Aceasta este povestea sesiunii făcute în toamna trecuta pe Varese, locul în care, alături de Cristian Marinică, am avut nenumărate satisfacţii. Faptul că amândoi am reuşit aici recordurile personale, de 30,8 kg şi respectiv 24,6 kg, spune totul despre această minunată apă din nordul Italiei.
Vantul puternic ne-a tinut multa vreme pe mal
Anul acesta am pescuit foarte puţin, din motive personale. Doar câteva partide sănătoase, dar una dintre ele cu adevărat de vis, cu 4 crapi de peste 20 kg şi cu uriaşul de 30,8 kg pe post de cireaşă pe acest tort. Partidă descrisă pe larg într-un articol publicat în Aventuri la Pescuit.
Dorinţa de a merge la peşte era însă foarte mare, astfel că prietenul Cristian Marinică, vecinul meu din Austria, a reuşit să-mi smulgă promisiunea că vom face o partidă serioasă în toamna care tocmai s-a scurs.
Şi cum promisiunile sunt făcute ca să fie respectate, şi eu şi Cristian număram zilele rămase până la plecare exact cum se numărau pe vremuri zilele rămase din imensa corvoadă numită armată. Un AMR de pe care săptămânile şi, mai apoi, orele se scurgeau extrem de încet.
Pregătiri febrile
Chiar dacă nu ajunsesem la baltă prea des, monitorizam lacul foarte serios, astfel că toate noutăţile importante erau raportate către Austria cu regularitate.
Ştiam cam cum se mişca peştele, care erau zonele lui favorite şi perioadele aproximative de hrănire. Cu amendamentul că nu puteam transpune totul într-un model matematic, aveam mai mult decât o idee generală despre ce şi cum aveam de făcut odată ajunşi pe locul de pescuit. Hotărâsem să mergem exact pe acelaşi loc pe care pescuisem în primăvară în primul rând fiindcă locul cu pricina era ocupat de nişte pescari pe care-i cunoşteam, astfel că puteam aranja cu ei să preluăm ştafeta imediat ce plecau.
Pe Varese sunt doar câteva locuri accesibile cu maşina, astfel că rezervările unui loc anume sunt imposibile; dacă nu poţi prelua de locul de la cineva, mergi şi te aşezi unde găseşti liber. Capturile raportate în ultimele două săptămâni erau promiţătoare – se prinseseră mulţi crapi mari, media varia între 17 şi 20 kg, astfel că şansele să apară şi unul dintre monştrii celebri ai lacului erau destul de însemnate. Vineri, pe 12 octombrie, se face joncţiunea la mine acasă. Cristian conduce aproape 600 km şi ajunge la mine pe la 10 seara. Stăm la masă, apoi depănăm amintiri pescăreşti şi visăm cu ochii deschişi la o altă captură importantă.
Locul era ocupat, oricum, până duminică, aşa că aveam timp destul pentru pregătiri fără să ne facem griji că nu prindem locul liber. Ca de obicei, nu avem răbdare până în ziua în care ar trebui să ne punem în mişcare, aşa că sâmbătă dimineaţă ne bem cafeluţa, încărcăm bagajele şi plecăm către baltă. Urma să petrecem o noapte fără să pescuim, dar timpul trece oricum mult mai uşor dacă eşti pe malul apei, aşa nu exista nici urmă de regret. Ne informăm despre situaţia de la faţa locului de la pescarii care urmau să plece. Nu se prinsese nimic în ultimele 3 zile, dar nu ne facem probleme. Probabilitatea ca peştele să vină iar în zonă la mâncare în timp ce pescuiam noi acolo era şi mai mare aşa.
În plus, se anunţase o furtună în zonă, fenomen care, de obicei pe acest lac, este excelent pentru cei aflaţi la pescuit, fiindcă pune serios peştele în mişcare. Speram să se întâmple aşa şi de această dată.
Valuri mari, bile tari, crapi pe măsură
Duminică dimineaţă despachetăm sculele, trântim o cafea tare, aranjăm barca şi începem să căutăm locurile interesante.
Primul peste al sesiunii – 18 kg
Ca de fiecare dată, scanăm toate zonele potenţial interesante şi balizăm câteva dintre ele. Începem foarte aproape de mal, lângă zonele cu stuf, unde adâncimea apei e de aproximativ 2 metri, şi până la 600 de metri depărtare, pe o adîncime de 7 metri. Asta s-ar putea numi într-adevăr pescuit la mare distanţă.
În prima noapte suferim sub asediul babuştilor de 1 kg, bancuri întregi care fărâmiţau orice puneai la cârlig, dacă era de dimensiuni mici-medii. Dezavantajul lacurilor cu specimene supradezvoltate este că uneori e greu să ajungi la specia vizată din cauza bancurilor înfometate din speciile de talie mai mică. Acestea pot face ravagii pe zonele nădite, mâncând zeci de kilograme de nadă în câteva ore, dar pot termina şi momelile de cârlig, dacă nu sunt bine adaptate locului şi condiţiilor.
Cu această teorie bine învăţată, a doua zi pregătim planuri de răzbunare, adică numai bile tari, de 30 mm, ca să le facem în ciudă babuştilor. Gura relativ mică le va creea probleme cu momeli atât de mari, astfel că avem o şansă în plus ca monturile noastre să intre şi în zonele de interes ale crapilor. Din păcate, toată ziua a bătut un vânt foarte puternic, care ne-a împiedicat să ieşim cu barca pe lac ca să repoziţionăm monturile.
Abia seara târziu, pe la ora 9, se calmează puţin taifunul şi începem să plantăm. Durează ceva, chiar dacă aici regulamentul prevede că se pescuieşte cu doar trei lansete de pescar, spre deosebire de alte ţări. Mă întreb uneori dacă pescarii români care folosesc 6-8 lansete (acolo unde li se permite) ar mai avea chef de plantat la 600 de metri distanţă după 2-3 zile de pescuit. În sfârşit, puţin înainte de miezul nopţii suntem cu toate monturile amplasate pe poziţii, şi ne pregătim de noapte. Cina târzie include cafea fierbinte, ceva de mâncare şi multe speranţe.
Nici nu apucăm să mestecăm bine şi pleacă violent firul de la una dintre lansetele lui Cristi. Este cea plasată cel mai departe, la aproximativ 550 m de mal, pe adâncime de 7 metri. Sărim în barcă şi dispărem în noapte, cu frontalele pornite. Revenim după aproximativ 20 de minute cu minciogul în lateralul bărcii – avem primul peşte. Şi nu orice peşte!
Abia când îl punem pe saltea realizăm că este una dintre oglinzile legendare ale lacului Varese, părea să aibă peste 25 kg. Punem şi cântarul, aproximasem bine, dar e ceva mai mic, are „doar” 24,6 kg.
Un nou record personal al lui Cristi, care se bucură nespus. Se pare că lacul acesta îi prieşte. Restul nopţii trece în linişte deplină, fără trăsături ale crapilor sau momeli gustate de babuşti.
Slalom cu crapi printre plase
Dublu dril, dubla eliberare
Dimineaţă facem poze cu superbul exemplar prins de Cristi, îl eliberăm şi ne punem pe aşteptat. Ce debut de partidă, cu un crap de aproape 25 kg! Câteva ore mai târziu, vine prima prezentare şi la mine. Un singur beep scurt şi suntem iar în barcă, în acţiune. Ştiu că am mai spus asta, dar ma simt obligat s-o repet, fiindcă nu mulţi pescari ajung să pescuiască la astfel de distanţe extreme – atunci când pescuieşti la mai mult de 250 de metri, orice semnal, cât de mic, al avertizorilor este egal cu un run de 2-3 metri de fir la un pescuit normal, la 100-120 metri de mal. În astfel de situaţii nu prea există noţiunea de run adevărat, cu mici excepţii. Una dintre ele se consumase în seara precedentă, la uriaşa oglindă a lui Cristi.
Aşadar, cu Cristi la motor şi eu mulinând, ajungem la peşte şi-l invităm politicos în minciog. Înapoi la mal, cântar de control şi sesiune foto. Era un comun de 18 kg, nu gigantic dar extrem de frumos ca şi exemplar. Orice s-ar spune, un crap de 18 kg nu e de ici, de colo. Eram fericiţi – eram pe un lac superb, cu peşti foarte mari, care se aflau în zona noastră şi se hrăneau fără probleme. Nu peste mult timp însă, o surpriză de proporţii ne strică toată buna dispoziţie. Apar bărcile pescarilor locali, iar aceştia încep să întindă plase în toată zona nădită de noi.
Din păcate pentru noi, regulamentul nu le interzice asta, iar noi nu puteam să facem nimic, mai ales că eram cu musca pe căciulă. Acelaşi regulament spune că pescarii sportivi, adică noi, au voie să pescuiască la maxim 150 metri de mal, aşa că a trebuit să tacem şi să înghiţim. Lăsăm monturile unde sunt, dar timpul se scurge liniştit, iar noi ne foim toată noaptea, în căutarea unei soluţii.
După o zi şi încă o noapte secetoase, iau barca şi merg să văd dacă găsesc vreo posibilitate de a penetra legal peretele de plase. Observ un spaţiu de cam 50 metri lăţime între două plase şi plantez pe acolo una dintre lansete. Strategia mea dă roade, şi în următoarele nopţi reuşesc să prind câte un crap pe noapte, toţi frumoşi dar niciunul sărit de 20 kg. Din păcate, Cristi era total închis de plasele localnicilor, iar peştele n-a mai ajuns la monturile lui.
Joi dimineaţă decidem să-l abordăm pe bătrânul şef al grupului de pescari, îi explicăm situaţia şi acesta dă dovadă de mare bun simţ. Vin băieţii, scot plasele din zonă şi ne lasă să pescuim liniştiţi în ultimele trei nopţi. Cu toate astea, restul zilelor de pescuit n-au mai fost foarte fructuoase. Peştele simţise bariera de plase şi se hrănea mult mai apatic, circulând în grupuri mult mai restrânse.
Am avut 1-2 prezentări pe noapte, dar doar eu am mai prins încă 3 crapi, doi dintre ei în ultima noapte. Era semn bun, dar partida noastră era aproape de final.
Cristi, care pescuia într-o zonă plină de bolovani scufundaţi, a pierdut acolo toţi cei trei peşti înţepaţi în ultimele două zile, dar a rămas cu satisfacţia majoră că singurul său peşte ajuns pe saltea a fost noul record personal. Un peşte extraordinar, care demonstrează din plin calităţile sale de pescar de crap. Fiindcă, indiferent ce credeţi, este extrem de greu să pui pe saltea asemenea exemplar în condiţiile în care pescuieşti de doar 2 ori pe an pe un lac cu suprafaţa de 15 km pătraţi.