Una dintre cele mai reusite partide din sezonul trecut s-a consumat pe Horgesti, una dintre cele mai speciale balti de crap din cate am testat vreodata. Zeci de crapi de doua cifre au poposit pe salteaua de primire, dovedind faptul ca lacul moldovenesc este o acumulare cu adevarat de exceptie atunci cand vine vorba de incercat recorduri. O partida in care s-a dormit foarte putin – ziua din cauza caldurii, noaptea datorita deselor trasaturi ale crapilor.
„Intoxicati” de toate vestile bune venite dinspre lacul moldovenesc, am incarcat Loganul lui Marian pana la refuz si ne-am pus la drum. Patru ore mai tarziu, dupa ce am testat si un drum care nu era chiar cel corect (am pierdut doar vreo 20 de minute, din fericire), am ajuns la Horgesti. Ne asteptam la un lac mai mare, dar asta nu inseamna ca am fost dezamagiti in vreun fel. Ne-a intampinat Marius, administratorul lacului, un tip foarte deschis si jovial, care s-a dovedit o gazda perfecta pe tot parcursul sederii noastre acolo. Dupa o scurta plimbare de recunoastere, am ales doua dintre locurile considerate foarte productive, respectiv cel denumit generic “la pietre” (ramasitele unui vechi pod de piatra care trecea peste paraul in a carui albie s-a format lacul) si cel din stanga lui.
Montura cu carlig mic si boiliesuri de 20 mm la care am renuntat repede
Malul este plin de salcii relativ tinere, dar care reusesc sa tina umbra pana pe la 10 dimineata, un avantaj exceptional pe un lac pe care pestii se hranesc cu precadere noaptea, fiindca poti lenevi in pat mai mult dimineata, dupa o noapte de actiune. Mai mult, exact in spatele vadului de “la pietre” este o cabana din lemn unde ai toate facilitatile pe care le-ai putea dori pe malul garlei: bancute rabatabile, masa, lumina, prize functionale si eventual adapost pe vreme foarte rea. Loc excelent pentru a lua masa si o solutie binevenita pentru cei care vor sa incarce bateriile, fie ele de navomodel sau de telefon, sau daca ai ceva urgent de lucru pe laptop. Revenind la sesiunea noastra, ridicam tabara foarte repede si ne bucuram de vantul care batea destul de tare spre noi – pe de o parte tinea tantarii departe, pe de alta ne aducea, cel putin teoretic, pestele pe vad.
Amuri, vin rosu si branza mucegaita
Ca de fiecare data cand ajungem la pescuit, Marian trebuie sa aiba cat mai repede toate lansetele in apa, iar aceasta partida n-a fost o exceptie. Eu, fugit acolo dupa cateva zile foarte obositoare, abia asteptam un somn lung si odihnitor in aer liber. Era abia miercuri seara, asa ca aveam destul timp si pentru pescuit pana duminica. Dupa ce montez cortul si amenajez locul de dormit, il las pe Marian sa-si pregateasca lansetele si monturile si trag o fuga la ceilalti pescari de pe malul destinat pescuitului Catch&Release, doi baieti din Botosani care pareau de-ai casei.
Copiii trebuie educati in spiritul Catch&Release
De fiecare data cand ajung pe o balta noua, incerc sa aflu detalii despre locuri, nade si comportamentul pestilor de la cei care cunosc toate astea, fie ei administratori sau pescari. Florin si Valentin pareau cei mai indreptatiti sa-mi raspunda la intrebari, mai ales ca din standul lor venea un apetisant miros de ciorba fierbinte. Ii gasesc pregatindu-se de cina, iar felul principal fierbea cu spor intr-un ceaun – ciorba moldoveneasca de pui, un adevarat festin pe malul baltii. Si fiindca informatiile mai puteau astepta, ne-am asezat confortabil la cate un castron de ciorba, o minunatie gustoasa si fierbinte, asa cum ii sta bine unei ciorbe care se respecta. Nu terminam bine ciorba si de nicaieri apare un bidon de vin rosu nebranduit. Valentin, ulterior dovedit ca un adevarat cunoscator, avea in dotare cateva bidoane de vin de diverse soiuri si toate de foarte buna calitate. Mai mult, ca sa dea savoare licorii, a scos si un pachet cu branza mucegaita. Nici nu incepusem sa pescuiesc si era deja o seara excelenta, cu vin rosu, branza mucegaita si doi interlocutori hatri si foarte placuti. De parca mai era nevoie, limbile s-au dezlegat imediat si conversatia a parcurs diverse meridiane, de la concursuri de pescuit la podgorii celebre si de la recorduri personale la retete speciale. Intre timp, Marian muncea de zor cu lansetele. La primul drum cu barca, pusese balizele luminoase si facuse o nadire extinsa, iar apoi plantase monturile. Pana am decis eu ca e cazul sa vad daca se descurca de unul singur, avea deja bifati vreo trei cteno de 7-8 kg, care nu rezistasera tentatiei bilelor proaspete de la carlig. Pentru noi, veniti sa cautam specimenele foarte mari din lac, faptul ca amurii intrasera pe vadul nadit si se infruptau din bilele noastre nu era o veste prea buna. Am decis sa asteptam pana dimineata, dupa care sa tragem niste concluzii si sa vedem daca e ceva de modificat in strategie.
Bile tari = crapi mari
Imediat dupa miezul noptii, cand afara se facuse chiar frig, am avut parte si de primul crap de doua cifre, un comun de 12 kg venit la lanseta lui Marian plantata cel mai departe, putin in diagonala-dreapta, pe directia barajului. Pe firul de par erau doua boiliesuri Odyssey de 20 mm si un pop-up de 16 mm, combinatie folosita pe inca doua lansete si la care intrasera pana atunci numai amuri. Pana dimineata, inca 8 pesti popsesc pe saltea, toti intre 8 si 12 kg, cei mai mici 4 dintre ei fiind amuri.
Boiliesurile tari si firul de par foarte lung - garantia unor capturi remarcabile
Dimineata decid sa renunt definitiv la boiliesuri proaspete si moi si sa schimb monturile astfel incat sa incerc sa selectez pestii. Leg carlige nr. 2 cu fir combi de 25 de livre si las firul de par foarte lung, de cam 8 cm, astfel incat, dupa montarea unui boilies de 26 mm sa ramana o distanta de aproximativ 5 cm intre tija carligului si boilies. Este una dintre metodele care functioneaza, de obicei, pe Tancabesti, atunci cand vreau sa evit crapii mici. In teorie, cel putin, metoda ar trebui sa functioneze si aici. Baliza mea era pusa exact in fata, pescuiam perpendicular pe malul opus, la vreo 180 – 200 m distanta. Gasisem acolo un sant discret, care cobora aproape imperceptibil de la 1,8 m la aproape 2 m adancime. La carlig am pus cate un boilies The Source de 26 mm pe doua dintre lansete, iar pe celelalte doua cate doua boiliesuri de 24 mm Carping Club Belachan pe care le scosesem din punga in prima seara si le lasasem la uscat. Nadisem cu un mix de boiliesuri tari de 18, 20 si 24 mm, cateva boiliesuri sfaramate si cam doua kilograme de pelete uleioase de somon. Spre seara ajung pestii si pe lansetele mele si le scot pe toate 4 cu crapi de 9-13 kg. Marian are parte de mai multa actiune, fiindca nu renuntase la boiliesurile proaspete de 20 mm, chiar daca folosea cate doua sau trei la fiecare montura. Cu toate astea, crapii foarte mari nu prea veneau la apel. Vremea era semi-inchisa, plouase doar 20 de minute dupa care ramasese doar vantul, care continua sa bata din fata-stanga. Orgoliul ne este zgandarit serios cand aflam ca baieții din Botoșani au prins un crap de 14 kg, noi inca nu ajunsesem la aceasta cifra. Odata cu lasarea nopții, trasaturile s-au inmulțit din nou, dar fara ceva notabil in greutatea capturilor. Marian prindea cam de doua ori mai mulți pești decat mine, dar asta era un semn bun – scapasem, cel puțin aparent, de lacomii amuri. Nu știam daca era efectul schimbarilor facute in nada și monturi, dar cel puțin așa parea. Comparand asta cu rezultatele lui Marian, eram aproape sigur ca metoda funcționa – boiliesurile de mari dimensiuni și tari, plus firul de par foarte lung, țineau amurii și crapii mici la distanța. Intr-unul dintre momentele de acalmie, mai fac o vizita vecinilor moldoveni, fiindca in meniul serii erau macaroane cu branza, un fel de mancare pe care nu l-aș rata pentru nimic. Nu termin bine a doua farfurie de macaroane, ca vad ceva mișcari și lanterne aprinse in tabara noastra.
Cel mai mare crap al partidei - 16 kg
Ajung la timp sa-l vad pe Marian cu un crap mare pe saltea, parea sa aiba mult peste 15 kg. Incerc sa-l felicit, dar mi-o reteaza scurt și ma anunța ca peștele e prins la una dintre lansetele mele. Ii mulțumesc și trecem la fotografii, dupa care cantarim barosanul. Avea puțin peste 16 kg, era cel mai mare prins in acea saptamana pe toata balta. Nu stiu daca v-am spus pana acum, dar eu și Marian avem o ințelegere pe care o respectam cu sfințenie: indiferent cine scoate peștele pe mal, captura va fi inregistrata de proprietarul lansetei respective. Este un exercițiu de munca in echipa, dar și un test de fair play pe care ne place sa-l cultivam. Revin la lanseta caștigatoare, era una dintre cele doua pe care aveam doua boiliesuri Belachan de 24 mm. In acea noapte, am mai prins impreuna 11 pești, dintre care doar doi amuri, dar foarte mari – de 9 și 11 kg, iar crapii au fost toți de peste 10 kg, dar niciunul trecut de 15 kg. Nu ne gandeam sa-l prindem chiar pe Bucovineanu, cel mai mare crap al lacului, dar voiam sa trecem de limita psihologica de 18 kg.
Rateurile sunt mama ințelepciunii
Vineri și sambata am continuat sa valsam elegant intre cele doua perioade de insomnie. Ziua era foarte cald, chiar și in corturile aerisite, iar noaptea veneau trasaturile crapilor, uneori la interval de doar 10-12 minute. Sambata seara, pe la 11, am un run cu sfaraituri și ințep imediat. Simt peștele foarte greu de la capatul firului, dar nu fac eforturi sa-l recuperez foarte repede, in condițiile in care lacul nu are niciun fel de structuri, agațaturi sau praguri evidente.
Unul dintre multii crapi comuni de 14 kg pusi pe saltea
Aproape pe nesimțite, peștele, pe care nu reușisem sa-l ridic de pe fund, pleaca liniștit spre stanga, pe mijlocul apei, paralel cu malul. Nu trag prea tare de el, dar peste cateva secunde imi amintesc ca pe locul din stanga venisera in acea seara niște pescari din Iași, care plantau monturile destul de aproape de ale mele. Incerc sa intorc peștele din drum, dar nu reușesc la timp, iar acesta ajunge peste firele vecinilor și avertizorul lor din dreapta prinde viața. Pana sa apuc eu sa-l avertizez, vecinul ințeapa vertiginos, imi ridica firul și-l detensioneaza, dupa care liniște. Recuperez montura goala și-i spun lui Marian, care vazuze drilul și realizase ca era un pește foarte mare, ca ori a fost Bucovineanu, ori unul dintre somnii de zeci de kilograme ai lacului. Oricat de mult mi-aș dori sa cred ca a fost crapul cel mare, comportamentul peștelui in timpul drilului imi sugereaza, totuși, varianta a doua. Trag invațamintele din asta și, la urmatorii pești, toți de 13-15 kg, sunt mai puțin leneș și trag puțin de ei pentru a-i introduce pe orbita spre salteaua de primire. In aceeași seara, Marian prinde o salonta frumoasa, cu un cadru de solzi uriași pe una dintre laterale. Inițial am crezut ca e Tatiana, un alt crap binecunoscut al balții, dar comparațiile ulterioare ne-au dovedit ca nu era vorba despre ea. Cantarul arata exact 16 kg, ma egalase in competiția capturilor. Duminica, incepem sa strangem, partea cea mai grea a unei partide de pescuit, fiindca regretul ca plecam de pe balta e la cote maxime de fiecare data, indiferent daca am stat 2 zile sau 2 saptamani. Prinsesem foarte mult pește, dar crapii sariți de 18 kg, pe care-i vizasem in aceasta partida, nu s-au lasat pacaliți. Situație care se va schimba categoric dupa doar cateva zeci de ore, in timpul partidei de 6 zile pe care Marian a facut-o singur pe Horgești și despre care va invit sa citii in articolul semnat de el.
In loc de concluzie, lacul Horgești a intrat vertiginos in topul personal și il recomand cu caldura tuturor craparilor care cauta pește mare și care pot ajunge acolo. Chiar și bucureștenilor, fiindca, in ciuda distanței, recompensa poate fi mult mai mare in balanța cu neajunsul unui drum de 300 km. Nu in ultimul rand, fiindca Horgeștiul dispune de o combinație excelenta de amplasament, pești, condiții și oameni, combinație extrem de rara in peisajul crapist romanesc.