Cum e mai bine să folosim semințele? E mai util să fie proaspete sau, dimpotrivă, există vreun avantaj semnificativ în a le lăsa să fermenteze?
Mai mult ca oricare alte seminte, canepa trebuie folosita proaspata
Răspunsul la această întrebare depinde de tipul semințelor. Opinia comună este că TOATE semințele ar trebui lăsate până când încep să fermenteze. Cred însă c ă m ulți r iscă s ă c onfunde s tadiul de fermentație cu stadiul în care semințele încep să se strice. Și atunci cum le deosebim? În principiu, dacă au un miros ușor dulceag și eventual alcoolic, înseamnă că fermentează. Dacă miros greu și neplăcut, înseamnă că s-au stricat.
Cânepa
Cânepa este o nadă care pur și simplu ar trebui folosită cât mai proaspătă; dacă se poate, direct din oală, cât e încă fierbinte! Odată cu trecerea timpului, cânepa nu intră în fermentație, ci începe direct să se strice. E suficient s-o miroși ca să-ți dai seama că acolo e ceva foarte dezagreabil.
Dacă pățești așa ceva, mai bine o arunci decât să o folosești, dar nu trebuie aruncată în lac. Poți să strici vadul pentru câteva săptămâni. Sub nicio formă nu trebuie nădit cu o cânepă care are cel mai mic miros neplăcut. Mai mult decât oricare alte semințe, cânepa TREBUIE să fie proaspătă.
Porumbul
Porumbul miroase foarte tare când fermentează. Este un miros dulceag, înțepător și ușor alcoolic. Mulți pescari îl consideră numai bun când ajunge în starea aceasta și e cert că, prin fermentație, porumbul eliberează zaharuri atrăgătoare. Cred, însă, că există și aici o limită până la care se poate merge cu fermentația. Știu oameni care îl lasă până când ajunge să aibă o crustă albă și groasă la suprafață și miroase a vomă!
În acest caz, porumbul a atins apogeul fermentației și trebuie folosit imediat. Nu încercați să împingeți procesul mai departe. Fermentația va încetini și porumbul va începe să se strice. Personal, nu l-aș folosi niciodată sub forma asta.
Excepție face porumbul roșu, care e un soi foarte interesant. Am avut rezultate bune cu porumb roșu preparat proaspăt, dar și cu porumb roșu împuțit. Când îl pregătesc, îl las până când începe să miroasă groaznic și face un fel de mucegai alb oribil, după care e numai bun! Prin contrast, porumbul mic, de floricele, trebuie neapărat să fie folosit proaspăt.
Amestecurile de semințe
Amestecul meu preferat este compus din porumb de floricele, Red Band și cânepă. Este una dintre cele mai eficace combinații de semințe pentru nădirea de masă și se prepară cel mai bine la un loc. Puneți într-o găleată cantități egale de porumb de floricele, cânepă și Red Band (n.trad. Amestec de semințe mici produs de Haith’s. Amestecuri similare sunt Partiblend de la Hinders of Swindon sau Particle Mix de la CC Moore).
Adăugați apă clocotită și lăsați totul să stea la înmuiat 24 de ore. Apoi treceți semințele într-un vas și punețile la fiert. Trebuie fierte la foc mic până când cânepa începe să se spargă. Red Band și porumbul vor fi deja foarte moi și vor absorbi cea mai mare parte a apei. În acest moment, amestecul este gata. Vă recomand să-l folosiți cât mai repede.
Poate veți fi tentați să-l lăsați câteva zile să „fermenteze”. Atenție! După câteva zile, va începe să se strice, nu să fermenteze. Porumbul de floricele și Red Band nu vor avea probleme, dar cânepa se strică imediat. Dacă sunteți pe baltă și constatați că nada „a luat-o din loc”, puteți s-o revitalizați turnând-o într-un sac de crap și clătind-o cu apă de baltă, după care dându-i un mic clocot pe aragazul de voiaj. N-aș folosi-o, însă, dacă mirosul de nadă stricată revine.
Alunele dau rezultate
Orice amestec de semințe care conține cânepă e bine să fie utilizat cât mai proaspăt. În cazul combinației de cânepă cu porumb de floricele și Red Band, aș zice că aveți la dispoziție maxim trei zile până când cânepa se depreciază și strică și restul nadei. Din acel moment, nada e compromisă.
Alune tigrate
Să vă explic care e situația… În Marea Britanie, mă îndoiesc că există mulți pescari care să fi folosit alunele tigrate „cleioase” (adică preparate până când apa de la fiert se transformă într-un gel lipicios) mai mult decât mine. Când vine vorba de acest gel, eu sunt șeful… Unii dintre cei mai buni autori și unii dintre cei mai mari experți mi-au cerut sfatul, ca să afle cum pot obține acest gel la fel de ușor și de constant ca mine. Așa că mă puteți considera un fel de specialist în zeama de alune tigrate, dacă vreți.
La un moment dat, însă, mi-a trecut prin cap următoarea idee: „De ce n-am încercat să le folosesc și proaspete?” Le-am încercat și rezultatele n-au fost nici mai bune, dar nici mai rele decât la alunele preparate după vechiul sistem. Și atunci de ce să mai chinui cu obținerea gelului de fermentație, când par a fi la fel de bune și fără gel?
Așa că, de câțiva ani, am început să le folosesc imediat după fiert, direct din oală, fără să le mai las să stea câteva zile până când apa începe să se îngroașe, și ca să fiu sincer mi-am dat seama că peștele trăgea mai bine la alunele proaspete decât la cele fermentate.
Atunci am făcut un experiment! Am nădit cu o cantitate egală de alune proaspete și fermentate pe o apă limpede, în care puteam urmări peștele cum se hrănește. Am aruncat trei mâini din fiecare la o distanță de aproximativ 15 metri și m-am urcat într-un copac (postul de observație) ca să văd ce se întâmplă. După un timp, crapii au venit la alunele proaspete. Poate că erau atrași de prospețimea lor sau poate că nu. Poate că n-a fost decât o întâmplare și alunele proaspete au fost primele peste care au dat.
Cert este că au mâncat toate alunele proaspete și au plecat. Asta mi-a permis să mai arunc câteva mâini de alune pe locul celor vechi. În acest timp, alunele fermentate au rămas neatinse. Crapii s-au întors la cele proaspete și le-au mâncat imediat fără să facă mofturi. Câțiva s-au îndreptat și spre celelalte, dar a fost clar că NU LE PLACE MIROSUL, pentru că au cules câte o alună fără să arate nici cel mai mic interes, apoi au plecat.
Am turnat câteva mâini de alune proaspete peste cele vechi și, de data asta, crapii s-au întors la ele și s-au hrănit ceva mai intens. Din nou, mi s-a părut că preferă alunele proaspete, în locul celor intrate în fermentație.
Am repetat experimentul încă de patru ori. De fiecare dată, crapii au arătat clar că preferă alunele proaspete. Ca atare, acum nu le mai folosesc decât proaspete și am renunțat complet la toată bătaia de cap cu eliberarea zaharurilor și timpii de fierbere și alte prostii!
În situația în care vreți să preparați alunele cu fermentație și apa nu începe să se îngroașe în termen de cinci zile, dați-mi voie să vă spun că… nici n-o s-o mai facă vreodată! Mai mult decât atât, lichidul o să se acrească, la fel și alunele. Dulceața lor s-a pierdut. Aruncați-le fără ezitări, n-o să prindeți nimic cu ele.
Alune tigrate in gelatina
În concluzie, încercați să preparați câte o porție mică de alune tigrate în fiecare zi. 150g de alune sunt suficiente la o porție. Lăsați-le la muiat 24 de ore, fierbeți-le 20 de minute și folosiți-le cât mai repede, ca să fie proaspete. Veți fi plăcut surprinși… Garantez.
Maple Peas
(n.trad. Englezii numesc aceste semințe maple peas sau, prescurtat, maples. La noi termenul s-a tradus prin „semințe de arțar” sau „fasole de arțar”, pentru că „maple” înseamnă și arțar. Nu au însă legătură cu arțarul pe care-l cunoaștem. Sunt un soi de mazăre furajeră.) Mazărea furajeră – maple peas – nu e greu de preparat, dar dacă nu este preparată corect riscă să-i facă rău peștelui.
Iată o metodă de preparare pentru 2 kg de mazăre.
1. Puneți patru cuburi de concentrat de vită într-un vas cu apă clocotită și amestecați până se dizolvă complet. Rolul concentratului de vită este să închidă ușor la culoare mazărea și să-i dea și un gust mai sărat.
2. În aceeași apă, puneți 250-300 g de zahăr și amestecați până se topește. Puneți mazărea furajeră într-o găleată și turnați acest lichid peste ea.
3. Completați cu apă rece și adăugați 20 g din aroma preferată. Amestecați totul bine și lăsați mazărea la muiat cel puțin 24 de ore. Veți constata că absoarbe lichid, lucru care ajută la fiert, fiindcă nu trebuie fiartă mult până când se înmoaie.
4. Puneți mazărea la fiert într-un vas mare, împreună cu apa în care a stat la muiat.
5. Când apa începe să clocotească, dați focul mic și lăsați mazărea să fiarbă 10-15 minute. Verificați-o din când în când, e important să nu fie prea moale. După un sfert de oră, boabele ar trebui să fie moi și elastice.
6. Scurgeți apa clocotită (altfel, mazărea va continua să se moaie) și puneți-o într-o găleată cu capac.
7. Acum boabele de mazăre sunt gata de pescuit. Dacă le pregătiți pe malul lacului, e de preferat să le folosiți imediat, cât sunt calde.
8. Unii pescari preferă să le lase să intre întâi în fermentație, adică să lase o zeamă groasă, lăptoasă și dulceagă. După ce scurgeți boabele și le puneți în găleata închisă ermetic cu capac, lăsați această găleată undeva la cald, cum ar fi în bucătărie.
9. După 2-3 zile, mazărea începe să lase această gelatină lăptoasă, ceea ce arată că intră în fermentație. Mirosul devine foarte puternic și dacă te murdărești de zeamă pe mâini sau pe haine, trebuie să le speli bine și să te schimbi, altfel e nerecomandat să mai ieși în societate!
10. Acum boabele de mazăre sunt gata de folosire și, după părerea mea, vor avea cel mai mare efect.
În concluzie… Am fost un mare adept al semințelor fermentate, dar în ultimii ani am pescuit mult cu semințe proaspete și cred că, la unele dintre ele (nu la toate), cele proaspete sunt mai bune decât cele fermentate. Încercați ambele metode. E bine să mai înoți și împotriva curentului și e cu atât mai bine când ai și succes.