Vine un sezon in viata fiecarui pescar de crap in care, printre multe alte reusite sau dezamagiri, apar cateva recorduri despre care, de cele mai multe ori, credea ca vor ramane la stadiul de vis frumos. Pentru mine, 2013 a fost un astfel de sezon, fiindca am reusit sa prind doi pesti foarte mari. Primul, un scoicar gigantic de peste 30 kg, la Sarulesti. Celalalt, un crap comun de peste 20 kg, prins pe una dintre cele mai bune balti de crap din cate cunosc: lacul Horgesti.
Tocmai terminasem o partida foarte frumoasa pe Horgesti, impreuna cu Catalin, dar, desi avusesem o gramada de pesti considerati mari (12-15 kg), niciunul dintre noi nu reusise sa treaca de 16 kg. Statusem 4 zile si, cu toate ca fusese prima noastra vizita, ne facusem o imagine destul de clara despre potentialul lacului, despre pesti si strategia necesara pentru a-i prinde. Fund relativ curat, fara praguri notabile sau agataturi, putin mal in zona de pe mijlocul apei. Teoretic, nimic de care sa te agati in incercarea de a detecta o zona fierbinte in activitatea crapilor. In aceste conditii, singura metoda viabila era sa ai o nada buna si sa incerci sa fii cat se poate de eficient atunci cand aveai pestele pe vad. Balta are multi crapi mari si foarte mari, cam 150 de bucati de peste 10 kg, daca am retinut corect, dintre care vreo 10-12 sunt trecuti de 18 kg. Plus Bucovineanu, domnitorul moldovean al crapilor, cel mai mare exemplar din lac, care fusese prins ultima data in toamna lui 2012, cand avea aproape 20 kg. Asadar, dupa ce ajungem la Bucuresti si-i debarc pe Catalin si Matei, merg acasa si-mi fac planul de bataie.
O victima de doua cifre - comun de 15,4 kg
Mai aveam o saptamana de concediu si n-aveam de gand s-o irosesc pe mare sau munte, asa ca am decis sa fac aprovizionarea si sa ma intorc la Horgesti. Luni dimineata umplu masina cu cele necesare, dupa care trec pe la Catalin sa iau niste boiliesuri ramase de la partida precedenta. El folosise Carping Club Belachan de 24 mm, tinute la soare si uscate zdravan, lucru care-l ajutase sa scape, cat de cat, de atacurile tenilor din Horgesti, care pe mine ma disperasera. E drept, eu pescuisem in principal cu bile de 20 mm proaspete, pe care tenii si uneori racii le marunteau relativ usor. Iau si cele aproape 2 kg de Belachan si ma pun la drum. Nu e chiar cea mai placuta alternativa, sa pescuiesti la 400 km distanta de casa, dar faptul ca urma sa stau nu mai putin de 6 zile si mai ales conditiile, pestii si oamenii de la Horgesti indulceau mult perspectiva.
Pontul 1 – bile tari ca pietrele
Fiindca urma sa pescuiesc singur atatea zile, aveam nevoie de un navomodel de plantat, pe care mi l-a imprumutat prietenul Stefan. Cabana din spatele locului rezervat, cel numit “la pietre”, avea prize la care puteai incarca in voie acumulatorii acesteia, asa ca nu-mi faceam probleme de autonomie. Dupa experienta saptamanii anterioare, am scotocit prin dulap si am strans toate boiliesurile ramase din partidele anterioare – doua galeti pline cu bile de diverse tipuri si dimensiuni, toate uscate ca piatra. De obicei, strang aceste resturi la gramada si le folosesc la ultimele partide ale anului pentru nadiri extinse. Faptul ca se usuca nu ma deranjeaza prea tare, exista situatii, precum cea de fata, in care tipul de pescuit si dorinta de a scapa de raci si de pestii mici implica folosirea de boiliesuri foarte tari. Vremea se anunta buna, cu temperaturi ridicate ziua (30-32 grade), dar modeste noapte (17-19 grade, semn de toamna). Strategia a fost destul de simpla, mai ales ca urma sa fiu aproape singur pe balta, cel putin pana spre sfarsitul saptamanii. Am balizat doua locuri: unul cam pe zona de mijloc a lacului, undeva pe la 180 m de mine, iar cealalta atropa am plasat-o in diagonal-dreapta, catre zona digului, la o distanta de 230-250 m, zona in care apa atingea in unele locuri chiar 2,5 m si chiar 3 m. Din experienta partidei anterioare, am inceput cu o nadire extinsa, o linie de nada in fata celor doua atrope, plus zona de aproximativ 40 m dintre cele doua balize. Am folosit un mix de bile tari de toate dimensiunile, in care am introdus si cam 3 kg de Odyssey XXX, boilesurile mele preferate, plus 3 kg de Carping Club Belachan proaspete. Inca nu facusem nicio schimbare in ceea ce priveste monturile, dar aveam o presimtire ca urma si asta in program. In timpul partidei anterioare prinsesem foarte multi pesti, dar nu reusisem sa fiu selectiv decat pe final, cand nu mai aveam putere sa ma lupt cu amurii care atacau orice ajungea in apa. Catalin contracarase acest neajuns prin monturi cu carlige mari, fir de par foarte lung (uneori chiar 6-7 cm) si boiliesuri tari si de diametre mari, de 24–26 mm, puse chiar cate doua pe aceeasi montura.
Linistea dinaintea furtunii
Dupa o prima zi foarte calma, spre seara apar si trasaturile, iar primii pesti fac cunostinta cu salteaua de primire, marea lor majoritate fiind formata din cteno intre 5 si 8 kg. In timpul noptii reusesc sa prind si doua exemplare mai rasarite de amur, de 12 kg fiecare, dar atat. Crapii nu se aratau inca, dar speram sa nu fie o absenta prea lunga. Dimineata ma gaseste cu toate lansetele pe mal, cu doi acumulatori de barcuta consumati si fara nicio captura notabila. Imi beau ceaiul si replantez toate monturile. Cu exceptia unui caras de aproape 1 kg, dimineata nu-mi ofera decat o lunga perioada de acalmie, semn ca pe timpul noptii pestele a curatat tot patul de nada. Nu mai stau mult pe ganduri, ma urc in barca si reimprospatez cu jumatate de galeata din acelasi mix de boiliesuri zona nadita anterior. Fac modificarea si la carlige, pun cate doua boilesuri de 24 si 26 mm pe un fir de par de minim 3 cm. Caldura se instaleaza, dar cortul amplasat la umbra tinerelor salcii imi ofera posibilitatea sa ma recuperez dupa energia pierduta in noaptea trecuta. Incet, dar sigur, patul de nada incepe sa produca din nou, dar intr-un ritm mai lent, semn ca monturile nu mai puteau fi absorbite atat de usor de hraparetii ciortani.
Nimic nu se compara cu bucuria prinderii unui peste mare si sanatos
Dupa inca o perioada de liniste, doua run-uri aproape simultane ma surprind, dar ma redresez si doi crapi (de 14 si 13 kg) poposesc pe salteaua de primire. Mai pe seara, profit de lumina buna si, cu ajutorul lui Marius (administratorul lacului), fac cateva poze, dupa care eliberam pestii in cele mai bune conditii. Pana dimineata, o serie de crapi trasi parca la indigo, cu greutati cuprinse intre 11 si 12 kg, ma face sa nu inchid un ochi, astfel ca scenariul se repeta si rasaritul ma gaseste din nou cu toate lansetele pe mal.
In sfarsit, Bucovineanu!
Dupa doua nopti de munca intensa, in care nu dormisem nici macar un minut, cel mai mare crap prins avea 14 kg. Nu eram deloc multumit, dar aveam incredere ca, macar din perspectiva teoriei piramidei (care spune ca, intr-o partida lunga, pestii mari tind sa apara spre final), crapii de peste 16 kg vor veni la apel. Nadesc pentru a treia oara, tot dimineata, cu gandul de a obisnui pestele mare sa vina pe vad. Ziua a treia se desfasoara aproape identic cu cea anterioara, dar seara contabilizez pesti deja simtitor mai mari, respectiv de 12, 14, 15 si 17 kg. Strategia gandita la inceput si aplicata corect dadea roade, iar teoria isi dovedea consistenta. Vineri, hotarasc sa fac o ultima nadire pe zona pescuita, in speranta ca pana duminica am o sansa sa sar de bariera de 18 kg, recordul meu de pana in acel moment la crap comun sau oglinda. Vineri seara si pe timpul noptii reusesc sa prind numerosi crapi de doua cifre, dar, fiindca niciunul nu tindea spre 20 kg si mai ales din cauza oboselii, nu le-am mai tinut socoteala. L-am cantarit doar pe cel mai rasarit dintre ei, avea putin peste 17 kg.
Zona cu solzi lipsa - semnul distinctiv a lui Bucovineanu
Cu toate ca multi pescari si-ar dori crapi cu asemenea greutati si mai ales un astfel de ritm al capturilor, eu eram putin dezamagit. Telul meu era depasirea recordului personal, nu o agenda plina de crapi mari. In dimineata de sambata, mai fac o modificare si scot una dintre lansete de pe vad, pun un singur boilies de 24 mm Carping Club Belachan tare ca piatra si o plantez la cativa metri in afara zonei nadite, spre stanga. Replantez si celelalte trei lansete, dar pe zona nadita, si ma asez la umbra. La ora 11 si jumatate, aud doua beep-uri scurte dinspre lanseta aflata in afara patului de nada, urmate la scurt timp de un drop back, o cadere a swingerului. Intep fara prea multa tragere de inima, trasatura parea sa fie una specifica unui ciortan sau cel mult unui amur mai rasarit, dar, surpriza! Simteam la capat un peste solid, care venea in volte largi. Drilul a fost relativ scurt si fara probleme, dar abia cand l-am pus pe saltea am vazut cat de mare era. Sa fie oare noul record, sau emotia sa-mi joace feste? Primul lucru pe care l-am facut a fost sa-l cantaresc, iar ce-am vazut pe ecran era un vis implinit: 20,4 kg. Am sarit, realmente, in sus de bucurie – imi depasisem recordul, dar, mai mult, trecusem de bariera de 20 kg. Si, pentru ca bucuria sa fie completa, imediat ce am vazut fotografiile mi-am dat seama ca pestele nu era altul decat Bucovineanu, cel mai mare crap al lacului. Dupa un sezon in care am pescuit foarte mult, reusisem partida perfecta.