Există deja destule teorii și modele de comportament, observate de pescari de-a lungul a zeci de ani, care spun că, pe vreme rece, crapii se retrag în anumite zone de confort, cum sunt adâncimile mari, agățăturile sau șanțurile mâloase. Tipare adevărate, de cele mai multe ori, dar există și excepții, iar una dintre ele vă este povestită în acest articol.
Crapii salbatici din St. Lawrence sunt cu adevarat spectaculosi
Deși sunt plecat de foarte multă vreme din România, n-am uitat niciodată lucrurile frumoase care mă leagă de țară, iar microbul pescuitului la crap este unul dintre ele. Mai mult, este atât de puternic încât nu mă lasă să stau prea multă vreme departe de apă. Profitând și de faptul că țara mea de adopție, Canada, este un adevărat paradis atunci când vine vorba de natură, ape și faună, este de la sine înțeles faptul că oferta pe care o găsește aici un pescar este incredibil de variată, iar n-am de gând să refuz așa ceva. Chiar dacă crapul nu este cea mai îndrăgită specie în America de Nord, iar pescuitul său nu chiar unul dintre stilurile cele mai populare, există deja o masă critică de pescari care caută cu predilecție crapii. Mai ales în Canada, și mai ales pe fluviul St. Lawrence. Zona orașului Montreal, unde locuiesc, este una în care fluviul amintit este extrem de lat și, pe alocuri, foarte lent, astfel că s-au creat multe zone în care crapii se hrănesc și înmulțesc regește.
Urban fishing adevărat
Probabil că ați văzut filmulețele în care, prin Europa, diverși pescari de top reușesc să prindă crapi în canale și râuri aflate în plină civilizație, uneori chiar în mijlocul orașelor. Fenomenul se numește “pescuit urban”, și o situație aproape identică este cea pe care vreau să v-o prezint în acest articol – locul atipic despre care vorbesc se află chiar în mijlocul Montrealului, la doar câteva sute de metri de podul Champlaine, cel mai circulat pod din America de Nord. Este locul pe care l-am descoperit acum 6 ani și pe care pescuiesc cu predilecție în lunile octombrie, noiembrie și decembrie, până când zonele de la mal îngheață și fac imposibil pescuitul. Conform definițiilor cu care suntem obișnuiți, zona este total atipică pentru pescuit pe ape reci – avem în față un platou cu adâncimi de 1,7–1,9 metri, pe o deschidere de 800-900 metri. Pe malul opus este canalul navigabil al fluviului, unde adâncimile normale sunt de minim 9-10 metri, normale pentru un trafic fluvial foarte aglomerat. Mai mult, platoul e perfect plan, fără diferențe de nivel, praguri sau agățături. Într-un cuvânt, nimic atractiv, nimic de care să te legi dacă pleci la pescuit de crapi și, cu toate astea, este locul pe care am făcut partide memorabile pe timp de iarnă, cu multe capturi de 16-18 kilograme. Cartografiat mai în amănunt, locul arată cam așa: apa are cam 1 metru adâncime la mal și apoi coboară încet, astfel că pe la 30 de metri de mal are 1,7-1,9 metri, adâncime care se menține apoi constantă până la câteva sute de metri de mal. Pe timpul verii, la 70-80 metri de mal este o fâșie de brădiș, după care apa este perfect curată, cu fund în mare parte nisipos (doar câteva zone destul de mici cu fund mâlos). Exact cum spuneam mai devreme, niciun prag, bolovan sau creangă scufundată care să te facă să crezi că pe acolo sălășluiesc niște crapi. Pe la jumătatea lui octombrie, temperatura apei este de aproximativ 7-8 grade, dar apoi scade treptat până în decembrie, când îngheață, de obicei. Locul l-am descoperit întâmplător, la o partidă cu niște prieteni, când am aruncat o lansetă care avea la capăt un pop-up, cât mai departe, la plezneală, încercând să ies din zona unde pescuia toată lumea. Surprinzător, am avut trăsături foarte rapide și repetate pe acea zonă, care a devenit, ulterior, locul meu preferat. Nu neapărat fiindcă e un loc total atipic pe timp foarte rece, cât pentru faptul că este foarte accesibil, fiind situat efectiv în dreptul zonei centrale a Montrealului. Chiar și atunci când ai la dispoziție doar jumătate de zi pentru a-ți hrăni pasiunea, faptul ca poți ajunge la locul de pescuit în doar 20 de minute face toți banii.
Locul de pescuit din apropierea podului Champlaine
Tehnici și tactici
Așa cum îi stă bine unui loc atipic, tacticile și tehnicile pe care le folosesc sunt, cumva, puțin diferite față de cele utilizate, uzual, la un pescuit de crap mare pe ape curgătoare. În mod normal, dacă spui pescuit la crap (și, de obicei, exemplare sănătoase, de peste 10 kg) pe un fluviu de dimensiunea lui St. Lawrence, gândul te duce involuntar la monturi cu fire foarte groase, plumbi de 300-400 grame (sau chiar pietre de râu de dimensiuni considerabile, în loc de plumbi), cârlige și momeli de dimensiuni mari și foarte mari. Ei bine, o să vă surprind și-o să vă mărturisesc că, cel puțin pe acest platou, care este personajul principal al povestirii noastre, eu folosesc doar momitoare, și alea de mici dimensiuni, aproape ca la un pescuit la feeder. Monturile pe care le folosesc de obicei sunt foarte simple: forface scurte, de aproximativ 10 centimetri, confecționate din fir de 25 de livre (Jelly-Wire de la PB Products), cârlig Nash Fang Twister nr. 5 și o alică de plumb la 2 centimetri de ochetul cârligului, pentru a ține forfacul lipit de substrat. De obicei, la cârlig folosesc un singur pop-up de 14 milimetri, Silent Assasin sau Northern Special de la CC Moore fiind favoritele mele de departe. Nu pentru că ar fi mai bune decât altele, ci pur și simplu fiindcă mi-au adus pește mereu și fiindcă am ajuns, astfel, să am foarte mare încredere în ele. O altă variantă pe care o folosesc este cu același forfac de 10 centimetri din Jelly-Wire de 25 de livre, dar care se continuă cu o montură Blow Back cu anou pe un cârlig cu tijă lungă, mărimea 4, de la ACE. Pe această montură pun, în cele mai multe situații, un snowman format dintr-un boilies scufundător de 20 milimetri (home made pe baza mixului Meteor de la CC Moore), echilibrat cu un pop-up de la același producător. În ambele cazuri folosesc doar momitoare de 60 de grame în care se află groundbait simplu, asezonat cu cânepă, porumb din conservă (obligatoriu fără arome), și spărtură din boiliesurile folosite și la cârlig.
Partidele mele dureaza maxim 12 ore si pescuiesc doar cu doua lansete
Nădirea (unul dintre cele mai importante aspecte ale unei partide de pescuit la crap, mai ales dacă este una foarte scurtă) este, de obicei, una destul de consistentă, cu 20-25 de bulgări la începutul partidei, plus 10 bulgări la fiecare 70-80 de minute. Înainte de lansare, la fiecare montură atașez și câte un săculeț solubil mic, plin cu un amestec de pelete de diferite mărimi (nu mai mari de 6-8 mm) și cu diferite arome. Dincolo de nădirea locală foarte eficientă, principalul motiv pentru care-i folosesc este acela că ajută foarte mult la prezentarea monturii (nu s-a întâmplat niciodată să am o montură încurcată în aruncare).
Perseverența – cheia succesului
Fiindcă vadul despre care vă povestesc se află într-un parc public, foarte folosit de alergători și cicliști, este interzis să stai noaptea la pescuit, astfel că partidele mele aici sunt foarte scurte, de maxim 10-12 ore. De aceea, am încercat să eficientizez la maxim timpul petrecut acolo. Bineînțeles, nu toate partidele mi-au adus pești pe saltea, dar am început să fiu atent la toate detaliile și să pun cap la cap diverse indicii, încercând, astfel, să-mi cresc procentajul de reușită. De exemplu, la prima partidă pe acest loc am observant că toate monturile ajunse pe porțiunile cu substrat mâlos erau aproape neproductive. Invariabil, am ajuns să miros unul dintre boiliesurile neatinse de crapi, care fusese pe un astfel de loc și am constatat că, în doar câteva ore, prinsese un miros foarte puternic și destul de neplăcut. Efectiv, nu se mai simțea deloc aroma originală și, credeți-mă, proaspăt scos din borcan era o adevărată delicatesă, o bomboană de nerefuzat. Inițial, dacă nu aveam trăsătură, schimbam monturile la fiecare oră, apoi am realizat că această măsură nu este cea mai eficientă, astfel că am început să dipuiesc boiliesurile, atât pe cele scufundătoare cât și pop-up-urile, într-o soluție concentrată de dip Live System de la CC Moore, în care adaug o linguriță de Fruit Factor 6, de la Essential Baits. Ulterior, m-am obișnuit ca, indiferent de anotimp, toate momelile mele de cârlig să ajngă, cu o 1-2 zile înainte de partida de pescuit, în acest dip.
Doua exemplare trecute de 10 kg, prinse pe platoul cu apa mica
Partidele pe acest loc sunt destul de bune, ca și număr de captură, dar apar, bineînțeles, și momente (puține, din fericire) cu rezultate slabe. Statistic, într-o partidă bună am aproximativ 8-10 trăsături, media greutății peștilor fiind de 8-10 kilograme, cu cel puțin doi pești de peste 15 kg contabilizați la câteva partide. Dacă ținem cont de faptul că pescuiesc cu doar două lansete, trebuie să recunoaștem faptul că partidele mele, deși scurte, sunt pline de acțiune și-mi oferă destule recompense. Pescuiesc cu lansete de 3,9 metri și TC de 3,5 livre, pentru a putea să lansez momitoarele la 100-120 metri, distanța la care pescuiesc în mod normal. Ultima partidă din 2013, pe 21 noiembrie, a fost una cu adevărat memorabilă. Pe o vreme câinească, cu temperatura aerului de -1 grad Celsius și o ploaie mocănească, am pus pe saltea 6 crapi, cel mai mare cântărind 18 kg, acesta fiind și ultimul pește al partidei, și implicit al sezonului. Ce poate fi mai frumos decât să termini sezonul de pescuit cu un astfel de trofeu? Uiți de frig, oboseală, ploaie, frustrări, rămân doar amintirile frumoase și nevoia acută de timp scurs mai repede, până la începerea unui nou sezon. De pe malul unuia dintre cele mai frumoase râuri din lume, vă urez fire întinse în 2014!