, lucru care ne-a dat încredere. Am început cu o nădire consistentă – o găleată de 10 kg din care am făcut bulgări, plus 3-4 kg de boilies dat cu cobra. Echipele pe care le cuprindeam în raza noastră vizuală au nădit mai puţin, iar în stânga noastra a început să se puncteze, în timp ce noi abia spre seara primei zile am avut primul peşte.

Spre deosebire de vecinii noştri clujeni, care aveau prezentări şi prindeau peşte binişor, dar nu continuau nădirea, noi am format până seara un pat de nadă bine conturat şi am reuşit să atragem şi peştii din vecinătate. După prima noapte, ne-am detaşat substanţial, cu 200 kg de crapi de dimensiune medie doar pe parcursul nopţii.

Intr-o competitie, fiecare coechipier trebuie sa stie care este rolul sau

Cred că dacă în stânga noastră se adopta o strategie mai bună de nădire şi dacă noi nu aveam o nadă de calitate bună, peştii poposeau mai mult la vecini şi nu mai ajungeau la noi. În schimb, după ce am avut peştii în faţă, am reuşit să-i ţinem constant acolo, emoţii fiind doar când s-a schimbat vremea şi a bătut un vânt puternic în direcţia opusă nouă. Atunci am avut un ritm mai slab al trăsăturilor, dar tot am reuşit să păstrăm o diferenţă foarte mare faţă de locul secund.

Această diferenţă mare ne-a făcut să mai „slăbim motoarele” în ultimele ore de concurs. Am redus nădirea şi din cauza faptului că, după 3 zile de concurs, am consumat cam 20 de kg de boilies şi încă tot atât din alt tip de nadă (pelete, groundbait, seminţe).

Lucrul acesta a fost benefic pentru echipa din dreapta noastră, care a reuşit pe final să ne „fure” peştii din faţă. Concursul l-am terminat până la urmă cu 823 kg, ritmul de 250 kg la 24 de ore (cu care puteam depăşi o tonă de crap prins) a fost rupt odată cu vremea potrivnică din ziua a treia.

Următorul an ne-am prezentat iarăşi la Maconka şi am tras la sorţi un stand tot în sectorul A, în vecinătatea locului unde pescuisem cu un an înainte. Ce putea fi mai bine?

Am început nădirea exact la fel şi, spre deosebire de anul precedent (când am punctat destul de târziu), am prins primul peşte chiar în timp ce nădeam. Lucru îmbucurător, deşi era doar un ciortan (destul de rar pentru zona respectivă).

Situaţia s-a schimbat dramatic şi pentru că apa era foarte crescută şi murdară în urma inundaţiilor din acel an. Până la urmă, nu a mai funcţionat atât de bine stategia noastră, dar, oricum, mai bine decât la celelalte echipe de pe sectorul nostru.

Abia a treia zi ne-am lămurit că o nădire numai cu boilies fiert şi în cantitate rezonabilă era mai potrivită, în detrimentul nădirii cu solubile în cantităţi mari, asta pentru că peştele era cantonat în zona noastră în număr mic şi o nădire pentru „pescuit viteză” era total nepotrivită. Cu toate astea, am reuşit să câştigăm sectorul cu 120 kg, în vreme ce toate echipele de pe sectorul nostru au prins în total abia 800 kg, mai puţin decât prinsese doar echipa noastră cu un an înainte, pe aceeaşi zonă.

O nadire bazata pe boiliesuri solubile atrage si pestii de talie mare

Din loc în loc

Pe lângă strategia de nădire, contează foarte mult şi locul unde facem nădirea. În toate exemplele de până acum a contat, însă poate cel mai elocvent exemplu este un concurs pe Cetariu (Bihor) la care am participat. Era o manşă internă a clubului, pentru stabilirea lotului reprezentativ pentru Campionatul Naţional, într-un concurs de 48 de ore.

Într-un timp atât de scurt, dacă pierdeai startul era greu să recuperezi. Şi noi l-am pierdut – după prima noapte nu aveam niciun peşte, alte echipe care ştiau secretul abordării partidei respective distanţându-se considerabil.

Din cauza faptului că era primăvară devreme şi că balta fusese populată înainte de concurs, majoritatea peştilor erau în mal. Și când spun în mal, mă refer la o distanţă de maxim 25 m. După ce am descoperit şi noi lucrul acesta, am început să pescuim cu momitoare încărcate cu nadă care se desfăcea foarte rapid, nădind astfel zona respectivă.

Am început să prindem foarte bine, de la un cântar de dimineaţă cu zero peşti, la prânz aveam 33 de ciortani. Reuşind să păstrăm acest ritm până la final, ne-am clasat pe locul secund, la doar 200 de grame diferenţă de câştigători.

Tot pe Cetariu, înainte de a fi densitate mare de peşte, am reuşit o altă clasare pe poziţia secundă a podiumului, aplicând o altă tactică de nădire. Pe vremea aceea se prindea puţin peşte, de dimensiune medie, dar nu putea fi ţinut pe patul de nadă. Noi nu ştiam lucrul acesta, fiind prima noastră întâlnire cu balta.

Astfel, în prima parte a concursului nu am reuşit decât o singură captură, până în momentul când am renunţat la patul de nadă şi am început să pescuim „la căutare”. Având la dispoziţie şi suficient loc, ne-am apucat de căutat peştii, lansând într-un loc şi nădind numai 10-12 boiliesuri solubile. Dacă nu aveam trăsătură în acel loc timp de 1-2 ore, schimbam poziţia lansetei. Strategia a avut succes, pierzând locul întâi la o coadă de peşte, cu câteva minute înainte de finalul concursului.

Acestea sunt doar câteva situaţii întâlnite de mine, care arată o mică parte problemele cu care se confruntă o echipă pe parcursul unei competiţii şi deciziile care trebuie luate. Important este ca, dacă strategia de început nu a fost fericit aleasă și timpul permite, să schimbați din mers abordarea, de multe ori sorții se pot întoarce în favoarea voastră.

Foarte puţini pescari ţin cu adevărat cont de flotabilitatea popup-urilor şi de cum poate fi ea prelungită, iar uneori asta poate face diferenţa dintre a prinde şi a nu prinde peşte.

Pop-up-uri in suspensie

În principiu, cel mai important este ca, atunci când folosim pop-up-uri, să încercăm să le folosim fără să le găurim. Vom evita, astfel, să grăbim pierderea flotabilităţii acelui pop-up prin îmbibarea apei în interiorul său, îmbibare facilitată de gaura croşetei.

Probabil că aţi văzut, ca mai toţi pescarii de crap, filmele englezeşti în care pescarii mari leagă pop-up-urile cu aţă dentară, tocmai pentru a evita pierderea flotabilităţii.

Este una dintre cele mai “sănătoase” metode, dar nu singura. Trebuie reţinut faptul că folosirea pop-up-urilor dipuite, care au fost ţinute multă vreme într-o soluţie atractantă, îşi pierd mai greu flotabilitatea, corpul lor poros fiind deja îmbibat cu lichid, dar şi aici trebuie să ai grijă să verifici la început nivelul flotabilităţii.

De obicei, un pop up dipuit are din start o flotabilitate mai redusă decât unul identic, dar uscat. Trebuie să ţineţi mereu cont de asta, atunci când echilibraţi montura.

Problema cea mai frecventă pe la noi este faptul că cei mai mulţi dintre pescari folosesc pop-up-urile pentru montură snowman, în combinaţie cu un boilies tare, scufundător. Aici, fiindcă suntem obligaţi să găurim pop-up-ul cu croşeta, va trebui să avem grijă de flotabilitate prin alte metode.

Cea mai la îndemână este folosirea unei croşete foarte subţiri, cu secţiune rotundă, de preferat una care are sistemul de agăţare în interiorul diametrului, fără paletă de siguranţă. Această paletă sparge, de obicei, interiorul unui boilies şi permite apei să se infiltreze mai uşor, scăzând serios timpul de flotabilitate bună a pop-up-ului.

Eu mai obişnuiesc să ud puţin croşeta înainte de a o trece printr-un pop-up, asta îmi creează cel puţin senzaţia că stricăciunile sunt minime. Din fericire, în ultimii ani au apărut pop-upuri care sunt fabricate prin amestecarea prafului de plută cu mixul de boilies, ceea ce le creşte foarte mult flotabilitatea, dar şi pop-up-uri făcute direct din plastic/cauciuc, care elimină aproape în totalitate problema pierderii flotabilităţii.

Indiferent de ce pop-up-uri intenţionaţi să folosiţi, nu uitaţi să testaţi de fiecare dată flotabilitatea în raport cu montura şi celelalte momeli cu care este folosit în combinaţie. Înainte şi chiar în timpul partidei de pescuit, ca să puteţi depista o eventuală pierdere a flotabilităţii, care s-ar putea traduce într-o scădere a ratei capturilor.

Am plecat spre Periprava de la Blaj. Drumurile româneşti şi-au lăsat amprenta asupra timpului deplasării dar şi asupra maşinii. Oricum, parcă nimic nu mai contează când pleci spre Delta. De fiecare dată e diferit.

Fiecare peste prins era urmat de o scurta sesiune de nadire

Emoţiile şi nerăbdarea cu care pornesc spre raiul românesc sunt din ce în ce mai puternice. Bagajele sunt pregătite, lansetele sunt gata, nadele şi momelile la fel. Toate astea sunt mai de grabă un ritual prin care este permisă întrarea în Rezervţia Biosferei Deltei Dunării (RBDD), iar drumul de la Tulcea până mai jos de Periprava, aproape de Bâstroe, a trecut extrem de repede.

Nu am pescuit în prima zi, am inspectat zona. Am căutat, cu ajutorul sonarului, locuri bune atât în aval cât şi în amonte. Multe din zonele pe care le-am găsit păreau promiţătoare. Am continuat totuşi căutările pentru locul “perfect”.

Am căutat o zonă cu prag, cu trecere bruscă de la apă mică la apă mare şi mal accesibil. Ca să fiu sincer, nu sunt adeptul pescuitului din barcă. Motivele sunt simple: în barcă te mai mişti, fibra de sticlă e ca o cutie de rezonantă şi nu vreau sub nicio formă să fac vreun peşte să se îndoiască de meniul pe care îl pregătesc.

Într-un final am găsit ce căutam. Între două salcii cu vechime, era un platou de 12-20 metri pătraţi, cu două praguri succesive. Primul prag la aproximativ 5-6 metri de mal, la o adâncime de 5m, iar cel de-al doilea la aproximativ 15 m de mal, la 8 m adâncime.

În amonte de locul pe care l-am ales era o salcie scufundată în totalitate. Am detectat-o cu sonarul. Locul acesta are toate atributele pentru un habitat de crap: structură, adâncimi diferite, zonă de siguranţă (salcia scufundată) şi loc de campat pe mal.

NADA

Pentru pescuit şi nădit folosesc porumb şi boilies. Porumbul mi-l prepar singur. Reţeta e simplă şi extrem de eficientă.

Fierb porumb tare, cumpărat din târg (prefer soiurile cu bob mic). Durata de fierbere diferă de la un soi la altul aşa că media ar fi undeva la 2-3 ore. Îmi place să supraveghez procesul de fierbere. În momentul în care porumbul se înmoaie şi capătă o textură puţin cauciucată, reduc flacăra şi aştept să văd primele boabe care se desfac sau crapă. După ce apar primele boabe crăpate, mai aştept încă 10 minute. Opresc focul şi golesc o parte din apă, până când nivelul este egal cu cel al porumbului.

După finalizarea procesului de fierbere, adaug sare de bucătărie, o lingură la fiecare kilogram de porumb. Când pescuiesc în ape sălbatice renunţ la aditivi de orice fel. Desigur, se pot aduce multe îmbunătăţiri, cum ar fi adăugarea de betaină, de arome sau alte seminţe (cânepă, mei, grâu, alune).

Am avut mai multe prezentari la monturile cu trei boabe

După adăugarea sării pun un capac peste oală şi o las aşa până a doua zi. Porumbul îşi trage apă, sare şi eventualii aditivi peste noapte. De asemenea textura se va schimba. O parte din boabe se vor desface şi vor forma o pastă albicioasă de mare atracţie pentru crapi.

Boiliesurile pe care le-am folosit în combinaţie cu porumbul au fost ceva Tecni Spice-uri de 11 şi 20 mm, Trigga de 20 mm şi un sortiment de boiliesuri solubile cu aromă de căpşuni tot de 20 mm.

De asemenea, am făcut şi o nadă pe care am utilizat-o pe năditoare şi pe plumbii pentru pastă la fel de simplă: 30% ttx, 30% şrot de soia, 20% şrot de floare soarelui, 20% spărtură de porumb. Ca să condimentez puţin reţeta, am adăugat o lingură de sare şi o lingură de Robin Red. Toate acestea le-am amestecat, iar “legarea” lor am făcut-o cu o soluţie de lapte de porumb şi apă.

NĂDIREA

Am nădit din barcă seara şi ziua, când aveam ore fără trăsături. Doar prima nădire a fost consistentă, restul au fost doar pentru suplimentarea patului de nadă. Având în vedere că braţul Chilia are curent destul de puternic, am aruncat nada puţin mai în amonte de unde am pescuit, în zona în care se afla salcia scufundată.

În timpul pescuitului regula casei a fost: peştele prins sau ratat era urmat obligatoriu de bulgăre de nadă cu porumb şi 5-10 boiliesuri.

PESCUITUL ȘI SUPLIMENTUL DE ADRENALINĂ

Am folosit două lansete SK-Margin de 2.75 m cu T/C de 2.5 lbs echipate cu două mulinete Ultegra 5500 XSB. Când am ales firele pentru această expediţie am visat “monstrul” prins de Marin Moraru în “Operaţiunea Monstru”. Cu mare încredere am pus pe tamburi fir de 0,40 mm.

Ca să pot avea un dril corect şi cu crapii care se îndreptau spre salcia submersă, am folosit 40 m de înaintaş de 80 lbs. Pe firul de păr am folosit combinaţii de 2, 3, 4 şi 5 boabe de porumb sau boabe de porumb şi boiliesuri tari plus pop-up-uri.

Am observat totuşi un ritm crescut al trasăturilor în momentul în care am folosit trei boabe. Desigur şocul vine în momentul trăsăturii. Un crap de 2-3 kg decolează într-o fracţiune de secundă cu lanseta după el dacă frâna nu este folosită corespunzător.

Sunt uluitor de puternici, chiar dacă au doar câteva kilograme. Primul crap pe care l-am prins a fost de 1-1,5 kg. A tras la 10 minute după ce am lansat prima montură pe primul prag, cel de 5 m. Trăsăturile alternau.

La pescuit de crapi pe Chilia

Dimineaţa cei mai mulţi peşti erau pe primul prag. Spre prânz, se îndepărtau de mal şi începeam să prind pe pragul al doilea, cel de 8 m. Câteva zile am prins peşti cu greutate de 1,5-3,5 kg. Nu am reuşit nici un “tanc” de Dunăre. În a patra zi, pe la 5 dimineaţa, glandele mele suprarenale funcţionau la capacitate maximă. Una din lansete o luase razna.

Firul pleca spre larg cu o viteză ieşită din comun. Am luat lanseta în mână şi am început drilul. Pot să spun cu mâna pe inimă ca aşa peşte puternic nu am văzut niciodată. După jumătate de oră de super-dril eram la fel de obosit ca şi peştele. Am reuşit să îl aduc la fotografiat şi la cântărit. Super-crap de 11 kg şi tot atâta adrenalină am produs eu. Peştele a venit de pe primul prag.

Am observat un fenomen meteo care creştea considerabil numărul trăsăturilor: vântul dinspre Ucraina. De altfel, pe toată perioada expediţiei, am obsevat două vânturi în zonă: unul dinspre mare, puţin mai nervos, şi unul dinspre Ucraina, rece şi mai blând.

RIG TUBE

Rigurile pe care le-am folosit au în compoziţie: fir cu cămaşă, cârlige nr. 4 şi 6 atât long shank (cu tijă lungă) cât şi short shank (cu tijă scurtă). Le-am combinat în felul următor: cârligul legat cu firul cu cămaşă fără să-i mai pun pe tijă varniş siliconic (rig tubbing). Am luat o bucată de tub termo, puţin mai lungă decât ar fi normal, şi am tras-o pe tija cârligului peste nodul fără nod, până aproape de curbura cârligului.

Capătul tubului termo dinspre ochetul cârligului l-am îndoit uşor şi l-am tras prin abur de câteva ori, până când acesta s-a mulat pe tija cârligului, peste nod şi peste ochet. Am decojit câţiva milimetri din cămaşa firului, în prelungirea tubului termo, creând astfel o mică articulaţie care să permită înţeparea mai uşor şi mai rapid.

ÎNAPOI SPRE CASĂ…

Până la sfârşitul expediţiei am mai prins crapi. Tot de 2-3 kg şi la fel de ar ţă goşi. Pe drumul de la Periprava, spre Tulcea, nu puteam să accept că “mai trebuie să plecăm şi acasă”. Delta e un loc special care trebuie păstrat intact.

Fiecare braţ al Deltei Dunării e unic şi are farmecul său. Chilia are însă ceva în plus: mai multă linişte.

Oare câte locaţii bogate în peşte au vecinii noştri unguri? Cu cât trece timpul, cu atât descopăr mai multe dintre ele, care, la un preţ mai mult decât decent, sunt mult mai atrăgătoare decât multe dintre „carpodroamele“ de la noi. Mă refer, în primul rând, la densitatea de peşte (în general mare), dar şi la condiţiile oferite la un preţ de bun simţ.

Surpriza diminetii a fost un crap superb de 22,1 kg

Cât ar costa în România taxa pe 24 ore, la o baltă unde se pot prinde, în condiţii de concurs, de către 17 echipe, 15 crapi mai mari de 20 kg? De fapt, din păcate, nu prea există aşa ceva la noi. Eu însă am descoperit o astfel de baltă în Ungaria, la Harsany.

Vreau să iau firul poveştii de la început, de la primul contact cu lacul, în luna iunie. Chiar de atunci am rămas impresionat de frumuseţea locului, unul din malurile bălţii fiind împădurit. Lacul are în jur de 20 ha și doar 7–8 locuri de pescuit la crap peste noapte. Restul locurilor sunt dedicate pescarilor de feeder. Fiind pentru prima oară pe lac, am început pescuitul „ca la carte“, cu sondat apa pe toată suprafaţa care o aveam la dispoziţie. Nu am găsit structuri, adâncimea fiind relativ constantă, pe la 2,5–2,7 m.

Am nădit numai din cobră, cu boiliesuri solubile, în cantitate mică, urmând să măresc doza în funcţie de răspunsul peştilor. Primele trăsături au venit la colegul Ovi, la doar câteva ore de la instalarea noastră. A găsit doi pești, de 9 și 10 kg, într‑o zonă din apropierea malului.

Imediat după el am început şi eu să prind și, odată cu lăsarea serii, au apărut și crapi de 14 kg. Am continuat nădirea, tot în cantități mici, însă pe timpul nopţii am fost lăsaţi în pace. Doar un crap de 15 kg prins de Ovi ne‑a mai deranjat somnul.

Cu primele raze de lumină au „năvălit“ şi peştii, în special din zona momită de mine, cu crapi mai mari sau mai mici, dar cu o intensitate bună a trăsăturilor.

Surpriza dimineţii a fost un crap superb de 22,1 kg! Trăsăturile au mai continuat şi după acest peşte, fiind însă mai rare. Pentru mine însă a început petrecerea.

După o astfel de captură, totul este mult mai frumos şi pescuitul îl faci mai relaxat (dar asta nu înseamnă că‑l faci şi bine, pentru că au survenit câteva greşeli tactice, care, în colaborare cu vremea foarte călduroasă, au făcut ca trăsăturile să fie tot mai rare).

Am încercat şi un pat de nadă mai aproape de mal, nădit cu bulgări de nadă, pe care am prins doar plătici. Ovi a încercat o nădire masivă (în jur de 10–12 kg de boiliesuri ready made rămase prin bagaje), într‑o zonă mai izolată, dar fară succes nici aici.

Am mai greşit probabil şi cu patul de nadă iniţial, pe care l‑am întreţinut prea puţin, nesocotind faptul că peştii erau de talie mare şi consumau o cantitate considerabilă de mâncare. Cu toate astea, au fost momente (în special dimineaţa şi seara), când eram „atacaţi“ de peşti. Coincidenţă sau nu, erau şi momentele când nădeam mai mult.

Cu ceva învăţăminte trase şi cu o idée despre abordarea lacului, am mers iar pe aceeaşi locaţie şi acelaşi stand, dar de data asta abordarea partidei a fost alta. Am decis să intrăm cu barca pentru balizare şi nădire. Regulamentul intern al lacului permite folosirea bărcii odată pe zi pentru nădire, plantarea monturilor fiind interzisă.

După ce am amplasat baliza la 90–100 m de mal, am aruncat în jurul ei vreo 7–8 kg de boilies de diferite diametre, în special tari şi doar câteva solubile, un amestec de „Mister Dudi“ cu „Mister Red“.

Trăsăturile au venit relativ repede, iar colegul Dani Suciu, deja de la al doilea peşte prins şi‑a bătut recordul personal cu un crap comun de 18.5 kg. La mine până seara au fost doar trei trăsături, toate „rateuri“. La prima a fost încâlcit forfacul, la a doua am folosit montură elicopter cu un cârlig mult prea mic, însă la a treia nu mi s‑a părut să fi greşit cu nimic.

Ba chiar am repoziţionat aceeaşi lansetă, cu aceeaşi montură. Bineînteles, următoarea trăsătură a fost exact pe montura care scăpase înainte. Nu am avut curaj să fac drilul şi l‑am lăsat pe Dani, care a scos pe mal un crap de 15 kg înţepat perfect. Până ne‑a răzbit oboseala, am mai avut vreo doi peşti, după care ne‑am pus la somn, fără să mai lucrăm la lansete sau la nădire.

Am folosit monturi simple, forfacuri blow-back si clipsuri cu plumb pierdut

Până dimineaţa nu am fost deranjaţi, iar ziua am început‑o cu dril dublu. Trăsăturile au continuat ceva vreme, cu peşti de talie mare, între 10 și 18 kg, mulţi de 14–16 kg. Funcţiona foarte bine patul de nadă, majoritatea peştilor prinzându‑i de acolo, în special cu prezentare mică la cârlig (snowman 16+10 mm sau una‑două bile tari de 14–16 mm). Am întreţinut nădirea doar din cobră, cu solubile de 24 mm şi de 20 mm. De data asta însă, nădeam mult mai mult decât la prima partidă, încercând să păstrăm pe zona nădită o cantitate rezonabilă de bile. Spre amiază trăsăturile s‑au oprit, aşa că am intrat iar cu barca pentru nădire.

Din experienţa partidei trecute, când ziua nu era activitate intensă, m‑am gândit că şi acum va fi la fel. Peştii m‑au contrazis însă, continuând să tragă şi ziua, ce‑i drept mai rar, însă numai bucăţi mari, peste 10 kg. Am intrat „în vorbă“ şi cu vecinii noştri, nişte slovaci, care pescuiau des acolo, foarte mulţumiţi de baltă, însă aveau un alt stil de pescuit. Se bazau foarte mult pe nădirea cu bulgări şi puneau accent pe nădirea de apel, în sensul că nădeau destul de des, nu cu foarte multă nadă.

Am observat în câteva rânduri că, imediat după ce „bulgăreau“ aveau prezentare, aşa că ne‑am adaptat şi noi un pic pescuitul după ei. Am păstrat în continuare strategia noastră cu patul de nadă consistent numai din bile, însă, din când în când, mai dădeam câteva spomb‑uri, doar pentru a face zgomot.

A funcţionat bine şi chestia asta. Am mai observat că era bine să mai faci câte o lansare de control, adică schimbam poziţia la câte o lansetă şi de multe ori aveam trăsătură imediat, asta în timp ce restul lansetelor „şomau“. Pentru că era multă nadă pe vad şi cel mai bine mergea exact pe patul de nadă, a trebuit să atragem cumva atenţia peştelui la momeala de pe cârlig, înconjurată fiind de o mulţime de alte bile. Am făcut asta prin mai multe metode care au și fucţionat.

O primă încercare a fost plasarea monturii la marginea patului de nadă, puţin în faţa lui, sau un pic peste pat. O altă variant câștigătoare a fost ataşarea la cârlig a unui săculeţ solubil înmuiat în „verzală“ sau, la cârlig, bile cu atracţie mărită (glazurate sau „caramele“). Toate metodele au funcționat, timpul pâna la trăsătură fiind mult mai scurt.

Cele 3 zile de pescuit s‑au scurs foarte repede. Aş mai fi rămas măcar o zi, mai ales că ultimul peşte, chiar înainte de a strânge tabăra, a fost o frumoasă „oglindă“ de 19,2 kg. Asta ca să nu mai pomenesc că, în ultima noapte, am avut o serie de vreo 5 peşti între 16–17 kg. A fost una dintre cele mai frumoase partide pe care le‑am făcut, cifrele cu care am terminat sesiunea fiind de‑a dreptul impresionante: 50 de crapi scoşi pe mal, în greutate totală de 900 kg, cu o medie extraordinară de 14 kg, cel mai mare peşte cântărind 21 kg. O ieşire de poveste!

Impresionat de locaţie şi îndrăgostit de peştii de aici, am decis să ne încercăm forţele şi într‑un concurs. Ocazia a apărut odată cu orgănizarea cupei „Big Boss“, în luna octombrie, cu participare româno‑maghiară. Concurs de 96 de ore, cu un regulament puţin inedit, în care a fost permis doar pescuitul cu boilies, nimic altceva la cârlig. Nădire exclusiv cu cobra, bineînțeles doar boilies, nici măcar săculeţ solubil sau pastă nu era permis.

O altă noutate a fost posibilitatea intrării pe apă pentru sondare balizare și nădire a vadului, cu o seară înainte de începerea concursului, imediat după extragerea standului de pescuit, startul concursului fiind dat în dimineaţa zilei următoare.

La tragerea am fost dezamăgit de locul extras de colegul Robitu, fiind undeva pe coada bălţii, pe apă mică, într‑o zonă pe care nu o ştiam deloc. Pe lângă asta, în stânga, aveam ca vecini de stand tot o echipă „Dudi Bait“. În dreapta, tot clujeni, însă de la „concurenţă“. Bine măcar că eram între prieteni. O altă problemă ce s‑a ivit imediat ce am ajuns pe stand a fost că eram foarte „înghesuiţi“. Datorită conformaţiei malului, eram trei echipe foarte apropiate una de cealaltă.

Ne‑au despărțit doar 5 m de vecinii din dreapta şi 15 m de cei din stânga, iar singura zonă unde puteam pune lansetele avea o deschidere (datorită stufului de pe margine) de 4–5 m. În plus, pentru a putea ajunge la apă, aveam de coborât‑urcat un „perete“ de mal de 1 m. Cu toate astea, deschiderea pe apă era mare, balizele ce delimitau zona de pescuit având o distanţă bună între ele.

26.34 kg, captura concursului Cupa „Big Boss“

Fiecare echipă avea dreptul să nădească maxim o găleată de boilies, în jur de 10–12 kg. Fiind conştienţi că va trebui nădit mult, am intrat pe apă cu găleata aproape plină cu un amestec de bile tari de toate mărimile, în special de dimensiune mică (10, 14, 16 mm), plus ceva solubile de 20 mm şi de 24 mm. Având în vedere că pescuitul începea a doua zi, am vrut să creem preocupare peştelui, să‑I dăm de lucru (asta cu bilele mici), pentru a‑l atrage şi menţine în faţa noastră.

O nouă problemă de care ne‑am lovit odată cu sondarea apei au fost agăţă- turile, zona fiind împânzită de pâlcuri de rădăcini de trestie, de care erau agăţate o mulţime de fire şi monturi rupte. Ne‑a luat o groază de timp să curăţăm cât de cât zona, cu ajutorul unei „cange‑gafe“, folosită, în trecut, de colegul Robi pentru scoaterea somnilor mari (în loc de minciog). Ca să fac o paranteză, în duba de pescuit a lui Robi, găseşti cam orice are legătură cu pescuitul!

După sondarea atentă am găsit două zone largi care erau curate, cu fund tare şi am decis să le exploatăm pe ambele. Am balizat şi nădit vadurile, unul pe la 40–50 m de mal şi altul pe la 100 m. De aici încolo pescuitul a fost simplu! Strategia noastră a fost simplă și, după ce am văzut că zona de aproape nu produce, am cam renunţat la ea.

Am continuat totuși să mai întreţinem puțin vadul şi, din când în când, mai lansam un băţ acolo. Drept dovadă că nădirea din barcă a funcţionat a fost faptul că în primele 5 minute de concurs am avut trăsătură, iar asta ne‑a determinat să nădim zona cu solubile de 24 mm. Cele de 20 mm nu prea ajungeau până în zona balizei.

Pe parcursul celor 96 de ore de concurs ne‑am lovit de o serie de dificultăţi, asta datorită atât agăţăturilor din apă, cât şi a conformaţiei standului, nu puţini fiind peştii care i‑am scos în standurile vecine (regulamentul permitea lucrul acesta). Oricum era imposibil să‑i aduci de la peste 100 m doar în linie dreaptă, și asta având doar 5 m deschidere la apă în stand. Cu toate astea, pescuitul ne‑a mers bine, încă de la primul cântar fiind pe locul întâi, păstrând poziția până la final. Am avut parte de toate mărimile de peşti, cu un maxim de 22,5 kg care, o perioadă, a fost şi captura concursului.

În noaptea când am prins noi crapul de 22,5 kg, vecinii noştrii (cealaltă echipă Dudi Bait), au avut unul de 21 kg. Campionii capturilor au fost însă alţi clujeni, tot din lotul lărgit „Dudi“, care au avut 15 peşti, cu o medie de 15 kg, cel mai mare fiind de 26,32 kg. În mod incredibil, nu a fost captura concursului, ci unul de 26.34 kg! A trebuit să se mulţumească doar cu trofeul pentru cea mai bună medie din concurs.

Noi am câştigat concursul cu 550 kg şi o medie de 10 kg/peşte. Am consumat 44 de kilograme de boilies, o cantitate rezonabilă zic eu, mai ales că am fost şi puţin forţaţi să nădim aşa mult, vecinii din dreapta aruncând în apă 97 kg. Au mizat pe faptul că, dacă peştii ies (sau scapă) din zona noastră, vor prinde ei mai bine. Oricum ştiam de la început că e o baltă unde trebuie nădit mult, însă şi nădirea trebuie să aibă logică şi să fie corelată cu cantitatea de peşte prinsă, lucru pe care vecinii noştrii nu l‑au făcut.

Am afirmat şi încă mai cred că, într‑un concurs toată lumea face greşeli, dar (făcând abstracţie de standul mai bun sau mai rău), echipele care fac cele mai puţine greşeli au câştig de cauză.

Cu siguranţă o să mai auziţi de această baltă. Eu sigur o să mai încerc să păcălesc câţiva „giganţi“ de Harsany şi pe viitor, nu neapărat în concursuri. Pescuitul la liber este cel mai „savuros“ aici, de fiecare dată când am fost m‑am simţit foarte bine şi am reuşit să prind crapi over 20!

Aceasta este povestea sesiunii făcute în toamna trecuta pe Varese, locul în care, alături de Cristian Marinică, am avut nenumărate satisfacţii. Faptul că amândoi am reuşit aici recordurile personale, de 30,8 kg şi respectiv 24,6 kg, spune totul despre această minunată apă din nordul Italiei.

Vantul puternic ne-a tinut multa vreme pe mal

Anul acesta am pescuit foarte puţin, din motive personale. Doar câteva partide sănătoase, dar una dintre ele cu adevărat de vis, cu 4 crapi de peste 20 kg şi cu uriaşul de 30,8 kg pe post de cireaşă pe acest tort. Partidă descrisă pe larg într-un articol publicat în Aventuri la Pescuit.

Dorinţa de a merge la peşte era însă foarte mare, astfel că prietenul Cristian Marinică, vecinul meu din Austria, a reuşit să-mi smulgă promisiunea că vom face o partidă serioasă în toamna care tocmai s-a scurs.

Şi cum promisiunile sunt făcute ca să fie respectate, şi eu şi Cristian număram zilele rămase până la plecare exact cum se numărau pe vremuri zilele rămase din imensa corvoadă numită armată. Un AMR de pe care săptămânile şi, mai apoi, orele se scurgeau extrem de încet.

Pregătiri febrile

Chiar dacă nu ajunsesem la baltă prea des, monitorizam lacul foarte serios, astfel că toate noutăţile importante erau raportate către Austria cu regularitate.

Ştiam cam cum se mişca peştele, care erau zonele lui favorite şi perioadele aproximative de hrănire. Cu amendamentul că nu puteam transpune totul într-un model matematic, aveam mai mult decât o idee generală despre ce şi cum aveam de făcut odată ajunşi pe locul de pescuit. Hotărâsem să mergem exact pe acelaşi loc pe care pescuisem în primăvară în primul rând fiindcă locul cu pricina era ocupat de nişte pescari pe care-i cunoşteam, astfel că puteam aranja cu ei să preluăm ştafeta imediat ce plecau.

Pe Varese sunt doar câteva locuri accesibile cu maşina, astfel că rezervările unui loc anume sunt imposibile; dacă nu poţi prelua de locul de la cineva, mergi şi te aşezi unde găseşti liber. Capturile raportate în ultimele două săptămâni erau promiţătoare – se prinseseră mulţi crapi mari, media varia între 17 şi 20 kg, astfel că şansele să apară şi unul dintre monştrii celebri ai lacului erau destul de însemnate. Vineri, pe 12 octombrie, se face joncţiunea la mine acasă. Cristian conduce aproape 600 km şi ajunge la mine pe la 10 seara. Stăm la masă, apoi depănăm amintiri pescăreşti şi visăm cu ochii deschişi la o altă captură importantă.

Locul era ocupat, oricum, până duminică, aşa că aveam timp destul pentru pregătiri fără să ne facem griji că nu prindem locul liber. Ca de obicei, nu avem răbdare până în ziua în care ar trebui să ne punem în mişcare, aşa că sâmbătă dimineaţă ne bem cafeluţa, încărcăm bagajele şi plecăm către baltă. Urma să petrecem o noapte fără să pescuim, dar timpul trece oricum mult mai uşor dacă eşti pe malul apei, aşa nu exista nici urmă de regret. Ne informăm despre situaţia de la faţa locului de la pescarii care urmau să plece. Nu se prinsese nimic în ultimele 3 zile, dar nu ne facem probleme. Probabilitatea ca peştele să vină iar în zonă la mâncare în timp ce pescuiam noi acolo era şi mai mare aşa.

În plus, se anunţase o furtună în zonă, fenomen care, de obicei pe acest lac, este excelent pentru cei aflaţi la pescuit, fiindcă pune serios peştele în mişcare. Speram să se întâmple aşa şi de această dată.

Valuri mari, bile tari, crapi pe măsură

Duminică dimineaţă despachetăm sculele, trântim o cafea tare, aranjăm barca şi începem să căutăm locurile interesante.

Primul peste al sesiunii – 18 kg

Ca de fiecare dată, scanăm toate zonele potenţial interesante şi balizăm câteva dintre ele. Începem foarte aproape de mal, lângă zonele cu stuf, unde adâncimea apei e de aproximativ 2 metri, şi până la 600 de metri depărtare, pe o adîncime de 7 metri. Asta s-ar putea numi într-adevăr pescuit la mare distanţă.

În prima noapte suferim sub asediul babuştilor de 1 kg, bancuri întregi care fărâmiţau orice puneai la cârlig, dacă era de dimensiuni mici-medii. Dezavantajul lacurilor cu specimene supradezvoltate este că uneori e greu să ajungi la specia vizată din cauza bancurilor înfometate din speciile de talie mai mică. Acestea pot face ravagii pe zonele nădite, mâncând zeci de kilograme de nadă în câteva ore, dar pot termina şi momelile de cârlig, dacă nu sunt bine adaptate locului şi condiţiilor.

Cu această teorie bine învăţată, a doua zi pregătim planuri de răzbunare, adică numai bile tari, de 30 mm, ca să le facem în ciudă babuştilor. Gura relativ mică le va creea probleme cu momeli atât de mari, astfel că avem o şansă în plus ca monturile noastre să intre şi în zonele de interes ale crapilor. Din păcate, toată ziua a bătut un vânt foarte puternic, care ne-a împiedicat să ieşim cu barca pe lac ca să repoziţionăm monturile.

Abia seara târziu, pe la ora 9, se calmează puţin taifunul şi începem să plantăm. Durează ceva, chiar dacă aici regulamentul prevede că se pescuieşte cu doar trei lansete de pescar, spre deosebire de alte ţări. Mă întreb uneori dacă pescarii români care folosesc 6-8 lansete (acolo unde li se permite) ar mai avea chef de plantat la 600 de metri distanţă după 2-3 zile de pescuit. În sfârşit, puţin înainte de miezul nopţii suntem cu toate monturile amplasate pe poziţii, şi ne pregătim de noapte. Cina târzie include cafea fierbinte, ceva de mâncare şi multe speranţe.

Nici nu apucăm să mestecăm bine şi pleacă violent firul de la una dintre lansetele lui Cristi. Este cea plasată cel mai departe, la aproximativ 550 m de mal, pe adâncime de 7 metri. Sărim în barcă şi dispărem în noapte, cu frontalele pornite. Revenim după aproximativ 20 de minute cu minciogul în lateralul bărcii – avem primul peşte. Şi nu orice peşte!

Abia când îl punem pe saltea realizăm că este una dintre oglinzile legendare ale lacului Varese, părea să aibă peste 25 kg. Punem şi cântarul, aproximasem bine, dar e ceva mai mic, are „doar” 24,6 kg.

Un nou record personal al lui Cristi, care se bucură nespus. Se pare că lacul acesta îi prieşte. Restul nopţii trece în linişte deplină, fără trăsături ale crapilor sau momeli gustate de babuşti.

Slalom cu crapi printre plase

Dublu dril, dubla eliberare

Dimineaţă facem poze cu superbul exemplar prins de Cristi, îl eliberăm şi ne punem pe aşteptat. Ce debut de partidă, cu un crap de aproape 25 kg! Câteva ore mai târziu, vine prima prezentare şi la mine. Un singur beep scurt şi suntem iar în barcă, în acţiune. Ştiu că am mai spus asta, dar ma simt obligat s-o repet, fiindcă nu mulţi pescari ajung să pescuiască la astfel de distanţe extreme – atunci când pescuieşti la mai mult de 250 de metri, orice semnal, cât de mic, al avertizorilor este egal cu un run de 2-3 metri de fir la un pescuit normal, la 100-120 metri de mal. În astfel de situaţii nu prea există noţiunea de run adevărat, cu mici excepţii. Una dintre ele se consumase în seara precedentă, la uriaşa oglindă a lui Cristi.

Aşadar, cu Cristi la motor şi eu mulinând, ajungem la peşte şi-l invităm politicos în minciog. Înapoi la mal, cântar de control şi sesiune foto. Era un comun de 18 kg, nu gigantic dar extrem de frumos ca şi exemplar. Orice s-ar spune, un crap de 18 kg nu e de ici, de colo. Eram fericiţi – eram pe un lac superb, cu peşti foarte mari, care se aflau în zona noastră şi se hrăneau fără probleme. Nu peste mult timp însă, o surpriză de proporţii ne strică toată buna dispoziţie. Apar bărcile pescarilor locali, iar aceştia încep să întindă plase în toată zona nădită de noi.

Din păcate pentru noi, regulamentul nu le interzice asta, iar noi nu puteam să facem nimic, mai ales că eram cu musca pe căciulă. Acelaşi regulament spune că pescarii sportivi, adică noi, au voie să pescuiască la maxim 150 metri de mal, aşa că a trebuit să tacem şi să înghiţim. Lăsăm monturile unde sunt, dar timpul se scurge liniştit, iar noi ne foim toată noaptea, în căutarea unei soluţii.

După o zi şi încă o noapte secetoase, iau barca şi merg să văd dacă găsesc vreo posibilitate de a penetra legal peretele de plase. Observ un spaţiu de cam 50 metri lăţime între două plase şi plantez pe acolo una dintre lansete. Strategia mea dă roade, şi în următoarele nopţi reuşesc să prind câte un crap pe noapte, toţi frumoşi dar niciunul sărit de 20 kg. Din păcate, Cristi era total închis de plasele localnicilor, iar peştele n-a mai ajuns la monturile lui.

Joi dimineaţă decidem să-l abordăm pe bătrânul şef al grupului de pescari, îi explicăm situaţia şi acesta dă dovadă de mare bun simţ. Vin băieţii, scot plasele din zonă şi ne lasă să pescuim liniştiţi în ultimele trei nopţi. Cu toate astea, restul zilelor de pescuit n-au mai fost foarte fructuoase. Peştele simţise bariera de plase şi se hrănea mult mai apatic, circulând în grupuri mult mai restrânse.

Am avut 1-2 prezentări pe noapte, dar doar eu am mai prins încă 3 crapi, doi dintre ei în ultima noapte. Era semn bun, dar partida noastră era aproape de final.

Cristi, care pescuia într-o zonă plină de bolovani scufundaţi, a pierdut acolo toţi cei trei peşti înţepaţi în ultimele două zile, dar a rămas cu satisfacţia majoră că singurul său peşte ajuns pe saltea a fost noul record personal. Un peşte extraordinar, care demonstrează din plin calităţile sale de pescar de crap. Fiindcă, indiferent ce credeţi, este extrem de greu să pui pe saltea asemenea exemplar în condiţiile în care pescuieşti de doar 2 ori pe an pe un lac cu suprafaţa de 15 km pătraţi.

Din experienţa unor pescari pricepuţi am ales pentru acest articol două partide ale lui Ciprian Buzneanu, ambele pe locuri noi, în ţări străine: una în Ungaria, cealaltă în Bosnia. Locuri necunoscute şi abordări pe măsură.

Pescuitul crapilor in Ungaria

Ciprian Buzneanu este unul dintre pescarii de crap cunoscuţi în zona de vest a ţării, fiind şi promotorul clubului CS Crap Arad. În toamna anului trecut, Ciprian şi‑a testat imaginaţia şi competenţa în două partide dificile, ambele pe locuri necunoscute şi pretenţioase.

Ungaria

Partida maghiară a avut loc pe un lac de cca. 20 de hectare care are doar şapte locuri amenajate pentru pescuitul la crap, toate pe un singur mal. Locuri libere nu există niciodată, rezervarea se face cu cu un an înainte. Da, aţi citit bine, cu un an înainte!

În pregătirea partidei, Ciprian a sondat apa din barcă şi a descoperit abia la 130–135 de metri de mal o diferenţă de nivel de cca. 35 de cm, plină cu agăţături, unde a lăsat baliza. Distanţa era mare pentru aruncat, dar a reuşit să aducă montura lângă baliză din prima încercare. A urmat prima nădire, din barcă, după care, celelalte nădiri s‑au făcut cu spodul.

Au intrat două kilograme de boilies, trei de pelete cu aromă de halibut şi vreo cinci cu amestec de seminţe (porumb, grâu, soia, cânepă şi alune tigrate). Pentru boiliesuri, Ciprian a folosit două mixuri, unul mai bogat în proteine şi unul pe bază de seminţe pentru păsări, cu arome de somon, caviar şi de squid octopus, cu stropeală de fructe.

Primii crapi au apărut abia după şase ore, la boilies cu aromă de somon şi caviar. Au fost patru exemplare cu greutăţi cuprinse între 10 şi 15 kg. A doua zi au venit monştrii, cei de peste 20 de kg.

Problema era că peştii nu răspundeau la aceeaşi nadă, care trebuia schimbată mereu. Nadele cele mai eficiente s‑au dovedit cele cu aromă de somon, de caviar şi peletele de halibut.

Partida a durat cinci zile, iar Ciprian a reuşit o medie de 17 kilograme pe bucată, cu un total de 580 de kilograme.

Bosnia

A doua partidă s‑a desfăşurat pe un lac superb din Bosnia, unde, ca şi în Ungaria, rezervarea se face cu mult timp înainte. Pe acest lac este inutil să sondezi apa din barcă în căutarea unei zone prielnice, locul este rezervat aşa cum e şi nu mai poate fi schimbat. Ciprian a sondat zona lui prin lansări repetate şi a găsit nişte praguri la 80–85 de metri, unde a şi nădit. Mai departe nu se putea lansa, existând riscul întâlnirii cu monturile pescarilor de pe malul opus.

Şi de această dată Ciprian a folosit boiliesuri făcute de el, cu două mixuri, unul cu bird‑fish şi altul cu un conţinut de 50% făină de peşte, iar ca arome a ales caviar, frankfurter şi un pineaple n‑butiric. Cea mai bună s‑a dovedit aroma de frankfurter.

Prima trăsătură a venit abia după 24 de ore, dar aşteptarea a meritat. La capătul firului era un superb crap oglindă de 18 kg. Cu el a început o partidă de neuitat: 16 trăsături în 72 de ore, finalizate cu 16 crapi având în medie câte 18 kg.

După acele 72 de ore de pescuit intens vremea s‑a schimbat uşor, iar crapii au încetat să mai mănânce. În următoarele 24 de ore a mai prins doi şi tot doi a scăpat.

Ca observaţie generală, crapii de pe lacul respectiv erau foarte circumspecţi, fiind prinşi de mai multe ori. Astfel, nu veneau la bile de 18 sau de 20 ci doar la cele de 14, fără pop‑up sau alte materiale flotante.

Chiar dacă erau precauţi, odată înţepaţi crapii deveneau foarte bătăioşi, drilul durând până la jumătate de oră. Cel mai greu de scos dar şi mai rari erau cei cu solzi. Două partide reuşite, în condiţii dificile, unde doar priceperea a contat.

Crapi pescuiti in Ungaria si in Bosnia

Pentru alegerea corectă a locului pe care vei pescui la Dunăre, folosirea sonarului este extrem de importantă. Poveștile care încep cu „mi-a spus cineva despre un loc bun de pescuit“ lasă-le pentru alții, care mai cred în ele. Acel loc s-ar putea să nu mai existe de la o zi la alta.

Crap pescuit pe Dunare

Una dintre marile probleme cu care te confrunți la Dunăre este că va fi aproape imposibil să folosești același vad de pescuit pe o durată mai lungă. În timp ce pe bălți știi sigur că o groapă, un platou sau o altă structură bine definită se regăsesc fără probleme ani de-a rândul, pe Dunăre lucrurile stau cu totul altfel. Datorită creșterilor mari de nivel (la ora la care scriu aceste rânduri, debitul Dunării este de 11500 mc/s, dublu față de media normală a lunii martie), kilometri întregi de mal își vor schimba configurația.

Modificări esențiale au loc nu numai la suprafața apei, ci, mai ales, în profunzimea ei. De asta, la pescuitul din barcă, sonarul devine un accesoriu aproape indispensabil.

Dacă ești la început de drum, sfatul meu este să nu-ți cumperi unul prea sofisticat. Vei da banii pe funcții tehnice pe care probabil că nu le vei folosi. Un sonar din clasa medie, cu fascicul dual (în engleză, dual beam), care acoperă excelent și apele mai puțin adânci, e o alegere potrivită. Pe râu, ai nevoie de o funcție numită Ultra Scroll, care îți actua lizeazărapid detaliile furnizate de sonar atât la viteze ridicate, cât și în staționare.

Nu trebuie uitat faptul că un sonar ne poate oferi datele de care avem nevoie, dar interpretarea lor corectă ține de fiecare individ în parte. Cercetează în amănunt locurile unde te-ai hotărât să pescuiești. Caută în special porțiuni cu agățături, de exemplu aglomerări de copaci scufundați, pe trunchiuri le cărora se formează adevărate depozite de hrană naturală (melci, larve, scoici mici). Foarte productive sunt și zonele din jurul epavelor, care se găsesc în număr mare pe toată lungimea fluviului.

O adâncime favorabilă pentru pescuitul crapului este undeva între 4 și 6 metri, însă primăvara crapii ies și în apropierea malurilor, căutând apa mai mică și mai caldă. În perioada asta, ca și spre sfârșitul toamnei, încearcă să găsești locuri spre malul care stă cât mai mult expus la soare. Chiar și o diferență de 2-3 grade în plus (sonarul îți dă și informația asta) față de temperatura generală a apei poate fi importantă pentru reușita unei partide.

Vara, când apele scad excesiv și e foarte cald, iar apa atinge 23-24 de grade, caută gropi formate natural sau săpate de drag lină, în special poziționate pe coada insulelor. Acolo, la adâncimi de peste 6 metri, se formează contracurenți, care depun pe fundul gropii destulă hrană adusă de apă. De multe ori, un asemenea loc e ocupat de crapi, iar șansele de a scoate un pește mare sunt mai crescute decât în zonele cu agățătură. Evită, în schimb, vadurile pe care ai curent puternic, crapului nu-i place să stea aici.

În concluzie, explorarea cu atenție a substratului este de multe ori cheia succesului în pescuitul pe Dunăre. Sunt locuri care țin mult pește doar la o anumită cotă a apei. Dacă aceasta se schimbă semnificativ, locurile devin complet neproductive. Încearcă să ții minte când și în ce condiții (anotimp, cotă, vreme) un asemenea loc a avut momente de vârf.

Fiecare informație îți va fi folositoare la timpul potrivit. Chiar dacă peștii din apele curgătoare sunt într-o permanent competiție pentru hrană, ne va fi greu să obținem rezultate fără respectarea câtorva reguli de bază. Alegerea corectă a locului (inclusiv cu sonarul) e una dintre ele.

Pescarii de crap din nord-estul Moldovei (printre care mă număr și eu, locuind în Suceava) au la dispoziție puține bălți de tip carpodrom, unde să poată pescui în regim Catch & Release.

Crap pescuit primavara

Pentru o partidă în care să prindem cât mai bine, atât din punct de vedere al cantității, dar mai ales al calității, prietenul meu Cristi și cu mine am ales iazul de la Horgești, situat la 30km de Bacău. Am făcut două partide pe acest iaz, în două primăveri consecutive, și amândouă ne-au adus mari satisfacții.

Atât eu, dar mai ales Cristi suntem în general presați de timp și nu ne permitem ședințe de pescuit prea lungi. Dacă mai adăugăm că veneam după o lungă perioadă de iarnă, în care doar rulatul boiliesurilor sau legatul monturilor ne mai alinau dorul de stat pe baltă, pot să spun că nu concepeam să greșim strategia și să venim acasă cu buza umblată.

Atunci când aștepți mult de la o partidă, apar și dilemele legate de modul în care ar trebui abordată. Ce fel de nadă? Ce fel de monturi? Unde să ne așezăm? Și așa mai departe. Cu cât dezbați mai mult subiectul, cu atât parcă ai de răspuns la mai multe întrebări și pescuitul devine o ecuație cu o mulțime de necunoscute. Dacă ne gândim bine, așa și este.

Horgeștiul este un iaz de 50ha, a cărui adâncime medie se învârte pe la 2-2,5m și care nu ascunde sub luciul de apă mari surprize în ceea ce privește structurile atât de căutate de pescarii de crap.

Avusesem deja o partidă pe acest iaz în toamnă, una destul de lungă pentru noi. Am stat atunci patru zile pe baltă și am primit o lecție usturătoare: am prins doi ciortani în jur de 3kg și numai amabilitatea gazdelor ne-a mai alungat amărăciunea. După ce ne-am lins rănile, am analizat eșecul și concluziile au fost destul de clare. Am pescuit prost, din inerție, nu ne-am adaptat la vremea care se răcise brusc, cu temperaturi de zero grade noaptea, deși era septembrie. Apa lacului se răcise enorm într-o săptămână.

Combinația nefericită de nadă uleioasă, crap mofturos și apă rece, cu o nădire continuă, și-a spus cuvântul și am plecat de pe baltă cu coada între picioare.

Aprilie 2009

„Ce-a fost a fost”, am hotărât sec amandoi și, cum primăvara sosise, am început să ne facem planurile. La Horgești sunt câteva locuri consacrate, pe care le preferă și peștele, și pescarii, însă niciunul nu prezintă structuri clare, adică praguri sau agățături, locuri care țin de obicei crap în mod constant. După părerea mea, crapul stă în locuri diferite în funcție de anotimp sau de starea vremii.

Având în vedere că era primăvară, ar fi fost indicat să pescuim în locurile dinspre coada iazului, unde apa mică se încălzește mai repede și crapul vine să mănânce. Aceasta ar fi fost abordarea clasică. Știam că, odată rezervat locul, nu ne mai puteam muta și nici timpul nu ne-ar fi permis. Am mers pe mâna celor de la meteo, așa că am ales să pescuim „la pietre”, exact locul pe care dădusem greș în toamnă. Nu era în coada lacului, ci chiar la dig. Prognoza anunța că vremea era în răcire, iar vântul avea să bată dinspre coada iazului spre dig. Ne-am gândit că vântul rece va crea disconfort crapului în apa mică și îl va face să urce către apa mai adâncă.

Zis și făcut. După o noapte nedormită de pregătiri, am ajuns pe baltă odată cu primele raze de soare. Organizat și ambițios, Cristi a luat inițiativa și m-a scos din moleșeala ivită după o noapte albă și o tonă de bagaje descărcate. Sarcinile clar împărțite și ritmul impus de el au făcut ca, la ora 10, corturile să fie montate, nada pregătită și lansetele așezate cuminți pe rod-pod-uri.

Pescuitul la crap nu e o activitate usoara

Precauți, am vrut să testăm răspunsul peștelui la nadă. Aveam în față o suprafață întinsă de apă fără diferențe semnificative de nivel, cu o adâncime care cobora lin până la aproximativ 2m. Ne-am gândit că s-ar impune o nădire extinsă. Nu știam unde o să mănânce crapul și, chiar dacă aveam idee de locurile care fuseseră pescuite cu succes, nimic nu garanta că peștii se vor hrăni tot acolo. Presiunea pescarilor își spune cuvântul și, în lipsă de structuri, exista șansa ca măcar crapii mari și precauți să circule în zona de mijloc a iazului, unde monturile nu prea ajung. În fața noastră, lățimea iazului era de 300m, dar aveam bărcuța de nădire și urma să pescuim plantat.

Am făcut un past extins de nadă, pe care am pus câte două lansete. La alte două lansete, monturile au fost plantate undeva peste patul de nadă, în larg, în căutarea peștelui mare. Am ales să nădim din barcă. E mai greu să faci o nădire extinsă cu un navomodel, iar cu metodele clasice, cum ar fi racheta, ne-ar fi luat și mai mult.

Nada a fost formată din pelete de diferite tipuri și dimensiuni, boiliesuri solubile tăiate în jumătate și semințe de cânepă. Această combinație e de obicei foarte eficientă când îți dorești o atracție rapidă și vrei să verifici dacă ai pește în față. Peletele au fost de CSL, de bloodworm și de pește – de două feluri: Red Pepper și Low-Oil Betaine – aditivate cu lichid nutritiv și CSL. Cantitatea de nadă nu a fost mare, în jur de 5kg. Cuvântul de ordine era cumpătarea.

Am folosit două tipuri de boilies, ambele fiind pe bază de făină de pește: unul picant, cu efect mai rapid, și unul mai nutritiv, bogat în extracte naturale, pe care nu-l mai încercasem, dar în care ne puneam speranța că va aduce pe saltea exemplare mai mari. Boiliesurile au fost atât solubile, cât și tari, fierte la abur. Boiliesurile de cârlig erau fierte, iar în cuva bărcuței am pus câteva solubile și două, trei bile tari, tăiate în jumătate.

Prognoza meteo se adeverea, vântul începuse să bată din ce în ce mai tare, lucru care ne bucura măcar pentru simplu motiv că făcea parte din planul nostru. După-amiază, patul de nadă începuse să-și facă efectul și au apărut primii ciortani de 3-4kg. Început timid, dar măcar știam că avem pește în față și putea fi un semn că fugise din coada lacului. Trăsăturile au continuat. Spre seară, am început să prindem și la lansetele plantate în larg, aici crapii fiind de 5-8kg. Eram mulțumiți deocamdată de rezultate și am stabilit să menținem patul cu bile solubile. Obosiți, ne-am băgat în corturi să ne odihnim puțin. N-a fost să fie, primul crap mai serios, de 11,5kg, a venit imediat ce ne-am pus în pat.

Până la urmă, oboseala a învins, ne-am întors în cort și am ațipit… pentru scurt timp. Sunetul stației ne-a scos afară din nou. Scenariul s-a repetat toată noaptea, stațiile sunau exact în momentul în care ațipeai. Îți venea să nu mai ieși din cort, mai ales dacă nu era stația ta. Am plantat însă în continuare, motivați de doi crapi săriți bine de 12kg. Spre dimineață, n-am mai avut putere să plantăm și am aruncat la întâmplare. Parcă și peștii ne-au înțeles și ne-au lăsat în pace.

A doua zi, vântul a bătut în continuare și au apărut și stropi de ploaie. Stăteam de vorbă la o cafea, când stația lui Cristi începe să sune continuu. Pe vremea aia n-ai fi scos niciun câine afară, însă pescarul rămâne pescar, așa că am sărit amândoi ca arși și am alergat spre lansete. Valurile se izbeau cu putere de mal, vântul sufla așa de tare că mă gândeam că doboară corturile, cerul se întunecase, iar în atmosfera asta apocaliptică Cristi încerca să scoată un crap de la 200m din larg. Dar a meritat. Pe saltea a ajuns un exemplar de 18kg, căruia vremea teribilă i-a deschis apetitul.

O partida memorabila pentru Cristi si Lucian

Am continuat să prindem bine și în restul partidei, întreținând locurile cu încă o nădire din barcă. Peștii cei mai mari i-am prins în larg, la 10-15m de capătul patului de nadă. A fost o partidă frumoasă, mai ales că totul a funcționat conform planului.

Mai 2010

Primăvara următoare am revenit pe Horgești. Prognoza anunța vreme caldă. Era începutul lunii mai. Pe baltă, am avut posibilitatea să ne instalăm pe orice loc, pentru că toate erau libere. Deși plănuisem inițial să stăm pe coada iazului, până la urmă am ales tot „pietrele”, același vad pe care avusesem succes cu un an înainte. Eram pregătiți pentru un pescuit de anduranță și nada noastră era ușor diferită față de cea din partida anterioară.

Aveam mai multe semințe preparate, cu care intenționam să ținem peștele cât mai mult pe patul de nadă. Strategia a fost să nădim extins și oarecum mai însemnat în prima zi. Era destul de cald și ne așteptam ca peștele să mănânce bine.

Am decis să aplicăm strategia de acasă, chiar dacă pescuiam pe apă mai adâncă. Aveam la noi și bărcuța de nădire pentru a plasa montura corect pe substrat și pentru a concentra nada în jurul cârligului. Suntem adepți ai pescuitului plantat și, ori de câte ori putem să o face, nu spunem nu. Există avantaje deloc de neglijat în genul ăsta de pescuit. Unul dintre ele e acela că scapi de grija încurcării forfacului și poți să te concentrezi pe alte aspecte.

Patul de nadă l-am făcut din barcă. Aveam un recipient mare, în care am pus diferite pelete, un amestec de șase tipuri de semințe, bile solubile și bile tari tăiate în jumătăți. Peste amestecul ăsta am pus un lichid nutritiv și CSL. Am lăsat peletele să-și tragă lichidele și, cu câteva minute înainte de a urca nada în barcă, am adăugat o pastură și apă din iaz. Ideea era ca amestecul de semințe, pelete și pastura, în combinație cu apa, să creeze un nor de atracție irezistibil… pentru crap, nu pentru altceva. La două ore după nădire, am scos un crap de 5kg. Semn bun, gândeam noi. Apoi ne-a lovit un fulger.

Cu toate că la cârlig aveam boiliesuri rulate pe un fishmeal, al doilea pește a fost un ten de 2,5kg. A urmat un altul și apoi un altul… și tot așa până seara. Tenii veneau unul după altul și nu se dădeau duși de pe patul de nadă sub nicio formă. Nu ne mai puteam muta și nici nu mai aveam chef, așa că pe seară am început să plantăm la vreo 30 de metri de patul de nadă, în speranța că vom scăpa de ten. În cuvă putem o mână de bile tari, iar distanța între curbura cârligului și boilies ajunsese la 2,5cm. Degeaba… chiar și din larg scoteam ten. Mai intra și câte un crap, dar raportul era covârșitor în favoarea tenului. Voiam noi pescuit de anduranță, dar nici chiar așa.

Dacă am fi fost într-un concurs, am fi fost mulțumiți de frecvență, dar era un pescuit de plăcere și, cum „castraveții” nu depășeau ca medie 2,5-3kg, ajunsesem la exasperare.

Boiliesurile au fost nada principala pentru peste mare

Până seara, singurul dril mai frumos mi-l oferise o mică „torpilă” trecută de 5kg, care se luptase ceva până să ajungă în minciog. Noaptea a fost liniștită, dar spre dimineață am scos câțiva crapi de 5-6kg.

Odată cu răsăritul, tenul a reînceput spectacolul. Trebuia făcut ceva. Era clar, tenul mânca boiliesuri pe bază de făină de pește cu mare poftă. Singura soluție era să-l săturăm sau măcar să-l ținem pe patul de nadă pentru a nu ne deranja monturile plantate în larg. Am repetat nădirea din ziua anterioară, am refăcut patul de nadă, în speranța că tenul o să rămână acolo, să culeagă semințele, și am plantat peste el.

Pe la ora 3 după-amiază, am scos doi crapi mai mărișori de 7kg și 7,5kg. Nu după mult timp, a venit unul de 10kg. Era primul semn că flămândul ten se săturase sau că măcar se învârtea doar pe patul de nadă. Am început să prindem crap din ce în ce mai bine. Sosirea întunericului l-a găsit pe Cristi în mijlocul unui dril. Lanterna mea era cam slabă, dar mi-am dat seama că peștele era frumos… 14-15kg, mă gândeam eu.

Când am ridicat plasa de la minciog, am crezut că sunt obosit. Ceva nu era în regulă, era cam greu. Cântarul mi-a confirmat senzația, peștele avea 19,05kg. Era o crăpoaică superbă, sănătoasă. Recordul bălții!

Fericiți, am petrecut puțin și am luat piciorul de pe accelerație când ar fi trebuit să-l apăsăm. Dimineața, am replantat lansetele și am mai ciupit câțiva crapi nu foarte mari. Dupăa-amiază, Cristi, care avea deja un trofeu, stătea liniștit de vorba cu câțiva prieteni și probabil că asta aș fi făcut și eu, mai ales că oboseala își spunea cuvântul. Totutși, nu eram foarte mulțumit de rezultatul personal, așa că am insistat. Am observat o frecvență mai ridicată a trăsăturilor și am replantat bețele mele. După câțiva crapi frumoși, mi-am dat seama că era un moment intens de hrănire și am plusat cu încă două bărcuțe de bile peste monturi.

Au urmat trei ore fantastice, cu patru crapi de 10kg, 13kg, 13,05kg și 15,36kg, plus alții mai mici printre ei. Să batem recordul bălții, plus alți cinci crapi între 10kg și 15kg, a fost un rezultat frumos, chiar dacă nu acesta a fost planul inițial. Horgeștiul ne oferise încă o partidă minunată și vom reveni pe malurile lui cu prima ocazie.

Cum e mai bine să folosim semințele? E mai util să fie proaspete sau, dimpotrivă, există vreun avantaj semnificativ în a le lăsa să fermenteze?

Mai mult ca oricare alte seminte, canepa trebuie folosita proaspata

Răspunsul la această întrebare depinde de tipul semințelor. Opinia comună este că TOATE semințele ar trebui lăsate până când încep să fermenteze. Cred însă c ă m ulți r iscă s ă c onfunde s tadiul de fermentație cu stadiul în care semințele încep să se strice. Și atunci cum le deosebim? În principiu, dacă au un miros ușor dulceag și eventual alcoolic, înseamnă că fermentează. Dacă miros greu și neplăcut, înseamnă că s-au stricat.

Cânepa

Cânepa este o nadă care pur și simplu ar trebui folosită cât mai proaspătă; dacă se poate, direct din oală, cât e încă fierbinte! Odată cu trecerea timpului, cânepa nu intră în fermentație, ci începe direct să se strice. E suficient s-o miroși ca să-ți dai seama că acolo e ceva foarte dezagreabil.

Dacă pățești așa ceva, mai bine o arunci decât să o folosești, dar nu trebuie aruncată în lac. Poți să strici vadul pentru câteva săptămâni. Sub nicio formă nu trebuie nădit cu o cânepă care are cel mai mic miros neplăcut. Mai mult decât oricare alte semințe, cânepa TREBUIE să fie proaspătă.

Porumbul

Porumbul miroase foarte tare când fermentează. Este un miros dulceag, înțepător și ușor alcoolic. Mulți pescari îl consideră numai bun când ajunge în starea aceasta și e cert că, prin fermentație, porumbul eliberează zaharuri atrăgătoare. Cred, însă, că există și aici o limită până la care se poate merge cu fermentația. Știu oameni care îl lasă până când ajunge să aibă o crustă albă și groasă la suprafață și miroase a vomă!

În acest caz, porumbul a atins apogeul fermentației și trebuie folosit imediat. Nu încercați să împingeți procesul mai departe. Fermentația va încetini și porumbul va începe să se strice. Personal, nu l-aș folosi niciodată sub forma asta.

Excepție face porumbul roșu, care e un soi foarte interesant. Am avut rezultate bune cu porumb roșu preparat proaspăt, dar și cu porumb roșu împuțit. Când îl pregătesc, îl las până când începe să miroasă groaznic și face un fel de mucegai alb oribil, după care e numai bun! Prin contrast, porumbul mic, de floricele, trebuie neapărat să fie folosit proaspăt.

Amestecurile de semințe

Amestecul meu preferat este compus din porumb de floricele, Red Band și cânepă. Este una dintre cele mai eficace combinații de semințe pentru nădirea de masă și se prepară cel mai bine la un loc. Puneți într-o găleată cantități egale de porumb de floricele, cânepă și Red Band (n.trad. Amestec de semințe mici produs de Haith’s. Amestecuri similare sunt Partiblend de la Hinders of Swindon sau Particle Mix de la CC Moore).

Adăugați apă clocotită și lăsați totul să stea la înmuiat 24 de ore. Apoi treceți semințele într-un vas și punețile la fiert. Trebuie fierte la foc mic până când cânepa începe să se spargă. Red Band și porumbul vor fi deja foarte moi și vor absorbi cea mai mare parte a apei. În acest moment, amestecul este gata. Vă recomand să-l folosiți cât mai repede.

Poate veți fi tentați să-l lăsați câteva zile să „fermenteze”. Atenție! După câteva zile, va începe să se strice, nu să fermenteze. Porumbul de floricele și Red Band nu vor avea probleme, dar cânepa se strică imediat. Dacă sunteți pe baltă și constatați că nada „a luat-o din loc”, puteți s-o revitalizați turnând-o într-un sac de crap și clătind-o cu apă de baltă, după care dându-i un mic clocot pe aragazul de voiaj. N-aș folosi-o, însă, dacă mirosul de nadă stricată revine.

Alunele dau rezultate

Orice amestec de semințe care conține cânepă e bine să fie utilizat cât mai proaspăt. În cazul combinației de cânepă cu porumb de floricele și Red Band, aș zice că aveți la dispoziție maxim trei zile până când cânepa se depreciază și strică și restul nadei. Din acel moment, nada e compromisă.

Alune tigrate

Să vă explic care e situația… În Marea Britanie, mă îndoiesc că există mulți pescari care să fi folosit alunele tigrate „cleioase” (adică preparate până când apa de la fiert se transformă într-un gel lipicios) mai mult decât mine. Când vine vorba de acest gel, eu sunt șeful… Unii dintre cei mai buni autori și unii dintre cei mai mari experți mi-au cerut sfatul, ca să afle cum pot obține acest gel la fel de ușor și de constant ca mine. Așa că mă puteți considera un fel de specialist în zeama de alune tigrate, dacă vreți.

La un moment dat, însă, mi-a trecut prin cap următoarea idee: „De ce n-am încercat să le folosesc și proaspete?” Le-am încercat și rezultatele n-au fost nici mai bune, dar nici mai rele decât la alunele preparate după vechiul sistem. Și atunci de ce să mai chinui cu obținerea gelului de fermentație, când par a fi la fel de bune și fără gel?

Așa că, de câțiva ani, am început să le folosesc imediat după fiert, direct din oală, fără să le mai las să stea câteva zile până când apa începe să se îngroașe, și ca să fiu sincer mi-am dat seama că peștele trăgea mai bine la alunele proaspete decât la cele fermentate.

Atunci am făcut un experiment! Am nădit cu o cantitate egală de alune proaspete și fermentate pe o apă limpede, în care puteam urmări peștele cum se hrănește. Am aruncat trei mâini din fiecare la o distanță de aproximativ 15 metri și m-am urcat într-un copac (postul de observație) ca să văd ce se întâmplă. După un timp, crapii au venit la alunele proaspete. Poate că erau atrași de prospețimea lor sau poate că nu. Poate că n-a fost decât o întâmplare și alunele proaspete au fost primele peste care au dat.

Cert este că au mâncat toate alunele proaspete și au plecat. Asta mi-a permis să mai arunc câteva mâini de alune pe locul celor vechi. În acest timp, alunele fermentate au rămas neatinse. Crapii s-au întors la cele proaspete și le-au mâncat imediat fără să facă mofturi. Câțiva s-au îndreptat și spre celelalte, dar a fost clar că NU LE PLACE MIROSUL, pentru că au cules câte o alună fără să arate nici cel mai mic interes, apoi au plecat.

Am turnat câteva mâini de alune proaspete peste cele vechi și, de data asta, crapii s-au întors la ele și s-au hrănit ceva mai intens. Din nou, mi s-a părut că preferă alunele proaspete, în locul celor intrate în fermentație.

Am repetat experimentul încă de patru ori. De fiecare dată, crapii au arătat clar că preferă alunele proaspete. Ca atare, acum nu le mai folosesc decât proaspete și am renunțat complet la toată bătaia de cap cu eliberarea zaharurilor și timpii de fierbere și alte prostii!

În situația în care vreți să preparați alunele cu fermentație și apa nu începe să se îngroașe în termen de cinci zile, dați-mi voie să vă spun că… nici n-o s-o mai facă vreodată! Mai mult decât atât, lichidul o să se acrească, la fel și alunele. Dulceața lor s-a pierdut. Aruncați-le fără ezitări, n-o să prindeți nimic cu ele.

Alune tigrate in gelatina

În concluzie, încercați să preparați câte o porție mică de alune tigrate în fiecare zi. 150g de alune sunt suficiente la o porție. Lăsați-le la muiat 24 de ore, fierbeți-le 20 de minute și folosiți-le cât mai repede, ca să fie proaspete. Veți fi plăcut surprinși… Garantez.

Maple Peas

(n.trad. Englezii numesc aceste semințe maple peas sau, prescurtat, maples. La noi termenul s-a tradus prin „semințe de arțar” sau „fasole de arțar”, pentru că „maple” înseamnă și arțar. Nu au însă legătură cu arțarul pe care-l cunoaștem. Sunt un soi de mazăre furajeră.) Mazărea furajeră – maple peas – nu e greu de preparat, dar dacă nu este preparată corect riscă să-i facă rău peștelui.

Iată o metodă de preparare pentru 2 kg de mazăre.

1. Puneți patru cuburi de concentrat de vită într-un vas cu apă clocotită și amestecați până se dizolvă complet. Rolul concentratului de vită este să închidă ușor la culoare mazărea și să-i dea și un gust mai sărat.

2. În aceeași apă, puneți 250-300 g de zahăr și amestecați până se topește. Puneți mazărea furajeră într-o găleată și turnați acest lichid peste ea.

3. Completați cu apă rece și adăugați 20 g din aroma preferată. Amestecați totul bine și lăsați mazărea la muiat cel puțin 24 de ore. Veți constata că absoarbe lichid, lucru care ajută la fiert, fiindcă nu trebuie fiartă mult până când se înmoaie.

4. Puneți mazărea la fiert într-un vas mare, împreună cu apa în care a stat la muiat.

5. Când apa începe să clocotească, dați focul mic și lăsați mazărea să fiarbă 10-15 minute. Verificați-o din când în când, e important să nu fie prea moale. După un sfert de oră, boabele ar trebui să fie moi și elastice.

6. Scurgeți apa clocotită (altfel, mazărea va continua să se moaie) și puneți-o într-o găleată cu capac.

7. Acum boabele de mazăre sunt gata de pescuit. Dacă le pregătiți pe malul lacului, e de preferat să le folosiți imediat, cât sunt calde.

8. Unii pescari preferă să le lase să intre întâi în fermentație, adică să lase o zeamă groasă, lăptoasă și dulceagă. După ce scurgeți boabele și le puneți în găleata închisă ermetic cu capac, lăsați această găleată undeva la cald, cum ar fi în bucătărie.

9. După 2-3 zile, mazărea începe să lase această gelatină lăptoasă, ceea ce arată că intră în fermentație. Mirosul devine foarte puternic și dacă te murdărești de zeamă pe mâini sau pe haine, trebuie să le speli bine și să te schimbi, altfel e nerecomandat să mai ieși în societate!

10. Acum boabele de mazăre sunt gata de folosire și, după părerea mea, vor avea cel mai mare efect.

În concluzie… Am fost un mare adept al semințelor fermentate, dar în ultimii ani am pescuit mult cu semințe proaspete și cred că, la unele dintre ele (nu la toate), cele proaspete sunt mai bune decât cele fermentate. Încercați ambele metode. E bine să mai înoți și împotriva curentului și e cu atât mai bine când ai și succes.

Pentru început, să mergem puțin înapoi în timp și să vedem de unde s-a plecat cu lungimile lansetelor și unde s-a ajuns. O cercetare amănunțită prin arhiva mea de lecturi crapiste, în care unele lucrări sunt extrem de vechi, m-a făcut să constat o evoluție interesantă a gabaritului lansetelor de crap. Zâmbind, mi-am imaginat că instalez pe rodpodul meu Twin Pod de la Prowess niște lansete de 5.30 m, așa cum preconizau bunicii noștri.

Lanseta scurta de crap

În acele vremuri, principala preocupare a pescarului care înțepa un crap era să evite ca firul să ajungă în zona de acțiune a celebrei înotătoare dorsale. Cei mai mulți pești se pierdeau din acest motiv. Da,ați citit bine, lansete mai lungi de cinci metri. La urma urmei, ăsta era etalonul vremurilor. Existau, bineînțeles și modele mai scurte, dar erau incredibil de greu de procurat. Ca să scurtez povestea, bunicul meu pescuia la crap cu lansete de 5 metri, tatăl meu a încercat să reducă dimensiunile lansetelor sale, iar eu continui această tendință de familie, reducând la maxim ce se mai poate.

Revenind, care este etalonul în vigoare în prezent? Nu e greu de constatat că majoritatea lansetelor de pe piață sunt de 3,9 m și 3,5 lb. Cu toate acestea, parcă se simte o tendință timidă în cataloagele mai multor producători de a promova mai multe modele de 3,6 m. Există, în același timp, și semne că pescarii încep să întrebe destul de des și de lansete cu lungimi mai mici de 3,6m.

Reducem, și apoi mai vedem

Dacă de întoarcem cu doar câțiva ani în urmă, ne amintim că modelele de 3,6 m și 3 lb erau la putere și satisfăceau aproape toate cerințele pescuitului de crap.

Personal, am avut o slăbiciune multă vreme pentru acest model de lansetă, polivalentă și de nădejde. Au existat încercări ale unor producători cu modele atipice, de 4,2 m și de 3,3 m, dar succesul a lipsit de la întâlnirea cu aceste lansete, astfel că ele au rămas, din păcate, la stadiul de prototip.

Spuneam mai înainte că modelele de 3,9 m sunt cele mai răspândite în pescuitul de crap modern, dar este oare această dimensiune adaptată perfect pentru acest tip de pescuit? Răspunsul meu ferm este că nu… Care este ulititatea unei lansete atât de lungi în diversele situații de pescuit? Alți fabricanți au încercat piața cu modele de 3,65 m, dar este oare aceasta lungimea intermediară ideală?

De ce nu 3 metri?

La târgurile de pescuit din 2010 am avut ocazia să văd mulți pescari foarte interesați de noua lansetă scurtă de la Prowess, modelul Kamrod de 3 m, o noutate pentru anul 2010. Când au și testat lanseta pe simulator, se vedea clar pe fețele lor satisfacția pentru puterea și agilitatea de care dădea dovadă. Odată în plus, lungimea era un element secundar. Stând de vorbă cu mulți pasionați, am remarcat că, deși manifestau un interes vădit pentru acest model, nu păreau să fie pe deplin convinși de calitățile unei lansete de „doar” 3 metri lungime.

Lansetele scurte sunt ideale pentru pescuit crap pe ape curgatoare

În sfârșit, o stare de reticență generală îi caracteriza pe toți cei care nu ajunseseră încă să testeze lanseta pe simulator. Se va rupe ea pe simulator? Puterea va fi cea așteptată? Va desena o curbă perfectă? Dubii risipite din momentul în care lanseta era pusă la treabă. Temerile că o lansetă cu asemenea lungime este doar o nuia cu care nu se poate contra un crap serios ori efectua o lansare reușită dispăreau și ele imediat.

Este adevărat că unele lansete din această clasă de lungime sunt deseori specializate pe diverse tipuri de pescuit, și că pot fi foarte blânde și aparent foarte moi, dar nu e cazul aici. Oricum, important este să nu amestecați niciodată noțiunile de lungime, acțiune și putere. Mai degrabă testați un produs înainte de a face o investiție, ca să vedeți dacă se potrivește stilului dumneavoastră de pescuit. Am avut șansa de a contribui la conceperea modelului Kamrod de 3 metri și pot să spun că a fost o experiență extraordinară.

Cu cât avansam testele, cu atât mai mult îmi dădeam seama că va fi un produs care-mi va întrece așteptările, indiferent că era vorba de acțiune, de putere sau de versatilitate. Propria mea experiență în pescuitul cu lansete scurte îmi spune că, deși acestea au fost inventate pentru pescuitul la intercepție, în zone dificile, acest fapt se va schimba în curând. Mai ales pentru acei pescari care preferă lacurile cu veegtație luxuriantă pe maluri și vaduri cu acces dificil.

Nu sunt mare amator al apelor foarte întinse. Prefer lacurile mici, ascunse, care-mi permit să abordez locuri diferite cu strategii diferite și mai ales să am un nivel acceptabil de intimitate. În general, îmi place să pescuiesc pe ape a căror suprafață nu depășește 2 hectare.

Avantaje peste avantaje

Atunci când am pescuit prima dată cu o lansetă scurtă a fost o vreme a descoperirilor, dar, chiar și așa, am uitat modelul și marca acelei lansete. Era, oricum, mult prea moale pentru ce voiam. Pentru pescuitul de proximitate, când trebuie să te furișezi pe sub crengi căzute sau pe lângă pereți de vegetație, iar luptele cu crapii înțepați sunt violente, ai nevoie de o lansetă scurtă dar puternică. Este primul criteriu, pentru mine, cel puțin. Este principala armă pentru crapii care, odată agățați, se reped spre agățături.

Un alt avantaj este faptul că puteți ataca vaduri impracticabile pentru pescarii cu lansete lungi, pe care copacii îi împiedică să lanseze sau să manevreze peștii. Nu e de neglijat și aspectul practic; aceste lansete ocupă mult mai puțin spațiu la transport decât cele mai lungi. Poți „arunca” două lansete scurte în mașină, o geantă cu accesorii și o găleată de nadă și partida de pescuit poate începe.

Lansetele de 3 m pot prinde fara probleme pesti mari

Lista avantajelor nu poate fi închisă fără să amintim cât de practice sunt lansetele scurte la pescuitul din barcă, unde drilul cu peștii aflați sub tine e mult mai ușor de controlat. Mai mult, la pescuitul plantat (foarte practicat în ultimii ani), e mult mai simplu să iei o lansetă scurtă în barca pneumatică, să plasezi montura și să revii pe mal. Nu trebuie să înțelegeți că lanseta de 3 metri este răspunsul universal valabil la nevoile unui pescar de crap.

Dacă faceți parte dintre fanii marilor lacuri sau ai pescuitului la mari distanțe, atunci aceste lansete nu sunt ceea ce vă trebuie. În aceste cazuri, lungimea redusă va fi clar un dezavantaj.

Mit și adevăr

Dacă tot vorbim de pescuit la distanțe mari, aș vrea să dezvolt puțin acest subiect. Vorbesc deseori cu pescari care preferă pescuitul la mare distanță și care-mi spun că nu se poate atinge o distanță corectă cu o lansetă de 3m.

Întrebarea care mi se pare firească (și pe care le-o pun tuturor, în asemenea situații) este „ce înseamnă o distanță corectă?”. Aici trebuie să demistificăm puțin convingerile celor mai mulți pescari de crap. Peștii sunt mereu dincolo de posibilitățile noastre de a-i găsi lansând din mână. Această distanță este extrem de greu de atins cu o lansetă de 3,9 m, darămite cu una de 3 m. Recunoscând că sunt un aruncător mediocru, nu am totuși probleme în a-mi plasa monturile la 80-90 m. Pescuiesc rar atât de departe, de aceea am făcut, în compania unor amici, câteva teste cu aruncări pe pământ, înainte de lansarea modelului Kamrod de 3m, iar rezultatele au fost surprinzătoare.

Secretul este să echilibrați cât mai bine puterea de aruncare a lansetei cu plumbul, pentru a încărca optim lanseta. Eu, cu lansetele de 3 m, folosesc un plumb de 90 de grame care este absolut suficient, se duce destul de departe și de precis. Dacă aș crește, însă, greutatea la 110 grame, aș avea probleme. Ca în orice alt domeniu, secretul reușitei este echilibrul. Concluzionând, am încercat să-mi expun părerile despre pescuitul cu lansete scurte, cu bune și mai puțin bune.

O întrebare la care nu am răspuns este dacă apariția acestor modele la mai mulți producători este o modă sau este un răspuns la o cerință reală a pieței. Dacă însă vreți să încercați vreodată pescuitul „furișat” printre crengi cazute și maluri abrupte, cu buget mic și echipament ușor, dați o șansă lansetei Kamrod de 3 m. Este o adevărată bijuterie!

Ciprian Buzneanu este unul dintre pescarii de crap cunoscuti in zona de vest a tarii, fiind si promotorul clubului CS Crap Arad. La finalul sezonului trecut, Ciprian si‑a testat imaginatia si competenta in doua partide dificile, ambele pe locuri necunoscute si pretentioase.

UNGARIA

Partida maghiara a avut loc pe 6 septembrie, pe un lac de cca. 20 de hectare care are doar sapte locuri amenajate pentru pescuitul la crap, toate pe un singur mal. Locuri libere nu exista niciodata, rezervarea se face cu cu un an inainte. Da, ati citit bine, cu un an inainte! In pregatirea partidei, Ciprian a sondat apa din barca si a descoperit abia la 130– 135 de metri de mal o diferenta de nivel de cca. 35 de cm, plina cu agataturi, unde a lasat baliza. Distanta era mare pentru aruncat, dar a reusit sa aduca montura langa baliza din prima incercare.

A urmat prima nadire, din barca, dupa care, celelalte nadiri s‑au facut cu spodul. Au intrat doua kilograme de boilies, trei de pelete cu aroma de halibut si vreo cinci cu amestec de seminte (porumb, grau, soia, canepa si alune tigrate).

Pentru boiliesuri, Ciprian a folosit doua mixuri, unul mai bogat in proteine si unul pe baza de seminte pentru pasari, cu arome de somon, caviar si de squid octopus, cu stropeala de fructe. Primii crapi au aparut abia dupa sase ore, la boilies cu aroma de somon si caviar. Au fost patru exemplare cu greutati cuprinse intre 10 si 15 kg. A doua zi au venit monstrii, cei de peste 20 de kg. Problema era ca pestii nu raspundeau la aceeasi nada, care trebuia schimbata mereu. Nadele cele mai eficiente s‑au dovedit cele cu aroma de somon, de caviar si peletele de halibut. Partida a durat cinci zile, iar Ciprian a reusit o medie de 17 kilograme pe bucata, cu un total de 580 de kilograme.

BOSNIA

A doua partida s‑a desfasurat pe un lac superb din Bosnia, unde, ca si in Ungaria, rezervarea se face cu mult timp inainte. Pe acest lac este inutil sa sondezi apa din barca in cautarea unei zone prielnice, locul este rezervat asa cum e si nu mai poate fi schimbat. Ciprian a sondat zona lui prin lansari repetate si a gasit niste praguri la 80–85 de metri, unde a si nadit. Mai departe nu se putea lansa, existand riscul intalnirii cu monturile pescarilor de pe malul opus. Si de aceasta data Ciprian a folosit boiliesuri facute de el, cu doua mixuri, unul cu bird‑fish si altul cu un continut de 50% faina de peste, iar ca arome a ales caviar, frankfurter si un pineapple n‑butiric.

Cea mai buna s‑a dovedit aroma de frankfurter. Prima trasatura a venit abia dupa 24 de ore, dar asteptarea a meritat. La capatul firului era un superb crap oglinda de 18 kg. Cu el a inceput o partida de neuitat: 16 trasaturi in 72 de ore, finalizate cu 16 crapi avand in medie cate 18 kg.

Dupa acele 72 de ore de pescuit intens vremea s‑a schimbat usor, iar crapii au incetat sa mai manance. In urmatoarele 24 de ore a mai prins doi si tot doi a scapat. Ca observatie generala, crapii de pe lacul respectiv erau foarte circumspecti, fiind prinsi de mai multe ori. Astfel, nu veneau la bile de 18 sau de 20 ci doar la cele de 14, fara pop‑up sau alte materiale flotante.

Chiar daca erau precauti, odata intepati crapii deveneau foarte bataiosi, drilul durand pana la jumatate de ora. Cel mai greu de scos dar si mai rari erau cei cu solzi. Doua partide reusite, in conditii dificile, unde doar priceperea a contat.

Nadirea grea in sezonul rece este acceptabila doar daca este practicata de putini pescari in aceeasi perioada si atata timp cat populatia de peste o poate sustine. Exista insa un prag dincolo de care nu mai da rezultate. Problema este ca, daca se ajunge aici, nici o alta abordare nu mai da randament. In lac a fost aruncata prea multa nada in raport cu capacitatea de hranire a pestilor.

Ultima captura pe final de sezon sezon (18 dec.), pacalita cu doua boabe de porumb de silicon langa doi saculeti solubili

In ultimii ani obisnuiesc sa merg la crap din a doua zi de dupa dezghet si continui pana la urmatorul inghet al apei. Acum doua sezoane vremea chiar mi-a permis sa am o ultima partida cu doar cateva zile inainte de Craciun.

In sezonul trecut am avut o partida pe lacul de la Sisterea, suficient de lunga incat sa pot trage anumite concluzii legate de reactia crapilor referitor la cantitatea/calitatea nadei, la prezentarea monturii pe substrat și la localizarea pestilor.

Sedinta de pescuit a durat aproape o saptamana si s-a desfasurat in prima jumatate a lunii noiembrie. Exact acea perioada capricioasa din an in care temperaturile scad brusc si apar primele temperaturi de sub 0 grade celsius. Apa rece si metabolismul incetinit implica un un aport de hrana mai mic, nemaifiind nevoie de aceeasi cantitate de proteine. Pe langa localizare, care din punctul meu de vedere este prioritara, este important si cantitatea de nada asezata langa fiecare montura. Sigur, sansele cresc mult atunci cand regulile baltii permit pescuitul plantat. Cu toate acestea, am avut partide reusite și pescuind de pe mal.

Intorcandu-ne la partida, ca loc de pescuit am ales doua vaduri situate in diferite zone ale lacului. Primul imi era familiar, avand deja cateva partide aici. Era un loc pe care, de cele mai multe ori, am reusit sa capurez crapi cu o medie destul de ridicata, printre care mai ieseau la iveala si cate 2–3 exemplare sarite de 10 kilograme. Cu toate astea, specificul acestui loc era cantitatea, nu calitatea.

Vadul venea in prelungirea unei peninsule, formand in apa un prag cu substrat diversificat, pe care urma sa il atac pe diferite zone si pe diferite adancimi. Al doilea vad, undeva in zona digului, cu apa ceva mai adanca, imi era usor necunoscut. Chiar și așa știam ca am de-a face cu multe agataturi formate din bolovani si bucati de fier beton iesite din structura de consolidare folosita la ridicarea digului. E o zona care obisnuieste sa ofere capturi, anul in curs iesind nu mai putin de 5 exemplare trecute de 20 kg, plus alte cateva trecute de 10 kg, dar poți avea si partide in care nu se prinde deloc. E o zona de risc pe care totusi mi l-am asumat. Ca strategie, pe zona promotoriului am decis sa nadesc pe o bucata destul de intinsa, delimitata cu doua balize „H“. Am format un dreptunghi oblic fata de peninsula, ce se intindea pe o lungime de aproximativ 20 de metri si latime de 2–3 metri. Oblic, pentru a atinge toate adancimile din acea parte a lacului, de la 50 cm la 3 metri. Zona este una de trecere a pestilor si mi-am dat seama de acest lucru din frecventa trasaturilor si orele exacte la care se produceau. In fiecare noapte pestii isi faceau aparitia la ore exacte, iar bariera „construita“ in zona avea ca scop retinerea peștilor cat mai mult pe patul de nada.

Micile capcane duble

Ca nada, in primele doua zile am folosit party blend (un amestec de semințe marunte, deosebit de atragator pentru crapi), pelete, boiliesuri solubile si cateva boiliesuri de 16 mm fierte. Le-am impraștiat in zona nadita și am facut cate o farfurie de nada mai consistenta pentru fiecare montura. Strategia a functionat, avand prezentari frecvent la aceleasi ore, dar in primele zile si-au facut aparitia doar pesti de pana in 4–5 kilograme. Ulterior am incercat sa selectez crapii, renuntand la party blend, pelete si la solubile. Farfuriile de nada au constat in doi pumni de bile de diferite diameter si arome, iar ca montura am folosit monturile 360 de grade, whity pool cu snow-man. Spre sfarsitul partidei am trecut la doua boiliesuri de 20mm și la snowman format din bila de 24 mm cu pop-up de 16 sau 18 mm. Aceste etape de selectie au functionat bine, reusind sa ridic media pestilor cu cateva exemplare intre 8 și 11 kg. Vadul nu m-a surprins in mod special, reușind sa capturez un numar mare de pesti raportat la renumele balții dar, din pacate, nu pestii pentru care am mers.

Unul dintre crapii de peste 10 kg, prinsi din zona digului

Zona digului am abordat-o diferit, fara sa nadesc prea mult pe suprafete mari. In primele zile rezultatele au fost asemanatoare, poate ceva mai putine prezentari. Aici aveam structuri de care am profitat și am pregatit mici capcane pentru pesti mari. Am nadit cu o combinatie de boiliesuri fierte si solubile, de diameter diferite, presarate exact deasupra monturii. In jurul monturilor am mai aruncat un alt pumn de boiliesuri, de aceasta data imprastiat pe o raza de aproximativ un metru patrat. Despre momeli va pot spune ca la inceput am folosit momeli de mare atracție, in mare parte pop-up-uri, cu care am reusit sa ințep pesti de pana la 7–8 kg. Dupa ce le-am schimbat cu momeli de tip „bottom“, au inceput sa isi faca aparitia si primii crapi „adevarati“ dar, intr-adevar, prezentarile s-au rarit.

In aceasta partida realizata intr-o perioada rece a anului, cand temperature apei a scazut sub 10 grade Celsius, s-a evidentiat faptul ca nada, nu prea multa, a funcționat. Drept dovada, trasaturile deveneau tot mai hotarate, iar greutatea capturilor a continuat sa urce pana in ultima clipa a partidei. Consider ca zonele pescuite au decis cantitatea si calitatea de peste prins, dar si abordarea diferita (aici ma refer la cantitatea de nada) a avut un un anumit grad de importanta in rezultatul final.

La inceput va spuneam de ultima partida facuta la sfarsitul anului 2011. Aceasta s-a desfasurat in perioada 17–18 decembrie si a durat aproximativ 30 de ore. Inițial, am mers la pescuit mai mult pentru farmecul de a mai fi o ultima data in acel an pe malul baltii, stiind ca urmeaza cel putin zece saptamani de pauza. Ulterior, am vazut ca a durat chair mai mult, iarna din 2011/2012 durand destul de mult, iar lacurile din zona dezghetandu-se foarte tarziu. In fine, la sedinta respectiva am pescuit doar de pe mal, la o distanta de 80–90 de metri, pe o zona curata si fara agatatura, spre centrul lacului. Nu am nadit deloc, folosindu-ma doar de PVA-uri, saculeti si banda solubila. Pe monturi atasam saculeti solubili (umpluti cu micropelete, spartura de boiliesuri si stick-mix), iar pe firul de par puneam ori porumb din plastic, ori pop-up-uri de 8–10 mm colorate strident.

La partidele anterioare am observat ca asocierea culorilor rosu-galben sau portocaliu-galben starneau interesul pestilor cel mai mult, asa ca stiam ce culori sa folosesc. De asemenea, am folosit si boiliesuri mici, de 14–15 mm, facute pe un mix usor digerabil, bazat pe birdfood-uri si fara uleiuri, langa care mai puneam pe o banda solubila alte 2–3 boiliesuri sau chiar jumatati de boiliesuri.

Oricum, improspatand la doua ore momeala, aruncand la aceeasi distanta si in aceeasi zona, am format automat un mic pat de nada. Pe o vreme capricioasa, care la inceput a constat intr-o ploaie rece si patrunzatoare, transformata ulterior in lapovita, iar pe parcursul noptii intr-o ninsoare care te impiedeca sa vezi la mai mult de 2 metri, am reusit sa capturez cateva exemplare foarte frumoase si sanatoase de pana la 7 kg. Un rezultat remarcabil tinand cont de perioada in care se desfasurase partida.

In partide de pescuit descrise mai sus sunt detaliate doua scenarii care, pentru mine, pe balți relativ cunoscute, au funcționat și s-au transformat in partide la care m-am gandit cu placere toata iarna. Sper ca strategiile folosite de mine sa va dea unele idei pentru aceasta perioada rece din an si, punandu-le in practica, sa aveti rezultate cel putin la fel de multumitoare ca ale mele.

Pentru cei mai multi pescari, fie ei de crap, de rapitor, muscari sau polivalenti, iesitul pe malul apei este, in ultima instanta, un mijloc de a scapa de stress, aglomeratie, poluare si zgomot. Daca se intampla ca iesirea sa se materializeze si cu o captura, oricat de mica, orgoliul ancestral de vanator al barbatului este satisfacut. O astfel de partida, in care primul peste prins a avut 13 grame si ultimul 13 kilograme, am experimentat in primavara. O partida in care frumusetea si salbaticia locului au contrabalansat cu varf si indesat semi-esecul pescaresc.

Mi-e din ce in ce mai clar ca, cel putin pentru mine si apropiatii mei in ale pescuitului, mersul la balta e o ocazie repetitiva prin care, cu tot respectul pentru mamele, iubitele sau sotiile de pescari, barbatii inarmati cu lansete ultramoderne sau cu o simpla undita din trestie experimenteaza, pentru câteva ore, un soi de libertate greu de gasit in alta parte si aproape imposibil de exprimat in cuvinte.

Daca nu faci parte dintre cei care transforma mersul la pescuit intr‑un haos gratarosmanelistic si nici nu ai ghinionul sa dai de acestia pe locul in care mergi, atunci exista toate premisele sa te bucuri de tot ceea ce vezi-mirosi-auzi intr-o partida de pescuit, dincolo de capturile evidente sau doar potentiale.

Apus de soare cu swinger portocaliu

Sa te relaxezi lenevind si sa-ti incarci bateriile pentru inca cel putin o saptamâna de lupta cu viata de orasean. Având nu mai putin de patru zile libere, vorbesc cu Marian si-l intreb dacasi poate lua si el concediu de miercuri, ca sa facem o partida lunga. Nu trece mult si vine si raspunsul afirmativ, asa ca ne frecam palmele de bucurie. Dupa foarte multe partide clasice, cu plecare vineri seara si intoarcere duminica, urma sa petrecem nu mai putin de patru nopti pe balta.

Pe care balta, inca nu stiam, dar ne-am pus pe facut socoteli. Facem o lista lunga, taiem câteva nume din diverse motive si ramânem cu lista scurta de trei. Punem mâna pe telefon, mai cade una dintre ele si ramânem cu doua. Ultimul criteriu de care tinem, de obicei, seama este cel meteorologic, dar de aceasta data acesta a influentat decisiv alegerea finala – Tibrinu, balta mica.

Asta fiindca era mai aproape decât cealalta varianta, fiindca avusesem acolo o partida excelenta in aceasta primavara si pentru ca drumul pietruit ajungea exact pâna la vadul pe care pescuiam de obicei. Se anuntase cod galben de ploi, grindina, viituri si chiar inundatii in zonele apropiate, asa ca voiam sa fim siguri ca putem iesi in orice moment de pe balta, indiferent de vreme. Vorbim cu administratorul, facem rezervare si ne pregatim de drum.

Tinutul uitat de ploi

Nadirea de seara, una dintre putinele activitati fizice

Ajungem la Cernavoda pe o vreme excelenta, dar imediat dupa ce trecem podul si parasim autostrada intram intr‑o pâcla neagra si dotata cu o ploaie torentiala de mare frumusete. Eram deja foarte aproape de balta si ne intrebam daca vom putea ajunge sa ridicam tabara sau urma sa mergem inainte si innoptam la Constanta, la niste prieteni. La Mircea Voda facem, totusi, stânga si decidem sa mergem pâna la balta, macar sa constatam cât de mari sunt pagubele produse de furtuna. Marian trecuse printr-o experienta deloc placuta la Tibrinu, in urma cu câtiva ani, atunci când un cort neinspirat asezat a fost luat pe sus de o viitura de apa si noroi venita de pe dealul vecin, asa ca voiam sa fim cât se poate de precauti.

E drept, asta se petrecuse pe balta mare, care e inconjurata de un drum de pamânt galben, iar acum nu aveam de gând sa mergem acolo. Ajungem pe coama dealului si constatam uimiti ca acolo era totul perfect uscat, desi deasupra nu era tocmai senin. Coborâm incet spre balta si ajungem pe locul rezervat exact când se innopta de-a binelea, dar multumiti ca aici nu plouase deloc, desi de jur imprejur se vedeau perdele de ploaie in departare. Urmeaza ritualul personalizat in care fiecare-si desface bagajul – eu instalând de fiecare data mai intâi cortul si abia apoi sculele de pescuit, iar Marian exact invers. El trebuie sa aiba toate lansetele in apa ca sa se poata apuca de altceva. O ora mai târziu, cerul explodeaza de stele deasupra noastra.

De unde, cu putin timp in urma, speram sa scapam de furtuna si sa apucam macar sa punem corturile, acum era deja o placere sa stai afara. Eram amândoi foarte obositi, dar facem o nadire scurta cu porumb inmuiat si câte un kilogram de solubile, dupa care ne bagam la somn. Pe undeva, parca ne doream sa nu avem prea multe prezentari in acea prima noapte, ca sa ne putem odihni putin. Ruga neoficiala ne-a fost, probabil, auzita, astfel ca dimineata ne prinde cu toate betele in apa si cu momelile neatinse.

Partida abia incepea, asa ca ne trezim si ne apucam de treaba la modul serios. Bulgari cu seminte, groundbait si lapte de porumb spre dreapta, pe zona lui Marian, solubile Sweetcorn si Premium Meat pe stânga, in dreptul lansetelor mele. Dupa ultima noastra partida aici, in care prinsesem in egala masura cu porumb si boiliesuri, voiam sa vedem daca putem face vreo diferenta in favoarea vreunei nade anume. Eram tot pe coltul nord-estic al baltii, acolo unde e apa foarte mica si spre care bate vântul cu precadere, in aceasta perioada. De obicei, intervalul in care avem cele mai multe prezentari este cel de prânz, cam intre orele 11:00 si 14:00, cu doua alte puseuri de mai mica intensitate pe la 6 seara si pe la 10:00 – 11:00 noaptea.

Singurul lucru care ne ingrijora putin era faptul ca nu mai vedeam sariturile care ne incântasera in urma cu câteva saptamâni, speram ca pestele sa nu se fi mutat deja spre apa mai adânca. Mizam si pe vântul care ne batea mai toata ziua din fata ca ne va aduce ceva peste pe paturile de nada. Dimineata trece in liniste, asa ca avem timp sa de bucuram de ceai si de un mic dejn copios. Eu aveam in apa trei monturi cu boilies si una cu porumb de plastic, in timp ce Marian era fidel retetei care i-a adus atâtea succese pe Tibrinu – porumb in toate starile de agregare, de la moale la tare si de la natural la artificial.

Ghibortul gigant

Prima captura a partidei - un ghibort de vreo 13 grame

Trece si prânzul in mare liniste la mine, fiindca Marian avea deja doi pesti prinsi. Nu uriasi, doi ciortani de 2-3 kg bucata, dar macar la el in stand mirosea a peste. Intre timp, pregatesc lanseta care imi adusese atâtea satisfactii la ultima partida de aici, cea de caras, de fapt una de crap, de 3,6 metri si cu TC de 2,75 livre, adaptata pentru carasii mari de aici, dar mai ales pentru ctenii si novacii care intra in mod regulat pe zona nadita pentru caras.

Arunc câtiva bulgari in zona testata si apoi ma apuc de mesterit o montura cu doua cârlige si un arc momitor intre ele. Pâna-si face nada efectul, fac un schimb la lansetele de crap, si la ultima dintre ele constat si prima mea captura a sesiunii: un ghibort infometat, de dimensiunea unui deget, atârna neputincios in cârligul nr. 6, alaturi de un boilies de 15 mm. Sa tot aiba vreo 13 grame, imi zic, si trecem la imortalizat captura. Asa ceva, mai rar!

Ne distram pe seama amarâtului de pestisor, relansez monturile si mai fac o nadire scurta, de intretinere. Ce sa intretin, nu stiu, si nici nu ma intrebati, dar asa se zice in termeni stiintifici. Trag scaunul mai lânga apa și ma apuc de prins carasi la pufuleti de usturoi, prilej de retraire a unor moment delicioase din copilarie, când dadeam iama in carasii din balta Catusa sau in cei din zona inundata primavara de Dunare si Siret.

Uite-asa, incet-incet, trece si prima zi de pescuit, fara prea mult deranj la lansetele de crap, dar cu multa liniste in creierele noastre. Doar radioul, mai mârâit ca oricând, din cauza semnalului slab, spargea linistea din jur. Plus gâlceava nenumaratelor pasari salbatice care ne inconjurau – de la pelicani si cormorani pâna la rate salbatice, berze si lisite. Daca mai adaugam si fluieraturile popândailor din spatele taberei, avem tabloul sonor aproape complet al zonei. Sprea seara vine si prima ploaie, o rapaiala in forta, dar nu mai lunga de 20 de minute, care improspateaza aerul si oxigeneaza serios apa, tulburata la greu pâna atunci de vântul care nu s-a oprit o secunda.

Ziua in care apar crapii

Carligul camuflat in sacul solubil, anti-tangle perfect

Mai trece o noapte linistita, iar vineri, vazând ca tovarasii crapi intârzie, incepem sa facem strategii pentru a pacali tenii si novacii despre care stiam cu siguranta ca patruleaza prin zona, mai ales in perioadele de dupa nadirea cu bulgari, când norul aromat de microparticule si seminte se imprastie in tot golful. Marian mai adduce la saltea un ten si un ciortan, ambii la plastice, in timp ce eu mai am parte de un dril sanatos cu un ten de 5 kg, bineinteles la lanseta de caras.

Dupa chinuri si multe plecari spre larg, reusesc sa-l bag, arcuit, in minciogul minuscul de stationar, in timp ce Marian se distreaza facând fotografii, desi eu il rog insistent sa-mi aduca minciogul de crap. Pun pestele pe iarba si acesta are o rabufnire de orgoliu care-l face sa iasa prin plasa minciogului, facându-l inutilizabil. Drilul facuse insa toti banii, astfel ca nu ma pot supara pentru o simpla plasa de minciog distrusa. Spre dupa amiaza ajunge si primul banc de crapi pe patul de nada, si Marian intercepteaza 3 dintre ei, frumosi si foarte sanatosi, dar niciunul mai mare de 5 kg.

Era, oricum, un semn bun, unde sunt multi crapi mici mai apar si parintii lor. Am si eu parte de primele doua run-uri la bloiliesuri, unul la Sweetcorn si celalalt la Premium Meat, ambele ridicate de pe fund cu pop-up de 10 mm, dar nici ai mei nu sunt mai rasariti. Constatam ca nu prea are importanta ce punem la cârlig, important e ca pestele sa dea de nada si apoi de momeala de la cârlig.

Monturile bune duc la intepaturi perfecte chiar si in cazul novacilor

Nu pierdem vremea cu ei, ii repatriem rapid si asteptam „pestele de poza”. La noi, asta s-ar traduce cu un crap de doua cifre, sau macar la limita. Bine s-a intamplat de multe ori sa plecam acasa fara fotografia „de coperta”, dar asta face aparte din joc. Spre seara mai prindem cate doi ciortani fiecare, toti ca fratii, in jur de 3-4 kg, dupa care ne pregatim de inca o noapte petrecuta in aer liber.

Inainte de a ne retrage in cort, ii spun lui Marian ca vreau sa improvizez un soi de Zig Rig, o montura care sa se ridice mult de pe fund si care sa intercepteze pestii care se hranesc la suprafata. Pescuiam la o adancime de maxim 80 de centimetri, pe o zona tulburata de valuri si vant, asa ca voiam sa testez si asta. Pe balta incepusera sa apara din ce in ce mai multi pescari, unii dintre ei din categoria amintita la inceputul articolului, astfel ca, la un moment dat, suntem nevoiti sa rugam paznicii sa potoleasca excesul de distractie de la standul din dreapta noastra. Oamenii reactioneaza pozitiv si reusim sa dormim pana dimineata.

Novac cel Mare

Novac cel Mare - 13 kg de peste burtos si cu gura mare

Nu e vorba, daca cumva v-ati gândit la asta, despre Novak Djokovic, desi imi place tenisul foarte mult. Doar ca nu puteam sa numesc astfel un barosan de doua cifre care ne-a inseninat penultima zi a partidei. Era sâmbata, pe la prânz, si lanseta cea mai din stânga, cea mai apropiata de perdeaua de stuf, avea la capat improvizatia despre care ii povestisem lui Marian cu o seara inainte.

Fiindca nu aveam monofilament plutitor, gasisem un textil foarte usor pe care am legat un cârlig nr. 8 si pe firul de par am instalat un sirag de trei piese – un boilies de 10 mm de Sweetcorn plus doua plastic mari si cu flotabilitate foarte buna. Am testat montura in galeata si eram multumit, momeala plutea la vreo 25 de centimetri desupra fundului. Am atasat un sac solubil plin cu spartura si boabe uscate si am lansat-o la vreo 50 de metri distanta. Intre timp, Marian pacalise un novac de vreo 5 kg la plastice si, stiind ca tocmai nadise cu bulgari si ca vântul batea dinspre el spre mine, am zis ca n-am nimic de pierdut.

Nu trece mult si avem parte de cea mai sanatoasa trasatura, pestele luând metri intregi de fir in câteva secunde. Intep, firul incepe sa faca volte largi si constat ca pestele e la suprafata. Ii spun lui Marian ca e, probabil, unul dintre tenii mari din lac, si intram amândoi in apa pâna la genunchi. Eu cu lanseta, iar el cu minciogul. Când il aduc mai aproape, vad gura mare orientata spre sus si-i spun ca e un novac, si ca e unul mare. Drilul dureaza cam 10-minute, la capatul carora Novac cel Mare poposeste in plasa.

Iesim pe mal si ne distram, fiindca aproape pariasem ca uriasa saltea de primire pe care o carasem cu noi va ramâne neuitilizata. Iata insa ca, ajutat de noroc si de un moment de inspiratie, i-am dovedit, intr-un final, utilitatea. Pestele avea putin peste 13 kg si, facând legatura cu ghibortul din debutul partidei, m-a bufnit râsul si mi-am amintit bancul cu domnul care spune, la un moment dat: „M-am hotârat sa nu mai fiu superstitios, fiindca am observat ca asta-mi poarta ghinion!”. O partida care a stat, parca, sub zodia numarului 13, dar care n-a fost nici pe departe una ghinionista. La mai multe din astea si voua!

Uneori, ce incepe ca o sesiune normala de pescuit se poate transforma, fara niciun avertisment, in partida ce-ti poate aduce trofeul vietii. Daca aceasta se intampla si in timpul unui concurs, nu cea mai nimerita conjunctura pentru o captura capitala, satisfactia este cu atat mai mare. Povestea unei astfel de partide memorabile, in randurile ce urmeaza.

Inceputul lunii mai, cel pe care mai toti tinerii prefera sa-l petreaca la munte sau la mare, cu gratare, sprituri si muzica, m-a prins pe malul baltii. E drept, nu una oarecare ci chiar pe Sarulesti, unul dintre cele mai renumite lacuri de crap din Europa. Conjuctura era una putin atipica, avand in vedere faptul ca ma aflam acolo ca si participant la un concurs. De obicei, nici eu si nici Marius Stancu, colegul meu de echipa de la Sarulesti, nu prea mergem la competitii crapiste, preferand sesiunile de placere, dar de data aceasta ne-au convins taxa accesibila si mai ales posibilitatea de a pescui pe o pista faimoasa. Fara sa ne facem prea multe planuri si tactici, ne-am fixat ca si obiectiv sa incercam sa ne doboram recordurile personale. In ciuda regresului in care se afla Sarulestiul in ultima veme, cel putin la nivelul capturilor capitale, lacul inca adaposteste exemplare uriase de crap, iar noi speram ca macar unul dintre ele sa poposeasca si pe salteaua noastra de primire.

Crap comun de 14 kg prins pe patul de seminte

Prima zi, primii crapi

Ne pregatim nada si echipamentele, ne prezentam la tragerea la sorti si avem parte de un prim semn favorabil: Marius extrage un loc considerat a fi printre cele mai bune de pe lac. Cu moralul brusc ridicat, ne indreptam spre capatul lacului, pe vadul pe care urma sa stam nu mai putin de 5 zile.

Ajungem la fata locului si incepem sa studiem zona de pescuit. Fiind cap de sector, aveam o suprafata destul de mare pe care puteam sa ne destrabalam. Decidem ca zona cea mai promitatoare este in stanga-fata, oarecum catre barajul de la Gurbanesti. Pe aria respectiva, pestele sarea efectiv peste tot (parea un adevarat delfinariu), tradandu-si astfel prezenta. Peste tot vedeai numai sarituri, de parca pestii voiau sa ne faca in ciuda. Ne-am zis ca trebuie sa facem ceva aici, si inca destul de repede, fiindca era evident ca variabila cea mai importanta in ecuatia unui concurs devenise o cunoscuta: eram pe un loc cu peste.

Imediat dupa semnalul care anunta inceperea concursului, am preferat sa nu ne grabim cu monturile in apa si ne-am apucat de sondat toata zona. Dupa aproximativ o jumatate de ora, am constatat ca avem in fata un urias platou cu apa mica,  care se termina drept in fata noastra undeva la 80 de metri, iar in stanga la peste 100 de metri. In partea dreapta, in schimb, fundul apei cobora abrupt pana pe la 6-7 metri adancime, intr-o zona plina de butuci de vie scufundati, o adevarata jungla de agataturi. Tinand cont si de faptul ca era inca primavara, am decis sa exploram mai mult platoul, care era foarte generos ca si suprafata si care avea adancimea maxima de 1 metru, fara sa neglijam zona de agatatura. Hotaram ca, intr-o prima faza, sa pescuim la interceptie. Facem niste saculeti cu nada destul de generosi, dupa care amplasam monturile in diverse zone, astfel: doua lansete spre dreapta, in zona in care platoul incepea sa coboare spre agataturi, o lanseta la 50 de metri spre stanga, aproape paralela cu malul, si o lanseta drept in fata, pe platou. Intre timp, montam corturile, umbrela, scaune, paturi etc… Parca fara sa ne surprinda, avand in vedere sariturile la care asistam, dupa doar 30 de minute avem primul run din zona platoului si primul peste al concursului – un superb crap comun de aproximativ 10 kg se prezinta la saltea… Ce inceput, ne-am zis, dar, cum lucrurile bune nu tin niciodata prea mult, urmatoarea perioada nu avea sa fie una prea simpatica. Rand pe rand, nu mai putin de trei pesti foarte voinici sunt ratati sau se parcheaza in agataturile din dreapta.

Comun de 16 kg pacalit cu boilies de fructe pe o apa de 40 cm

Ori erau niste crapi betivi, ori stiau ca acolo au mari sanse sa scape de carlig, fiindca imediat ce intepam luau ca azimut via scufundata. Ca sa ne treaca amarul, ne-am zis: „probabil ca Bachus i-a invatat ceva de-a lungul anilor…” Totusi, inca nu ne venea sa credem ca scapasem trei pesti mari consecutiv. Hotaram sa schimbam atat firele, cat si monturile. Trecem pe fire mai groase, monturi cu plumb pierdut si frana stransa la mulinete, iar situatia incepe sa se schimbe. Pana spre seara, ne decidem sa facem doua paturi de nada, unul pe baza de seminte in apropierea zonei de agataturi si unul pe baza de boiliesuri de fihsmeal pe tot platoul din partea stanga. Zis si facut! Ne apucam de nadit si in prima noapte avem destula activitate. Reusim sa prindem 4 pesti, doi crapi si doi teni, dar niciunul dintre ei nu depasea insa greutatea de 9 kg, trei dintre pesti venind de pe patul de seminte facut de Marius in apropierea agataturilor.

Apar si barosanii

Marius cu cel mai mare cteno al partidei, prins tot pe patul de seminte

A doua zi, dupa ce trece cantarul de dimineata, continuam sa intretinem cele doua paturi de nada, iar in jurul pranzului incep sa apara trasaturile. La inceput platicile, pe urma tenii si crapii, intr-o ordine ierarhica bine stabilita. Intrucat patul de boiliesuri inca nu producea asa cum ne doream, decidem sa facem o schimbare. Observand sarituri in zona malului nostru din partea stanga, pozitionam o lanseta cu boilies cu aroma de fructe in zona respectiva, unde adancimea apei nu depasea 40 de centimetri. Surpriza nu avea sa intarzie, si primul barosan ajunge pe saltea – un crap comun extrem de frumos, care cantarea 16 kg. Intre timp, patul de seminte producea in mod constant, mai multi crapi aliniindu-se frumos in sacii de pastrare, in asteptarea cantarului de seara. Din pacate, unul dintre cei mai mari pesti prinsi in acea dupa amiaza, un comun de 14 kg, avea sa evadeze din sac si sa aleaga libertatea neconditionata. Motivul: cusatura de o calitate indoielnica executata de un producator roman, destul de cunoscut, de altfel. Trecem si peste asta, gandindu-ne ca scopul nostru, la urma urmei, nu era sa castigam concursul, ci sa incercam doborarea propriilor recorduri. Asta in ciuda faptului ca, in acel moment al concursului, eram pe prima pozitie a clasamentului general.

In noaptea urmatoare, vantul isi schimba directia si resimtim asta din plin – noaptea trece in liniste deplina, astfel ca macar avem ocazia sa ne odihnim. Imediat ce se lumineaza, repetam scenariul de nadire si, dupa o serie de platici supraponderale, de 2-3 kg fiecare, linistea incepe sa se astearna, prevestind parca intrarea in arena a capturilor visate. Pana seara, incepem sa speram si la recorduri, fiindca reusim sa aducem pe saltea un ten trecut binisor de 10 kg, dar si un exemplar magnific de crap comun de 18,4 kg, ambii de pe patul de seminte. Noaptea reusim sa ne odihnim ceva mai mult decat de obicei, un singur ten reusind sa ne scoata din moleseala confortabila a sacilor de dormit.

Miracolul de peste 30 de kilograme

Alta zi, acelasi ritual: nadire serioasa dimineata, alta de intretinere dupa pranz, dar fara rezultate notabile. Continuam sa prindem peste, dar nimic iesit din comun… Pesti „foarte” punctabili, care se contabilizeaza in clasament, ajung pe salteaua de primire, dar iar niciunul care sa depaseasca 10 kilograme. In tot acest timp, continuam sa intretinem cu incapatanare patul de boiliesuri, desi recolta din acea zona era departe de a fi una multumitoare. Surpriza cea mare avea sa vina in penultima zi de concurs. Dupa cantarul de dimineata si nelipsita sedinta de nadire a celor doua zone, observand ca cei mai multi pesti fusesera capturati cu seminte drept momeala, m-am hotarat sa fac o schimbare si la lanseta pe care o tinusem tot timpul pe patul de boiliesuri. Inlocuiesc momeala de la carlig, pun o singura boaba mare si flotanta de porumb artificial imbibata cu aroma de whisky si atasez un sac solubil sanatos, plin cu pastura si boabe uscate de porumb. Lansez montura cat pot de departe pe patul de boiliesuri si ne punem pe asteptat. Nu trece o ora si, parca exact atunci cand era caldura cea mai sufocanta din zi, o trasatura nu foarte violenta ma face sa sar de pe scaun si sa intep. In secundele urmatoare am crezut ca s-a agatat, dar miscarea inceata a firului m-a readus cu picioarele pe pamant – avea un peste la capatul firului, si in mod evident nu era unul mic.

Scoicarul de peste 30 kg, rezultatul unei excelente munci de echipa

Drilul a durat mai bine de jumatate de ora, timp in care am evitat de doua ori agatatura, deturnand pestele spre apa libera, Marius reuseste sa introduca in plasa minciogului un peste urias, cu un colorit destul de ciudat pentru ce vazusem pana atunci in „cariera” de pescar de crap. La inceput am crezut amandoi ca avem de-a face cu un „tramvai”, adica un amur gigantic, dar culoarea cozii si forma corpului erau parca putin diferite, desi comportamentul in dril fusese aproape identic cu al unui amur. Era un scoicar, o subspecie foarte rara, dar din care se mai prind exemplare mari, din cand in cand, pe Sarulesti. Nu ne venea sa credem, era un peste urias, eram convinsi ca are multe kilograme peste pragul psihologic de 20 kg. Nici macar salteaua de primire, una dintre cele mai mari de pe piata, nu reusea sa-l cuprinda. Anuntam organizatorii, se trece la munca de imortalizare, nu inainte insa de cantarul oficial, care consfinteste ceea ce speram – un peste de peste 30 de kilograme, mai exact 30,5 kg.

Din pacate, pestele nu era punctabil in clasamentul concursului, dar obiectivul pe care ni-l fixasem la inceput fusese atins. Cu munca de echipa (Marius este un coechipier de mare nadejde, fara el n-as fi reusit acest rezultat), cu un loc bun si mai ales cu mult noroc, obiectivul fusese indeplinit. Eram in al noualea cer, eram printre putinii pescari romani care se pot mandri cu un peste de peste 30 de kilograme in portofoliu, fie el si scoicar. Eram bucuros si fiindca reusisem, in sfarsit, sa ajung foarte aproape de recordul personal al lui Catalin, prietenul si partenerul meu de pescuit, cel care a prins acum cativa ani, pe superba, pe atunci, balta de la Cernica, un amur de aproape 31 kg. E drept niciunul dintre noi nu are inca in palmares un crap de doua cifre dintre care prima sa fie 2, dar inca nu e timpul pierdut. Revenind la finalul concursului nostru, in ultima seara si in dimineata urmatoare n-am mai prins absolut nimic, probabil din cauza faptului ca drilul cu scoicarul a „balacit” intregul vad. Sau poate ca zeul pescarilor de crap a considerat ca un asemena trofeu este de ajuns si n-a vrut sa ne impovareze si cu o victorie in clasamentul general. Echipa noastra a terminat concursul pe locul al doilea, la mica distanta in spatele echipei care a pescuit pe Buduroi, zona considerata mult mai buna pentru capturi capitale.

Ca si concluzie in termeni gastronomici, dupa ce pestii s-au indopat cu friptura de calitate timp de 4 zile, fiind serviti exemplar, au convins regina balului sa guste si din desertul cu aroma de whisky de la final. Decizie care n-a reusit altceva decat sa faca fericiti doi pescari. Poate si pe altii, altadata!

Pescuitul pe apa rece, mai ales daca se intampla pe o apa salbatica, este unul pe cat de dificil, pe atat de interesant, daca ai rabdarea, echipamentul si strategia intre limite corecte. Pentru a ilustra modul in care abordez eu situatia de mai sus, o sa refac filmul unei partide de weekend facuta la jumatate de noiembrie pe unul dintre cele mai speciale lacuri salbatice care tin crap, balta Tibrinu. Una dintre baltile mele de suflet, de altfel.

Recunosc, am ajuns  sa pescuiesc pe aceasta balta, incercand sa evit aglomeratia de pe baltile din jurul Bucurestiului. Cu precadere toamna tarziu, cand vremea nu le mai permite celor mai multi dintre pescarii bucuresteni sa faca deplasari lungi si partide de mai multe zile, acestia prefera sa fuga pe baltile renumite din jurul Capitalei, pentru a trage niscai ciortani pe mal. Cum nu sunt chiar mare amator de inghesuiala, mai ales daca e vorba de pescuit, prefer sa gasesc solutii alternative.

De cativa ani, una dintre aceste solutii este Tibrinu, o acumulare de aproximativ 100 de hectare ce a devenit foarte cunoscuta pentru multele exemplare mari de crap salbatic pe care le adaposteste. Atat de cunoscuta, incat exista zvonuri ca, in ciuda stradaniilor celor care administreaza si pazesc balta, multe dintre acele exemplare au luat drumul congelatoarelor sau chiar au ajuns sa populeze unele carpodroame din imprejurimile Bucurestiului. Lacul mai este renumit si pentru carasii uriasi care fac deliciul pescarilor ce nu au scule destul de puternice incat sa ajunga pe mijlocul baltii, acolo unde se hranesc crapii de obicei.

Singuri pe balta

Se apropia iarna, dar fiindca nu se anuntasera inca temperaturi extrem de scazute, decid, impreuna cu prietenul Stefan, sa facem o partida pe Tibrinu, ca sa incheiem cum se cuvine un sezon deloc slab. Luam legatura cu patronul baltii care, amabil, ne face rezervarea, dupa care plecam, vineri dupa pranz, din Bucuresti si ajungem cand era aproape intuneric. Reusim sa montam echipamentele, sa nadim cate o mana de solubile si sa vedem lansetele puse pe pozitii, dupa care, linistiti ca am rezolvat prima parte a treburilor, instalam cortul si punem apa la fiert pentru un ceai binemeritat. Era foarte frig si, de curiozitate, bag mainile in apa – nu cred ca depasea 3-4 grade. Era buna mai degraba pentru racit tuica scotiana din geanta decat pentru prins peste, dar eram hotarati sa nu ne dam batuti atat de usor. Asta in ciuda faptului ca Tibrinu e o balta destul de mofturoasa chiar si in plin sezon – nu toata lumea prinde si, mai ales, nu toata lumea prinde crap mare. In general, sezonul bun de aici se incadreaza in limitele normale pentru prins crap, adica mai-octombrie, dar nu se stie niciodata ce-ti poate rezerva o partida in afara acestor repere calendaristice. Nostalgia partidelor frumoase din timpul anului nu ne dau pace, asa ca luam asta ca pe o obligatie de a incerca sa prindem macar un crap. Pe balta nu era nici tipenie de pescar, cu exceptia noastra, asa ca am ales un loc care ne permitea accesul catre un canal aflat cam la 100 de metri de mal, unde adancimea ajungea la 2,5 – 3 metri. In fata aveam mult pietris, macar nu era cazul sa ne innamolim prea tare in cazul in care am fi avut trasaturi in timpul noptii. Cerul era innorat, presiunea scazuta, vantul nu batea aproape deloc. Desi prognozele nu fusesera atat de pesimiste, temperaturile si-au cam facut de cap cu noi, fiindca a fost mai frig decat crezusem; cam -4 grade noaptea si maxim 6 grade ziua. De altfel, vremea s-a mentinut intre aceste limite pe intreaga durata a partidei. Totusi, chiar daca apa era foarte rece, faptul ca vantul nu-si facea simtita prezenta a constituit un avantaj important pentru noi. Atunci cand bate vantul iarna, temperatura ambientala poate scadea cu 7, 8 sau chiar 10 grade fata de situatia in care nu ar bate vantul. Absenta vantului n-a facut decat sa ne faca partida mai confortabila, asa ca trebuia sa ne ocupam de pesti.

Nade si strategii

Daca in timpul verii nada principala pe Tibrinu este reprezentata de seminte, in special porumb, acum hotaram sa pescuim variat, folosind diferite nade – boiliesuri solubile de fructe, pelete pline de GLM si pelete pe baza de fructe si, nu in ultimul rand, porumb inmuiat si indulcit.

The Secret, micul meu secret pentru pescuit pe apa rece

Intr-o prima faza, nadim doar cu boiliesuri solubile si foarte dulci, cam 1 kilogram, sperand sa cream o zona in care sa se agite putin ciortanii, miscare care, cel putin la nivel teoretic, urma sa puna in miscare si barosanii. Punem carlige mici si agere (nr. 6 si nr. 8, in functie de model), pe care le legam cu fir suplu, respectand lista de proceduri pentru pescuit in extra-sezon, iar dupa doua ore, inainte sa ne bagam in paturi, repozitionam monturile. Pentru saculetii solubili folosim mixurile descrise mai sus, pescuiam la maxim 100 de metri, asa ca nu era problema sa punem chiar si saculeti de dimensiuni considerabile. Adormim tarziu, dupa ce trecem prin ritualul se seara, ce include de fiecare data whisky cu pepsi, ceai fierbinte si teatru radiofonic. Si cate ceva de mancare, printre picaturi. La ora 3 si 3 minute, doua semnale scurte la una dintre lansetele mele, asa ca sar fara multe pregatiri din asternut, aterizez in papuci si in 4 secunde sunt la rodpod. Unul dintre swingere era ridicat si ramasese asa. Aștept cateva momente, dupa care decid ca e cazul sa vad ce se intampla si intep. Simt ceva la capatul firului, dar parca nu seamana a peste, ci mai degraba a agatatura.

Primul venit la apel - 16,2 kg de solzi impecabili

Probabil pragul dincolo de marginea caruia pescuiam. Trag ceva mai tare de lanseta si pragul meu incepe sa plece spre stanga, spre golful ratelor bulgaresti, asa cum l-am numit noi (sute de rate foarte colorate cuibaresc acolo, in padurea de stuf… unul dintre localnici ne-a luminat, cum ca ar fi rate bulgaresti!). Iese si Stefan, ma ajuta cu minciogul si parcam pe saltea un crap comun impecabil, imbracat cu toti solzii, venit la un boilies de 16 mm cu o boaba de porumb artificial in cap. Abia dupa ce-l pun in sac si valul de adrenalina incepe sa scada, realizez cat e de frig. Hotaram sa tragem pe loc niste cadre si sa-l eliberam, era un exemplar minunat, nu voiam sa riscam sa pateasca ceva. Punem si-un cantar de proba, si sarim in sus – 16,2 kg! Il vazusem bine imbracat, dar nu ne asteptam la asemenea greutate… Ne umflam putin in pene, fiindca venisem sperand sa punem pe mal macar un ciortan de fiecare si aveam deja peste 16 kg dintr-un singur peste. Frumos inceput de partida, nimic de zis. Arunc din nou lanseta pe pozitie, mai stam putin la taclale si adormim in caldura placuta a sacilor de dormit.

Vulpi,rate, crapi

Ziua de sambata trece fara niciun “incident”, ceea ce ne-a permis sa lenevim ore intregi, cu radioul si cu cateva reviste englezesti (de pescuit la crap, fireste) alaturi. Incepusem sa credem ca acel crap fusese un accident si ca tabela va ramane nemodificata pana la finalul timpului regulamentar. Ne ramanea iesirea la aer curat si linistea desavarsita a locului, la care tanjeam de multe ori in timpul saptamanii. Mai facem un schimb cu prospaturi, mai nadim niste solubile si apoi facem si noi un gratar. Suna telefonul lui Stefan si, la capatul convorbirii, aflu ca probleme personale il obliga sa plece urgent acasa. Imi pare rau pentru el, dar fiindca nu-l pot ajuta cu nimic decid sa raman, chiar daca eram singurul biped de pe malul baltii. Venisem de multe ori singur aici, eram obisnuit sa monologhez, iar imprejurimile imi erau cunoscute. Si apoi, mai rau decat episodul in care viitura de pe deal mi-a spulberat cortul si lansetele, petrecut cu 2 ani inainte pe malul opus, nu avea cum sa fie. Vremea era in continuare rece, dar placuta, fara vant si precipitatii. Dupa ce pleaca Stefan, imi fac de lucru si mai execut niste saci solubili cu mixul minune, bine asezonat cu lichidul The Secret, preferatul meu pentru pescuit pe apa rece, indiferent de balta. Pe la ora 4 scot lansetele, schimb incarcatura si relansez pe aceleasi pozitii. Stateam afara, pe scaun, in timp ce se intuneca, si simt, la un moment dat, un fel de tensiune in aer. Intorc involuntar capul si vad o vulpe care statea linistita si ma privea de la vreo 40 de metri in sus, pe deal.

Golful ratelor bulgaresti, teritoriul de vânatoare al vulpilor

O fi fost mirosul de gratar care a atras-o, imi zic, si vreau sa ma ridic sa iau aparatul foto ca sa surprind momentul. Nu ma ridic bine si realizez ca vulpoiul cu pricina nu e singur. Numar 5 exemplare, asezate in evantai pe deal, apoi o observ si pe ultima, ceva mai jos, aproape de stuf. Dispunere de ambuscada, speram doar ca nu pentru mine au venit. Intru in cort si dibuiesc aparatul foto, dar cand ies nici urma de vulpi. Lumina era oricum foarte slaba, nu cred c-as fi avut vreo sansa, dar voiam macar sa incerc. Mai tarziu, dupa miezul noptii, aud zgomote in peretele de stuf si pasari agitate, probabil ca lor le erau dedicate miscarile de trupe de mai devreme.

Continuarea urmeaza

Luna noiembrie… friguroasa, ploiasa, cu temperaturi ce scad des pana aproape de 0 grade Celsius, intr-un cuvant “urat”, dar este ultima luna din an in care se mai poate practica aceasta minunata pasiune in conditii cat de cat decente.

Pentru o astfel de partida e nevoie o pregatire temeinica din toate punctele de vedere. E nevoie de un echipament adecvat, de o nada diferita, de mult curaj și nu in ultimul rand de o locatie  potrivita. In ultimii ani am avut ocazia sa particip la astfel de sesiuni de pescuit, iar daca incerc sa imi amintesc ieșirile din aceasta luna, imi vin in minte doua partide mai deosebite.

Alaszka pe timp de ploaie

Prima am facut-o alaturi de prietenul meu Zoli, pe o locatie bine cunoscuta de catre majoritatea pescarilor din vestul tarii și anume Palic – Serbia. De acasa am pornit pe o vreme ploioasa care ne-a insotit de-a lungul intregii partide. Ajunși pe balta, vedem ca doar 6 pontoane sunt ocupate din totalul de 18 și toate in partea de lac cu apa adanca. Noi aveam rezervate pontoanele undeva de la mijocul baltii, spre apa mica și decidem sa ocupam amândoi același ponton, 16. Nu aveam vecini in imediata apropiere ceea ce ne-a permis sa ne impraștiem monturile pe o suprafata intinsa. Chiar daca nu este posibila lansarea monturii la o distanta mai mare de 60 de metrii de la mal, (balta fiind impartita pe din doua de un cablu pe toata lungimea acesteia), regulamentul interior al baltii permite plantatul cu navomodele, iar peștele este obișnuit sa se hraneasca de pe “mușuroi” de nada. Deși cu o densitate buna de pește, nu sunt rare sunt situatiile cand acesta refuza sa se hraneasca.

Deschizatorul de drum 12,5kg

La partida noastra ploaia ne-a însotit pe toata durata celor 72 de ore, iar informatiile culese de pe celelalte standuri nu erau deloc bune. Restul echipelor erau pe balta deja de cateva zile dar nu reușisera sa captureze nimic deosebit. Noi urma sa testam niște boiliesuri noi. Urma sa le comparam cu boiliesurile cu care mergeam de obicei la concursuri și care ne-au adus nu de putine ori rezultate remarcabile. Perioada fiind undeva pe la jumatatea lunii, frigul se instalase deja de ceva vreme, iar temperatura apei scazuse considerabil, drept urmare metabolismul peștilor incetinise. Așa ca ne-am hotarat sa nadim putin dar concentrat. Totuși, incercand sa facem selectia peștilor inca de la inceputul partidei, am optat sa nadim și sa pescuim doar cu boilies-uri tari de 16 mm și solubile de 20 mm. Bilele pe care le testam mai aveau doua sesiuni in prealabil pe o alta locatie, unde au reușit sa puncteze doar exemplare mari, de peste 10 kg. Aici, la Palic, aveam șansa sa ne convingem daca am reușit sa facem o combinatie de fainuri pentru pește mare. La partidele precedente am punctat cu aceste boiliesuri un numar mai mic de pești decat cu cele care pescuiam de obicei in concursuri, in schimb ne-au oferit adevaratele trofee.

Captura partidei 18 kg

Revenind la partida, tin sa spun ca monturile au jucat un rol important in rezultatul final. Acest lucru a fost evident a doua zi, cand am trecut la monturi de finete, adica fir moale fara camașa de 15 lb cu carlig nr. 8 teflonat. Pe firul de par un singur boilies de 15 mm, iar pe langa cateva boiliesuri taiate in doua și puse pe fir solubil (montura floricica, o montura prezentata intr-un numar anterior, ideala pentru pescuitul la distante mici și medii). Montura lansata izolat de patul de nada a inceput sa aduca primii crapi adevarati și a continuat sa o faca pana in ultima dimineata. Spre deosebire de restul echipelor, am reușit cu aceasta metoda sa capturam mai multi crapi sariti de 10 kg, cel mai mare avand 18 kg.

Testul a reușit, din nou boiliesul conceput de noi a prins doar pește mare, dar tot mai putin decat boiliesurile deja consacrate.  Diferenta dintre noi și restul echipelor care nu au prins pești așa mari și atât de multi putea sa tina de mai multe aspecte: locul, nada, monturile, prezentarea, localizarea etc… dar noua ne place sa credem ca a facut-o abordarea potrivita pentru aceasta perioada a anului.

A doua partida de care imi amintesc cu placer, a fost aproximativ in aceeași perioada, doar ca intr-un an diferit și se aseamana cu prima prin urmatoarele aspecte: ploaie și frig.

Crapul pacalit la... castana 18,5 kg

De aceasta data ma aflu in compania a mai multor prieteni cu care ne hotaram sa facem o partida pe o balta putin cunoscuta din Ungaria. Alaszka este o fosta balastiera de nisip cu maluri într-atat de abrupte, incat proprietarii au fost nevoiti sa escaveze pentru a face standuri, iar pe margine au turnat o centura de beton pentru a nu se surpa malul. Adancimea pornește de la mal brusc cu 2-3 metri și ajunge in mijloc la 11 metri. Apa este limpede, ceea ce îti ofera o senzatie deosebita, vazand cum peștele se apropie din adancimi catre minciog. Densitatea peștilor de talie mica și medie este mai mult decat decenta, dar sunt și cateva exemplare populate din Tisa de peste 15 kg, care iti ofera dril-uri palpitante.

Gazdele au  fost foarte primitoare și binevoitoare și ne-au ajutat cu sfaturi legate de nada și zone fierbinti. In mod sigur știu sa iși primeasca musafirii.

Pe zona in care urma noi sa pescuim balta se ingusta intr-atat incat ne permitea naditul din mana de pe malul opus, un mal abrupt care trebuia coborat cu mare atentie printre copaci. Prin urmare puteam sa facem un nadit precis, direct pe zona ce urma sa fie pescuita. Apa la mal avea 4 metri și noi speram ca peștii sa se simta in siguranta acolo deoarece pescuitul era impracticabil din acele locuri, iar liniștea era la ea acasa. De aceasta data am optat pentru naditul cu pelete de diferite dimensiuni, cu diferiti timpi de dizolvare, creeate special pentru apa rece și pentru niște boiliesuri proaspat rulate dintr-un birdfood la care i-am adaugat în partea lichida ceva betaina, aminoacizi, putin CSL și aroma de castana. Reușind sa nadesc exact deasupra monturii direct de pe mal, nu a fost nevoie de folosirea elementelor PVA.

Peste zi am fost deranjati doar de cativa ciortani, in rest nimic deosebit. Dar situatia avea sa se schimbe la venirea noptii cand au inceput sa se hraneasca și peștii mari. Fiecare din noi a reușit sa captureze cate un exemplar notabil, insa soarta face ca celui mai mare crap din acea partida sa-i placa boiliesurile cu aroma de… castana. Mai avem nevoie și de putin noroc in acest sport pentru a putea deveni o pasiune.

Un cerc de 14 kg

In orele care au urmat, am mai reușit sa punem pe saltea cateva exemplare, dar nici unul dintre noi nu a reușit sa-și depașeasca performanta din noaptea precedenta. Aceasta partida a fost una tipica pentru ultima luna din toamna, cu pește putin și dificil de pacalit. Din nou am fost nevoit sa apelez la monturi de finete, cu fire de forfac fara camașa, de 15 lb și carlige numarul 6 și 8 ca sa pot pacalii crapii care, sa nu uitam, nu se mai hranesc cu aceeași intensitate cu care o fac primavara sau vara. Un alt factor important, zic eu, a constat in camuflarea cat mai buna a monturilor, de la inaintaș și pana la carlig, tinand cont de limpezimea apei. Folosind la forfacuri fire care imita culoarea substratului sau fluorocarbon care are proprietatea de a fi invizibil in apa, am reușit sa pacalim cativa crapi in plus, printre care și trofeul partidei, un salbatic comun de Tisa de 18,5 kg care s-a luptat timp de 30 minute in apa și a continuat in timpul ședintei foto.

Cateva sfaturi referitore la partidele de pescuit din luna noiembrie ar fi: echipamentul gros și impermeabil, neaparat necesar, haine de schimb uscate, sac de dormit de 5 sezoane, winter skin pentru cort.

Legat strict de pescuit amintim: finetea monturilor, camuflarea acestora, nada mai putina decat in sezonul cald, in schimb nadit concentrat și folosirea elementelor solubile. Toti aceștia sunt factori de care merita sa tinem cont cand pregatim o partida de pescuit in luna noiembrie. Fir intins!

Pentru un pescar de crap care nu e foarte rau certat cu frigul si cu nevasta, iernile fara zapada si geruri naprasnice, in care nu trebuie sa ai abilitati de eschimos ca sa iesi pe balta, sunt ocaziile perfecte pentru o suma de demonstratii. Iarna e momentul sa-ti pui la incercare indemanarea, priceperea in localizarea pestilor si, mai presus de toate, rabdarea.

Pe vreme rece cautati malurile cele mai expuse soarelui

In urma cu foarte multi ani, pe cand imi faceam ucenicia in ale pescuitului cu undite din trestie si carlige din bolduri indoite, exista printre pescarii care umpleau pana la refuz bacul de ora 5 convingerea ca, iarna, pestii pasnici nu “mananca”. Sau, ma rog, ideea ca intra intr-un fel de hibernare care face prinderea lor aproape imposibila. Si, cine eram eu sa gandesc impotriva curentului? Odata cu trecerea anilor si cu accesul la toate informatiile posibile, aceasta adevarata “judecata de valoare” avea sa se schimbe treptat, pana la momentul in care, acum, am pretentia ca stiu, cel putin la nivel de notiuni generale, cam ce se intampla sub luciul de apa cu ciprinidele, specia care ne intereseaza in acest articol. Desi sunt un fan inrait al partidelor lungi si foarte lungi (imi amintesc un octombrie din anii ’90, petrecut in intregime in Delta, si de regretul incercat atunci cand a trebuit sa plec spre casa), in ultimii ani am inceput sa ies, iarna, la sesiuni de o zi, atunci cand baltile nu sunt inghetate. Prin metoda clasica incercare-esec, am reusit sa elimin, treptat, multe dintre problemele cu care se confrunta cei care isi fac curaj si ies pentru prima data pe balta iarna. Fara pretentia de a incadra acest articol intr-o rama nemeritata, o sa va spun cum vad eu pescuitul de crap pe timp rece si care cred eu ca e abordarea cea mai eficienta pentru iesiri foarte scurte.

Managementul timpului

Crap iernatic prins la pop-up de ananas

Pentru pregatirea sesiunilor scurte, este foarte important sa aveti totul pregatit pentru pescuit inca de acasa. Eliminarea timpilor morti este elementul primordial in pescuitul pe vreme rece. Cateva minute economisite la fiecare dintre operatiile implicate ne poate prelungi sesiunea de pescuit cu 40-60 de minute, ceea ce, in conditiile in care ziua de pescuit are doar 7-8 ore, inseamna foarte mult. Cum eliminam timpii morti? Pai sa vedem… Lansetele pregatite, cu mulinetele montate si eventual firul trecut prin inele. Odata ajunsi la balta, trebui doar sa le mufam si sa legam montura. Care montura trebuie sa fie gata si ea, nu e timpul cel mai bun pentru legat cirlige si ales leadcore-ul potrivit. Stiu unii pescari care sunt atat de atenti cu timpul lor, si sa nu radeti, incat isi pun de acasa pana si groundbait-ul pe momitor. De cele mai multe ori, cand ei sunt cu toate monturile in apa, partenerii lor abia mufeaza a doua lanseta. Asta poate insemna un peste in plus, sau singurul peste al partidei.

Daca va prinde furtuna, ancorati picioarele rodpod-ului, ca sa nu fie daramat de vant

Ar fi perfect sa va faceti mixul pentru momitor de acasa, inainte de plecare. Astfel are timp destul sa se umecteze si sa fie numai bun de folosit cand ajungeti pe vad. Nu uitati de avertizori si swingere. Montate de acasa pe bratele rodpod-ului, la balta doar montati picioarele si sunteti gata de actiune. Din propria experienta, pot sa afirm ca cele mai multe prezentari (atunci cand avem prezentari!) pe timpul iernii apar dupa amiaza, dupa ce soarele a dezmortit putin temperatura si pestii ies, pentru putin timp, din letargie. De aceea, odata lansetele in apa, folosesc prima parte a zilei pentru a “intra” in atmosfera de pescuit. Incerc sa observ semne de activitate a crapilor sau ajustez din mers tactica si tehnica, daca situatia sau intuitia imi cer asta. Nevoia il invata pe om, si de aceea sunt convins ca pescarii care au foarte putin timp liber si-au dezvoltat in timp abilitati care le permit sa pescuiasca eficient chiar si pe vreme rece.

Nade si momeli

Sac solubil cu pelete, inmuiat in lichid de chironomide lichefiate

Trebuie adaptate la conditiile de pescuit, tipul de balta si temperatura. In general, daca pestii se hranesc relativ bine, pentru aceasta perioada, incerc sa folosesc cam aceleasi nade si momeli pe care le folosesc in celelalte perioade ale anului pe aceeasi balta, doar ca reduse ca dimensiune si putin upgradate cu arome fructate si dulci. Nu plecati de acasa fara momeli naturale, cum sunt porumbul dulce, larvele de chironomide si viermii. Un sandvis facut dintr-o boaba de porumb dulce si 2-3 viermusi poate face diferenta dintre a prinde si a nu prinde. Singurul dezavantaj al momelilor vii, iarna, este acela ca nu sunt deloc selective, ele putand atrage orice alta specie activa in acea perioada – carasi, bibani, platici etc. Una dintre combinatiile mele preferate pentru vreme rece este aceea cu un boilies mic, de 10 mm, in combinatie cu o boaba de porumb artificial, ambele bine imbibate in lichide atractante. Si, daca am ajuns aici, va spun si ca-mi prepar singur dipul in care le tin – 8 parti dintr-un atractant dulce si cu aroma de fructe (Tutti Frutti, capsuna sau ananas) si 2 parti de atractant condimentat (prefer Sweet Spice sau Pink Pepper). Pentru pop-up-uri prefer spray-urile cu atractant, fiindca decid pe loc culoarea si dimensiunea si prefer sa le asezonez cu ce-mi vine atunci in minte. Inventia momelilor artificiale, care imita cam tot ce va trece prin cap, de la porumb, alune tigrate si viermusi pana la melci si larve, a usurat mult munca pescarului, dar a si inmultit optiunile, ceea ce ingreuneaza, uneori, luarea unei decizii. Dati o sansa oricarei combinatii – boilies cu pop-up, porumb cu viermi, boilies cu porumb, pop-up cu viermi sau larve, artificiale cu naturale – orice credeti ca poate face pestele destul de curios incat sa-i declanseze un semnal de hranire. Mici saculeti solubili, plini cu bunatati si agatati de carlig, pot creste si ei sansele unei trasaturi. Evitati nadele si momelile uleioase, dispersia atractantului poate fi impiedicata de coagularea, la temperaturi mici, a uleiului din compozitie. Si, poate cel mai important, nu lasati plictiseala sa va dicteze ce sa faceti – supranadirea poate face mai mult rau decat bine.

Localizare si monturi

Meniu de iarna - arc naditor, forfac scurt si porumb de plastic la carlig

Daca nu cunoasteti balta, incercati sa gasiti zonele de confort ale crapilor. Acestia prefera zonele cu adancimi medii, cu o temperatura care sa le permita sa se miste putin, dar care sa le ofere neaparat un adapost pe vreme rea. Cautati-i in malurile inspre care nu bat vanturile, dar unde apa sa aiba si o adancime relativ mare, maluri abrupte cu copaci cazuti, zonele deversoarelor etc. Ca un truc favorit, folosesc intotdeauna o lanseta, pe care an numit-o lanseta-spion, pe care o lansez la intervale scurte (cel mult o ora), in diverse zone cu diverse structuri si adancimi, in cautarea unui raspuns. Vorbind despre monturi, cred ca succesul intr-o partida de iarna tine mai mult de localizare si de momeli decat de monturile folosite, dar exista si in ceea ce priveste monturile cateva indicatii. Prima dintre ele se refera, bineinteles, la dimensiuni – reduceti dimensiunile carligelor si ale celorlalte elemente folosite (fire, vartejuri, anouri etc). Pe primul loc in optiunile personale se afla montura blow back cu anou, pe un carlig cu tija lunga, folosind un fir matasos cu camasa plastifiata. Totusi, iarna nu e vreme de experimentat, folositi orice montura in care aveti incredere, atata vreme tineti cont de raportul dintre dimensiunea acesteia si dimensiunile momelilor.

Boilies mic + porumb de plastic - combinatia câstigatoare

Un ultim aspect de care trebuie sa tineti cont la partidele de iarna este confortul personal. Trebuie sa aveti haine bune si calduroase, dar care sa si respire cumva, Ultimul lucru pe care-l doriti este sa transpirati si sa stati ud toata ziua. Bocanci solizi si caldurosi, manusi, caciula, eventual o patura speciala de pescuit in care sa va inveliti pe scaun. Nu uitati de ceainic, termos si aragaz, o cana de ceai fierbinte poate valora cat un crap de 15 kg intr-o zi friguroasa. Tineti cont de faptul ca buteliile pentru aragaz trebuie sa contina un amestec de butan si propan, amestec care nu ingheata la temperaturi joase. Combinati momentele de rabdare cu cele de activitate si veti reusi sa va bucurati, cu sau fara pesti pusi pe saltea, de o partida de pescuit cu care nu foarte multi se pot lauda. Fir intins!

Continuarea articolului „Crapi iernatici pe Tibrinu”

Duminica in care vin crapii

Pana dimineata senzorii nu m-au deranjat deloc, am dormit bustean. Duminica dimineata constat o ameliorare in temperatura ambientala, era mai cald cu cateva grade decat in celelalte doua zile. Nu apuc sa ies din cort (inca leneveam in confortul sacului), cand un bip scurt ma arunca direct in picioare. Ies din cort si observ acelasi swinger, in aceeasi pozitie – ridicat 2-3 cm. Astept sa se mai intample ceva, dar iar nimic.

Crapul de 12 kg venit la doua boabe de plastic

Fara prea mare chef, dar sperand ca va fi aceeasi situatie precum cea de la primul peste, intep discret si… surpriza! La capatul firului simt ceva greu si de data asta stiu ca nu e pragul. Dupa doua minute aduc la mal un alt exemplar de crap comun, mai mic decat primul, dar peste. Momeala, doua boabe de plastic dipuite cu aroma de fructe. Se poate si la plastice goale, imi zic, si repun lanseta pe pozitie. Cantaresc pestele, 12 kg, trag doua poze pe automat si eliberez crapul. Era deja o sesiune reusita, avand in vedere perioada si vremea. Desi decisesem sa plec mai devreme duminica, datorita si probabilitatii ridicate de ploaie (conform prognozei de la radio), lucrurile s-au schimbat radical. Speranta altor capturi ma face sa raman pana seara tarziu si reusesc sa mai pun pe saltea doi crapi, dar si sa ratez unul, toti cu scenariu identic – 1-2 bipuri scurte si apoi liniste.

Concluzii

In incheiere, cateva idei de retinut, fara sa le transformam in adevaruri absolute. In primul rand, incercati sa localizati pestii sau locurile in care acestia ierneaza. Trebuie sa alegem locuri pescuite intens in timpul verii, protejate cat se poate de vant. Apa sa fie cat mai adanca fata de restul zonelor si, de preferinta, cu ceva structuri. Foarte important este sa nu naditi foarte mult;  maxim 1kg de boiliesuri solubile pe zi pentru toate lansetele este suficient. Plus semintele si peletele din amestecurile destinate sacilor solubili. Folositi monturi foarte fine, cu carlige de mici dimensiuni (de exemplu nr. 8), cu firul de par foarte scurt. Nu schimbati la fel des monturile ca in timpul sezonului cald.

Ultima eliberare înainte de plecare - cu putin noroc, îl voi prinde din nou la primavara

Daca exista peste in zona si decide sa se hraneasca, va incerca si momeala noastra, chiar daca au trecut doua zile de asteptare. Nu va asteptati la trasaturile violente precum cele din timpul verii, un singur bip poate sa insemne un peste agatat. Si, poate cel mai important: pregatiti-va psihic pentru frig, echipamentul de buna calitate va va ajuta sa suportati mai usor vremea rea, dar nu si suficient. Ceaiurile calde si un incalzitor de cort reprezinta solutii la indemana. Nu in ultimul rand, nu va pierdeti speranta. Un pescar demoralizat este un pescar vulnerabil si predispus la greseli. Cu speranta ca unii dintre voi vor descoperi frumuesetea pescuitului la crap pe vreme foarte rece, va doresc fire intinse!