Oare câte locaţii bogate în peşte au vecinii noştri unguri? Cu cât trece timpul, cu atât descopăr mai multe dintre ele, care, la un preţ mai mult decât decent, sunt mult mai atrăgătoare decât multe dintre „carpodroamele“ de la noi. Mă refer, în primul rând, la densitatea de peşte (în general mare), dar şi la condiţiile oferite la un preţ de bun simţ.
Surpriza diminetii a fost un crap superb de 22,1 kg
Cât ar costa în România taxa pe 24 ore, la o baltă unde se pot prinde, în condiţii de concurs, de către 17 echipe, 15 crapi mai mari de 20 kg? De fapt, din păcate, nu prea există aşa ceva la noi. Eu însă am descoperit o astfel de baltă în Ungaria, la Harsany.
Vreau să iau firul poveştii de la început, de la primul contact cu lacul, în luna iunie. Chiar de atunci am rămas impresionat de frumuseţea locului, unul din malurile bălţii fiind împădurit. Lacul are în jur de 20 ha și doar 7–8 locuri de pescuit la crap peste noapte. Restul locurilor sunt dedicate pescarilor de feeder. Fiind pentru prima oară pe lac, am început pescuitul „ca la carte“, cu sondat apa pe toată suprafaţa care o aveam la dispoziţie. Nu am găsit structuri, adâncimea fiind relativ constantă, pe la 2,5–2,7 m.
Am nădit numai din cobră, cu boiliesuri solubile, în cantitate mică, urmând să măresc doza în funcţie de răspunsul peştilor. Primele trăsături au venit la colegul Ovi, la doar câteva ore de la instalarea noastră. A găsit doi pești, de 9 și 10 kg, într‑o zonă din apropierea malului.
Imediat după el am început şi eu să prind și, odată cu lăsarea serii, au apărut și crapi de 14 kg. Am continuat nădirea, tot în cantități mici, însă pe timpul nopţii am fost lăsaţi în pace. Doar un crap de 15 kg prins de Ovi ne‑a mai deranjat somnul.
Cu primele raze de lumină au „năvălit“ şi peştii, în special din zona momită de mine, cu crapi mai mari sau mai mici, dar cu o intensitate bună a trăsăturilor.
Surpriza dimineţii a fost un crap superb de 22,1 kg! Trăsăturile au mai continuat şi după acest peşte, fiind însă mai rare. Pentru mine însă a început petrecerea.
După o astfel de captură, totul este mult mai frumos şi pescuitul îl faci mai relaxat (dar asta nu înseamnă că‑l faci şi bine, pentru că au survenit câteva greşeli tactice, care, în colaborare cu vremea foarte călduroasă, au făcut ca trăsăturile să fie tot mai rare).
Am încercat şi un pat de nadă mai aproape de mal, nădit cu bulgări de nadă, pe care am prins doar plătici. Ovi a încercat o nădire masivă (în jur de 10–12 kg de boiliesuri ready made rămase prin bagaje), într‑o zonă mai izolată, dar fară succes nici aici.
Am mai greşit probabil şi cu patul de nadă iniţial, pe care l‑am întreţinut prea puţin, nesocotind faptul că peştii erau de talie mare şi consumau o cantitate considerabilă de mâncare. Cu toate astea, au fost momente (în special dimineaţa şi seara), când eram „atacaţi“ de peşti. Coincidenţă sau nu, erau şi momentele când nădeam mai mult.
Cu ceva învăţăminte trase şi cu o idée despre abordarea lacului, am mers iar pe aceeaşi locaţie şi acelaşi stand, dar de data asta abordarea partidei a fost alta. Am decis să intrăm cu barca pentru balizare şi nădire. Regulamentul intern al lacului permite folosirea bărcii odată pe zi pentru nădire, plantarea monturilor fiind interzisă.
După ce am amplasat baliza la 90–100 m de mal, am aruncat în jurul ei vreo 7–8 kg de boilies de diferite diametre, în special tari şi doar câteva solubile, un amestec de „Mister Dudi“ cu „Mister Red“.
Trăsăturile au venit relativ repede, iar colegul Dani Suciu, deja de la al doilea peşte prins şi‑a bătut recordul personal cu un crap comun de 18.5 kg. La mine până seara au fost doar trei trăsături, toate „rateuri“. La prima a fost încâlcit forfacul, la a doua am folosit montură elicopter cu un cârlig mult prea mic, însă la a treia nu mi s‑a părut să fi greşit cu nimic.
Ba chiar am repoziţionat aceeaşi lansetă, cu aceeaşi montură. Bineînteles, următoarea trăsătură a fost exact pe montura care scăpase înainte. Nu am avut curaj să fac drilul şi l‑am lăsat pe Dani, care a scos pe mal un crap de 15 kg înţepat perfect. Până ne‑a răzbit oboseala, am mai avut vreo doi peşti, după care ne‑am pus la somn, fără să mai lucrăm la lansete sau la nădire.
Am folosit monturi simple, forfacuri blow-back si clipsuri cu plumb pierdut
Până dimineaţa nu am fost deranjaţi, iar ziua am început‑o cu dril dublu. Trăsăturile au continuat ceva vreme, cu peşti de talie mare, între 10 și 18 kg, mulţi de 14–16 kg. Funcţiona foarte bine patul de nadă, majoritatea peştilor prinzându‑i de acolo, în special cu prezentare mică la cârlig (snowman 16+10 mm sau una‑două bile tari de 14–16 mm). Am întreţinut nădirea doar din cobră, cu solubile de 24 mm şi de 20 mm. De data asta însă, nădeam mult mai mult decât la prima partidă, încercând să păstrăm pe zona nădită o cantitate rezonabilă de bile. Spre amiază trăsăturile s‑au oprit, aşa că am intrat iar cu barca pentru nădire.
Din experienţa partidei trecute, când ziua nu era activitate intensă, m‑am gândit că şi acum va fi la fel. Peştii m‑au contrazis însă, continuând să tragă şi ziua, ce‑i drept mai rar, însă numai bucăţi mari, peste 10 kg. Am intrat „în vorbă“ şi cu vecinii noştri, nişte slovaci, care pescuiau des acolo, foarte mulţumiţi de baltă, însă aveau un alt stil de pescuit. Se bazau foarte mult pe nădirea cu bulgări şi puneau accent pe nădirea de apel, în sensul că nădeau destul de des, nu cu foarte multă nadă.
Am observat în câteva rânduri că, imediat după ce „bulgăreau“ aveau prezentare, aşa că ne‑am adaptat şi noi un pic pescuitul după ei. Am păstrat în continuare strategia noastră cu patul de nadă consistent numai din bile, însă, din când în când, mai dădeam câteva spomb‑uri, doar pentru a face zgomot.
A funcţionat bine şi chestia asta. Am mai observat că era bine să mai faci câte o lansare de control, adică schimbam poziţia la câte o lansetă şi de multe ori aveam trăsătură imediat, asta în timp ce restul lansetelor „şomau“. Pentru că era multă nadă pe vad şi cel mai bine mergea exact pe patul de nadă, a trebuit să atragem cumva atenţia peştelui la momeala de pe cârlig, înconjurată fiind de o mulţime de alte bile. Am făcut asta prin mai multe metode care au și fucţionat.
O primă încercare a fost plasarea monturii la marginea patului de nadă, puţin în faţa lui, sau un pic peste pat. O altă variant câștigătoare a fost ataşarea la cârlig a unui săculeţ solubil înmuiat în „verzală“ sau, la cârlig, bile cu atracţie mărită (glazurate sau „caramele“). Toate metodele au funcționat, timpul pâna la trăsătură fiind mult mai scurt.
Cele 3 zile de pescuit s‑au scurs foarte repede. Aş mai fi rămas măcar o zi, mai ales că ultimul peşte, chiar înainte de a strânge tabăra, a fost o frumoasă „oglindă“ de 19,2 kg. Asta ca să nu mai pomenesc că, în ultima noapte, am avut o serie de vreo 5 peşti între 16–17 kg. A fost una dintre cele mai frumoase partide pe care le‑am făcut, cifrele cu care am terminat sesiunea fiind de‑a dreptul impresionante: 50 de crapi scoşi pe mal, în greutate totală de 900 kg, cu o medie extraordinară de 14 kg, cel mai mare peşte cântărind 21 kg. O ieşire de poveste!
Impresionat de locaţie şi îndrăgostit de peştii de aici, am decis să ne încercăm forţele şi într‑un concurs. Ocazia a apărut odată cu orgănizarea cupei „Big Boss“, în luna octombrie, cu participare româno‑maghiară. Concurs de 96 de ore, cu un regulament puţin inedit, în care a fost permis doar pescuitul cu boilies, nimic altceva la cârlig. Nădire exclusiv cu cobra, bineînțeles doar boilies, nici măcar săculeţ solubil sau pastă nu era permis.
O altă noutate a fost posibilitatea intrării pe apă pentru sondare balizare și nădire a vadului, cu o seară înainte de începerea concursului, imediat după extragerea standului de pescuit, startul concursului fiind dat în dimineaţa zilei următoare.
La tragerea am fost dezamăgit de locul extras de colegul Robitu, fiind undeva pe coada bălţii, pe apă mică, într‑o zonă pe care nu o ştiam deloc. Pe lângă asta, în stânga, aveam ca vecini de stand tot o echipă „Dudi Bait“. În dreapta, tot clujeni, însă de la „concurenţă“. Bine măcar că eram între prieteni. O altă problemă ce s‑a ivit imediat ce am ajuns pe stand a fost că eram foarte „înghesuiţi“. Datorită conformaţiei malului, eram trei echipe foarte apropiate una de cealaltă.
Ne‑au despărțit doar 5 m de vecinii din dreapta şi 15 m de cei din stânga, iar singura zonă unde puteam pune lansetele avea o deschidere (datorită stufului de pe margine) de 4–5 m. În plus, pentru a putea ajunge la apă, aveam de coborât‑urcat un „perete“ de mal de 1 m. Cu toate astea, deschiderea pe apă era mare, balizele ce delimitau zona de pescuit având o distanţă bună între ele.
26.34 kg, captura concursului Cupa „Big Boss“
Fiecare echipă avea dreptul să nădească maxim o găleată de boilies, în jur de 10–12 kg. Fiind conştienţi că va trebui nădit mult, am intrat pe apă cu găleata aproape plină cu un amestec de bile tari de toate mărimile, în special de dimensiune mică (10, 14, 16 mm), plus ceva solubile de 20 mm şi de 24 mm. Având în vedere că pescuitul începea a doua zi, am vrut să creem preocupare peştelui, să‑I dăm de lucru (asta cu bilele mici), pentru a‑l atrage şi menţine în faţa noastră.
O nouă problemă de care ne‑am lovit odată cu sondarea apei au fost agăţă- turile, zona fiind împânzită de pâlcuri de rădăcini de trestie, de care erau agăţate o mulţime de fire şi monturi rupte. Ne‑a luat o groază de timp să curăţăm cât de cât zona, cu ajutorul unei „cange‑gafe“, folosită, în trecut, de colegul Robi pentru scoaterea somnilor mari (în loc de minciog). Ca să fac o paranteză, în duba de pescuit a lui Robi, găseşti cam orice are legătură cu pescuitul!
După sondarea atentă am găsit două zone largi care erau curate, cu fund tare şi am decis să le exploatăm pe ambele. Am balizat şi nădit vadurile, unul pe la 40–50 m de mal şi altul pe la 100 m. De aici încolo pescuitul a fost simplu! Strategia noastră a fost simplă și, după ce am văzut că zona de aproape nu produce, am cam renunţat la ea.
Am continuat totuși să mai întreţinem puțin vadul şi, din când în când, mai lansam un băţ acolo. Drept dovadă că nădirea din barcă a funcţionat a fost faptul că în primele 5 minute de concurs am avut trăsătură, iar asta ne‑a determinat să nădim zona cu solubile de 24 mm. Cele de 20 mm nu prea ajungeau până în zona balizei.
Pe parcursul celor 96 de ore de concurs ne‑am lovit de o serie de dificultăţi, asta datorită atât agăţăturilor din apă, cât şi a conformaţiei standului, nu puţini fiind peştii care i‑am scos în standurile vecine (regulamentul permitea lucrul acesta). Oricum era imposibil să‑i aduci de la peste 100 m doar în linie dreaptă, și asta având doar 5 m deschidere la apă în stand. Cu toate astea, pescuitul ne‑a mers bine, încă de la primul cântar fiind pe locul întâi, păstrând poziția până la final. Am avut parte de toate mărimile de peşti, cu un maxim de 22,5 kg care, o perioadă, a fost şi captura concursului.
În noaptea când am prins noi crapul de 22,5 kg, vecinii noştrii (cealaltă echipă Dudi Bait), au avut unul de 21 kg. Campionii capturilor au fost însă alţi clujeni, tot din lotul lărgit „Dudi“, care au avut 15 peşti, cu o medie de 15 kg, cel mai mare fiind de 26,32 kg. În mod incredibil, nu a fost captura concursului, ci unul de 26.34 kg! A trebuit să se mulţumească doar cu trofeul pentru cea mai bună medie din concurs.
Noi am câştigat concursul cu 550 kg şi o medie de 10 kg/peşte. Am consumat 44 de kilograme de boilies, o cantitate rezonabilă zic eu, mai ales că am fost şi puţin forţaţi să nădim aşa mult, vecinii din dreapta aruncând în apă 97 kg. Au mizat pe faptul că, dacă peştii ies (sau scapă) din zona noastră, vor prinde ei mai bine. Oricum ştiam de la început că e o baltă unde trebuie nădit mult, însă şi nădirea trebuie să aibă logică şi să fie corelată cu cantitatea de peşte prinsă, lucru pe care vecinii noştrii nu l‑au făcut.
Am afirmat şi încă mai cred că, într‑un concurs toată lumea face greşeli, dar (făcând abstracţie de standul mai bun sau mai rău), echipele care fac cele mai puţine greşeli au câştig de cauză.
Cu siguranţă o să mai auziţi de această baltă. Eu sigur o să mai încerc să păcălesc câţiva „giganţi“ de Harsany şi pe viitor, nu neapărat în concursuri. Pescuitul la liber este cel mai „savuros“ aici, de fiecare dată când am fost m‑am simţit foarte bine şi am reuşit să prind crapi over 20!